Amintiri din copilarie

Anul 1992, mai multi copii cu varsta de 3—10 ani, printre care eram si eu, ne jucam in ograda blocului de locuit de pe una din strazile orasului Tighina. Fetitele se jucau cu papuselele, certandu–se cine va fi mama, pentru ca niciuna nu vroia sa fie copil, iar baieteii se jucau de–a razboiul, impartindu–se in doua tabere: moldoveni si rusi. Intr–o clipa, toti copiii au tresarit din cauza unei explozii puternice, care a zguduit orasul. Liniste profunda, urmata de un semnal ingrozitor de alarma. Era greu de inteles cine tipa mai tare: sunetul, care iti taia auzul, sau mamele speriate, care isi chemau copiii acasa. Nicusor! Vasica! Svetocica! Anisoara! Vanecica! Ionel! strigau mamele.

Imi amintesc cum stateam la fereastra si priveam exaltata exploziile. Nu–mi era frica. Aveam pe atunci doar 5 ani si credeam ca ceea ce vad sunt focuri de artificii. «E sarbatoare grandioasa in Tiraspol», ma gandeam in mintea mea de copil.

Astazi imi este frica. Fiecare foc de artificiu, admirat de lume, ma inspaimanta. Imi pare ca ar putea fi vreo explozie, similara celor din 1992 — focuri care au ars sufletele a sute de oameni si au distrus vietile apropiatilor acestora.

Niciodata nu voi uita cum stateam cu toata familia in subsolul rece si intunecat al apartamentului, subsol luminat de o singura gaura din perete. Tresaream la fiecare umbra trecatoare.

Periodic, oameni inarmati bateau pe la usile oamenilor si, daca nu raspundea nimeni, o spargeau si scoteau din apartamente tot ce puteau duce in spate. Pe strazi puteai intalni militari cu arma sub un brat si cu un covor sub altul.

Cui si pentru ce a trebuit razboiul din 1992? Am adresat aceasta intrebare mai multor participanti la lupte. Toti, ca la comanda, mi–au raspuns la fel — la razboiul din Transnistria ei au fost niste pioni in mainile liderilor politici, iar lupta ar putea fi comparata cu un joc de dame, unde jucatorul urmareste un singur scop, sa dea la «batut» cat mai multe figuri pentru a–si atinge scopul.

Conform unor date oficiale, in razboiul din Transnistria, din partea R. Moldova au cazut cu moarte de erou 324 de combatanti, 1180 — au fost raniti.

A fost un joc de dame care continua si astazi, doar jucatorii s–au schimbat, figurile ramanand aceleasi. Astazi copiii din ograda blocului de locuit de pe una din strazile orasului Tighina, se joaca la fel ca in 1992: fetitele — cu papusele, certandu–se cine e mama, pentru ca niciuna nu vrea sa fie copil, iar baieteii — de–a razboiul, impartindu–se in doua tabere — moldoveni si rusi.

Svetlana PANTA