Asasinatele de «catifea»
Cineva, din lumea politica de la Chisinau, personaj destul de controversat, sustinea zilele trecute intrun interviu ca punerea in legalitate a PCRM a fost un mare act democratic prin care, zicea el, R. Moldova isi afirma deschiderea pentru orice curent de gandire politica. Era sincer? Evident, nu. Fost deputat, acesta, prin ceea ce sustinea, cauta sasi motiveze mai degraba votul acordat comunistilor, in loc sasi asume, sincer, responsabilitatea acestui vot. Cu atat mai mult ca acesta, ori de cate ori are ocazia, se plange presei ca ar fi persecutat si ca este jertfa regimului Voronin. Sa admitem. Dar chiar daca si resimte cumva povara «mortului reinviat», problema este intai de toate a lui si il priveste. Este mult mai grav ca, gratie celor ca el, aceasta povara a devenit una generalnationala dar nu lam auzit ca acest fapt iar provoca disconfort.
Desi «R. Moldova nu e Sicilia», iar mafia moldoveneasca «nu are nimic in comun cu cea italiana» vorba premierului Tarlev, trebuie sa constatam ca regimul comunist de la Chisinau inclina, totusi, spre modele de reglare a conturilor cu opozitia politica, nespecifice arealului geografic din care facem parte si, mai ales, conditiei democratice a R. Moldova. Chiar daca, pana acum, pe adresa liderilor opozitiei politice, directorilor massmedia, primarilor sau sefilor administratiilor publice locale nu au fost expediate gloante in plic, asa cum se practica in cazuri similare prin Sicilia, asta nu inseamna ca Chisinaul politic nu face uz de santaj si teroare in relatiile cu oponentii. Fluxul de stiri din ultima saptamana ne comunica despre alte trei cazuri de teroare politica, alaturi de cele cunoscute deja de la Buteni, Hancesti, Nisporeni, Ungheni etc. Primul dintre acestea tine de primarul de Chisinau D. Chirtoaca. Dupa o jumatate de an de dizgratie afisata, corelata cu incidente, accidente, santaj, presiuni si amenintari in adresa acestuia, puterea pune la cale, saptamana trecuta, fabricarea unui dosar penal pe numele sau, incriminandui «abuz in serviciu». Cel deal doilea caz il vizeaza pe directorul Cotidianului «Timpul», C. Tanase. In baza unei declaratii publice, rupte din context, Procuratura generala decide declansarea urmaririi penale «pe faptul actiunilor intentionate indreptate spre atatarea vrajbei si dezbinarii nationale, precum si limitarea directa a drepturilor reprezentantilor natiunii rusesti din R. Moldova». Si, cel deal treilea, soldat si el cu un caz in instanta, vizeaza Partidul Liberal Democrat din R. Moldova, care a fost acuzat de Ministerul Justitiei (MJ) ca a admis falsuri in listele colectate pentru inregistrarea formatiunii. De data aceasta, insa, actionarea in judecata intervine din partea PLDM care considera ca MJ, prin actiunile sale, a prejudiciat nemotivat imaginea formatiunii si a liderilor acesteia. Pozitia «acuzatilor», in toate cele trei cazuri, este, rezumativ, aceeasi: atentat la persoana si santaj cu scopul de a discredita si elimina din viata publica opozitia politica si mediatica..
Practica «dosarelor» la comanda nu e o premiera la Chisinau. Nici in cazul partidelor politice si nici in cazul massmedia. Numai ca, daca in «dosarul C. Tanase», presa (cea neafiliata puterii), ONGurile massmedia si chiar formatiuni politice au reactionat in mod solidar, in cazul «partidelor politice» reactia ramane una traditionala si tipica: presa scrie, iar «colegii de opozitie» tac dovada ca formalitatile democratiei in R. Moldova sunt consecinta unei clase politice inca formale. Opozitia politica trebuie sa constientizeze si sa faca public faptul ca alegerile2009 sar putea intampla sa fie ceva mai mult decat o ordinara campanie electorala cu scoruri mai mult sau mai putin agreabile pentru ea. Reiesind din comportamentul scenic si evolutia discursului politic al regimului Voronin, lucrurile inclina tot mai vizibil spre o lovitura de stat, in sensul «salubrizarii» sau sterilizarii spectrului politic si a celui mediatic, ceea ce inseamna scoaterea opozitiei in afara circuitului public si a cadrului decizional in stat. In realitate, avem de a face cu un soi de «asasinat de catifea». Este destul de sugestiva in acest sens declaratia recenta a presedintelui Voronin, potrivit careia «rolul opozitiei este foarte important intro societate democratica, dar numai in cazul in care activitatea acesteia nu este indreptata impotriva statului». Asa dar, dupa ce comunistii sau identificat, arbitrar, cu statul, uite ca au ajuns sa pretinda si inviolabilitate, ceea ce, in termeni practici, ar insemna ca orice critici, rivalitati, alternative si, mai ales, angajari in cursele pentru putere nu vor fi percepute si, respectiv, tratate de ei altfel decat drept «actiuni impotriva statului», cu toate consecintele ce reies din asta. Direct sau indirect, Voronin, prin declaratia sa, a aruncat opozitiei manusa. Mai mult decat atat, sia asumat, in acelasi mod arbitrar, dreptul de a evalua si judeca opozitia. Reactia? Evident, critica. Toti condamna regimul. Dar fiecare in parte, pe linii absolut paralele si cu foarte mare grija ca nu cumva acestea sa se intersecteze si sa afecteze «identitatea politica» a unui sau altui partid. Exemplul cel mai concludent, sub acest aspect, este Apelul partidelor democratice si societatii civile, initiat de PLDM, privind asigurarea transparentei in procesul de negocieri in «problema transnistreana». Desi Apelul a fost consultat, in prealabil, si cu alte formatiuni politice, acesta nu a adunat pe durata a doua saptamani decat semnatura presedintelui V. Filat. Va intrebati de solidaritatea politica? Ce fel de solidaritate in politica? Cu cine? Pentru ce? Rostul, costul, favoarea? «Racul, lebada si stiuca» ramane, spre regret, modelul clasic de afirmare a opozitiei si in acest an politic2008. De ce? Raspunsuri ar putea exista mai multe. Primul: nu toata «opozitia» in R. Moldova este opozitie. Speculatiile, in acest sens, sunt multiple. Si asta, in principal, pentru ca si dupa 17 ani de independenta ramanem o societate bipolara, nedeterminata identitar si geostrategic si manipulata, metodic, de serviciile secrete straine si «nationale». Si doi: partidele politice de opozitie actioneaza dupa principiul exclusivismului personal, ceea ce conduce la orgolii si rivalitati neloiale in loc de parteneriate consensuale. De obicei, acestea pun imaginea partidului sau mai presus de orice interes public si speculeaza idealurile nationale, in loc sa le slujeasca. Cel putin asta a fost sa vedem, in esenta, pana acum. Da, exista, evident, si loc pentru suspiciuni, pentru ca nu te poti solidariza cu oricine, mai ales cu «opozitia expozitionala», pe care SISul are grija sa o reinnoiasca in toate perioadele preelectorale. Dar, dincolo de SIS, mai exista si Dumnezeu.
Petru AMARIEI