Aneta
Grosu |
Operatiunile au avut loc pe fundalul protestelor detinatorilor de patente, iar MAI informa ca aceste actiuni vor avea un caracter permanent si in niciun caz nu vor afecta activitatea economica a patentarilor. MAI informa ca sunt verificati doar «marii importatori», fara a recunoaste ca aceste sechestrari au impact direct asupra detinatorilor de patente.
Potrivit unor surse, cand vor incheia verificarea usturoiului, angajatii Directiei investigare a fraudelor din cadrul MAI vor efectua controlul altor produse, in dependenta de conditii, timp si anotimp. In Postul Mare, bunaoara, vor fi «la moda» ciupercile, citricele si leurda, iar catre sarbatorile de Pasti mieii si pestele. Vor fi verificate preturile «la origine» si cele din piata, vor fi calculate diferentele si gradul de prejudiciere a securitatii economice a statului. Vor fi deschise dosare, care mai de care. Va fi estorcata mita, pentru «neinceperea urmaririi penale» sau pentru clasarea dosarelor. Ar putea avea loc si arestari toate intru binele securitatii economice a Patriei.
MAI sustine ca, detinatorii de patente au devenit niste instrumente usor de manipulat in mainile marilor importatori si prestatori de servicii, care prin intermediul patentarilor isi realizeaza schemele frauduloase de import a marfurilor. Potrivit statisticilor, in R. Moldova sunt 40 de mii de titulari de patente. Daca ei au devenit «instrumente» ale marilor importatori, din ce cauza, totusi, statul a inceput de la ei operatiunea «usturoiul» si lupta impotriva contrabandei?
Despre episodul cu usturoiul spunea ieri cineva ca, de fapt, Politia a demarat o campanie de combatere a vampirilor, motiv din care ar avea nevoie anume de usturoi, deoarece, se stie, vampirii nu suporta lumina zilei, actioneaza, in special, noaptea, in loc de apa, beau sange din trupul victimelor si au mare frica de usturoi. Personal, cred ca e o gluma si ca, la noi, in conditii de mare coruptie si criminalitate, politia nu mai are cum lupta si cu vampirii.