«Mi–i drag Tarlev, ca e mai tras la fata, subtirel, frumos, numai sa ne ajute sa mai facem niste bani, ca tare suntem saraci», spune, ascunzandu–si zambetul cu coltul broboadei, Lidia Dunas, de 51 de ani, locuitoare a satului Valeni, situat la 240 km sud de capitala.

Numai soarele, inima si secera cu ciocanul

«Stiu si de Voronin, si de Lupu, numai ca Tarlev e mai frumos», imi impartaseste femeia din cunostintele sale despre politica. De asemenea, Lidia Dunas stie ca la anu' sunt alegerile, iar in sat, printre partidele politice care fac agitatie se numara «secera cu ciocanu', soarele, inima si gata». Despre ce se mai intampla prin republica locuitorii din Valeni afla «de la Mesager».

Drumul de la Chisinau pana la Valeni costa 80 de lei. Unii dintre locuitorii comunei spun ca nu au fost niciodata in capitala, dar stiu la sigur ca la oras se traieste mai bine decat la sat.

«Cumparam totul de la piata, de la paine pana la cartofi, desi avem salarii de cateva ori mai mici decat cei de la oras», imi spune Maria Balanel de 43 de ani, angajata la scoala din sat. Cu toate ca are pamant, pe care il lucreaza in fiece an, femeia zice ca anul acesta abia daca a strans o caldare de cartofi. «Da» impozitul pe pamant a crescut. Si asta acum, cand in tara a fost o seceta asa de mare?! Am o leafa de 470 de lei, oare cu banii astia pot sa–mi hranesc familia? De ce majoreaza impozitele in fiecare an? Acum doi ani plateam 480 de lei pentru pamant, anul trecut 570, iar anul acesta trebuie sa scoatem din buzunar peste 700 de lei, desi ceea ce am cules mi–a ajuns sa fac mancare numai pentru o saptamana».

Cei care au viza is businessmeni

Lilia Loscutnicov, de 28 de ani, zice ca nu are nici masa, nici casa, numai un petic de pamant de 25 de ari. Femeia sustine ca, din cauza secetei de anul trecut, a scos din pamant mai putin decat a pus. In plus, pentru ca nu mai avea cu ce sa–si hraneasca copiii, sotul a fost nevoit sa plece la munca la Sankt Petersburg.

Lilia imi spune ca, de cand «s–a inchis granita cu Romania», oamenii din sat castiga un ban numai muncind cu ziua. Pentru prestarea serviciilor de acest fel, de la sapte dimineata pana la sapte seara, taranii primesc 50 de lei pe zi. «Dar, oricum, e foarte greu, chiar daca muncesti zi de zi, nu–si iese mai mult de o mie de lei pe luna. Cu asa bani nu poti trai. In plus, ne si calicim, pentru ca toata ziua, cat ne aflam pe deal, nu mancam decat paine cu apa fiarta din balta».

Printre oamenii din sat, cel mai bine o duc «businessmenii», adica cei care vand produse alimentare la piata din Galati, pentru ca ei au viza si transport. Maria Nastas, de 50 de ani, a auzit ca o viza pentru Romania costa vreo doua–trei mii de lei, «dar cu salariul meu de 400 de lei nu–mi ajunge sa fac viza», concluzioneaza femeia.

«Si eu am fost la Galati cand se putea trece numai cu »pasportu« », ne duceam cu poama, cu productia pe care o aveam, treceam cu vreo sase saci de poama, iar din banii castigati luam hainute la baieti pentru scoala», imi spune Lidia Dunas, admiratoarea premierului Tarlev. «Pe saptamana ma duceam cam de vreo doua ori. Vindeam poama, cartofi, dar si blocuri cu tigari». »Ei si tu, vindeam numai cate un bloc, ca atata era voie«, sare cu vorba Maria Balanel, dandu–i un ghiont vecinei, »da« totul depindea de graniceri, am auzit ca se putea si mai mult, dar nu vroiam sa avem probleme».

Orasul roman Galati se afla la o distanta de 25 km de comuna Valeni. Potrivit primarei Stirbet, odata cu introducerea regimului de vize intre Romania si R. Moldova, unii dintre sateni nu isi mai pot comercializa produsele alimentare peste Prut.

«Dar cine a dorit sa–si deschida viza — si–a deschis–o. Sa stiti ca, pentru multi dintre sateni, Galatiul e o scapare, vand acolo niste legume sau niste fructe pe care le au in plus si prin acest »comert mic« ies din incurcatura. Marea problema insa e vama, care nu poate fi trecuta fara viza. Multi si–au facut sperante atunci cand au auzit de initiativa legislativa potrivit careia celor care locuiesc in raza de 50 km de la frontiera cu UE li se va permite sa treaca hotarul fara vize. Cu totii s–au bucurat si au asteptat inlesnirea, dar nu se stie daca va mai fi asa ceva, dupa ultimele declaratii ale politicienilor nostri».

Intre seceta si UE

«Acum ne este foarte greu», continua Lidia Dunas, «din cauza secetei nu mai avem ce vinde, din cauza Uniunii Europene — nu mai avem unde vinde. Traim din leafa pe care o avem, platim lumina, telefonul si ramanem fara nimic, asteptam iar luna viitoare, ca sa primim salariul si sa–l dam iar pe lumina si pe telefon. Toata ziua prin casele noastre se aude: stinge gazu», deconecteaza lumina, fa economie».

Ecaterina Echim, de 28 de ani, spune ca niciodata in ultimii ani, de cand vinde poama, nu a fost nevoita sa o comercializeze la pretul de 1,5 lei kilogramul.

«Am dat poama, dar banii inca nu i–am primit. Avem de luat aproape 2 mii de lei, asteptam. Desi nu ne–am scos banii pe care i–am investit in pamant, a trebuit sa achitam impozitele, pentru ca de altfel copiii nu beneficiau de compensatii pentru hrana de la gradinita. Anul acesta am cules poama si nu aveam unde sa o vindem, ne rugam la comercianti sa ne–o cumpere. Multi dintre vecini s–au intors cu poama acasa, dupa ce au ingrijit via un an de zile».

Locuitorii din Valeni spun ca, spre deosebire de satele vecine, putini dintre sateni sunt plecati la munca peste hotare.

«E greu cand sotii isi leapada perechea si pleaca peste hotare. Fiul meu a muncit asta–vara la Anenii Noi, unde a construit o casa cu cinci etaje. Doamne, cat am plans pana l–am vazut acasa. Parca a primit oleaca de bani, dar dupa aceea s–a imbolnavit si tot ce a castigat a dat pe tratament. Nici acum nu si–a venit in fire. Dar ce pot sa faca in ziua de azi tinerii de la sate? Bani nu au, pamant la fel…», isi varsa amarul Lidia Dunas.

Saracia in viziunea lui Socrate

Mos Petrache Socrate sustine ca satul Valeni e o comuna de intelepti, deoarece patru dintre locuitorii sai poarta numele marelui filosof grec Socrate.

«In sat ne este foarte bine, avem de toate, in afara de lucru», o face batranul pe filosoful. «Nu se uita nimeni la noi. Taranul, cum se spune la Valeni, »o cazut cu botul pe labe'. Poama o dam pe degeaba, motorina si benzina ca sa ne lucram ogorul nu avem… Suntem saraci lipiti pamantului«.

Ca sa scape de saracie, Alexandra Teletin, de 32 de ani, mi–a spus ca e gata sa lucreze si la calea ferata Giurgiulesti–Cahul, care va trece prin sat. «Daca se deschide calea ferata si vor trebui femei acolo, ma voi duce la lucru, numai sa–mi dea bani mai multi». O intreb daca oamenilor le–a fost rascumparat pamantul pe care se va construi calea ferata. «Da, imi rasunde femeia, taranii is cam nemultumiti de banii care li s–au oferit pentru pamant, dar au acceptat de saracie».

Elena Tecuci, sora medicala din sat, sustine ca de necazurile satenilor din Valeni nu le pasa celor care sunt la putere. «Bolnavii sufera din cauza ca nu este o ambulanta in sat. Masina vine tocmai din Slobozia Mare, o singura ambulanta deserveste patru sate. Nu putine au fost cazurile cand bolnavii au fost nevoiti sa astepte ore in sir medicii de la Urgenta. E o problema si cu asigurarea medicala, pentru ca oamenii nu au bani sa o cumpere. Imi doresc sa fie deschis un oficiu al medicului de familie, dotat cu laborator, cu cabinet de fizioproceduri, ca sa nu fie nevoiti bolnavii sa alerge pe drumuri. Oficiul in care muncesc acum nu a fost reparat din 1974», sustine sora medicala.

Referindu–se la faptul ca localitatea Valeni este deservita de o ambulanta responsabila de transportarea bolnavilor din patru sate, primara satului, Silvia Stirbet, spune ca nu au fost inregistrate cazuri de deces al oamenilor din sat din cauza ca ambulanta nu a venit la timp. Potrivit primarei, cea mai grava problema la capitolul «ajutor medical» este starea deplorabila a oficiului medicului de familie din localitate.

«E groaznic. Oficiul in cauza nu a fost reparat de ani de zile, podelele sunt putrede, vantul sufla din toate partile, iar rozatoarele se simt ca la ele acasa. Cladirea in cauza este la balanta Centrului raional de Medicina de Familie, a carui administratie promite de ani de zile sa–l repare. Incerc sa ajut si eu cum pot, vom aloca bani pentru reparatia usilor, insa nu avem surse pentru a face reparatie capitala».

Jelui–m–as, si n–am cui

Primara comunei Valeni, Silvia Stirbet, a infirmat faptul ca in acest an s–ar fi majorat impozitul funciar. «Este adevarat ca oamenii platesc cate 700 de lei, dar nu pentru pamant. Cum sa se fi scumpit impozitul pe pamant, cand, de fapt, printr–o amnistie fiscala, au fost scutiti de plata cei care aveau datorii la impozitul funciar? Oamenii, uneori, nu sunt atenti la ceea ce platesc. In schimb, fondul social s–a majorat in toata republica si constituie in prezent 756 de lei. La asta cred ca se refereau satenii».

Potrivit primarei, oamenii reactioneaza bolnavicios la toate majorarile de preturi, deoarece pensiile si salariile raman la fel. «Mai ales anul acesta, satenilor le este foarte greu. In sat nu am avut puncte de achizitie a strugurilor. Au fost cazuri cand oamenii au stat cu saptamanile pe dealuri la viile lor, cu strugurii culesi, si nimeni nu le cumpara poama, ori, si mai rau, daca au vandut–o, banii nici azi nu le–au fost restituiti. Avem peste 400 mii de lei datorii din partea celor care au achizitionat strugurii de la tarani. Cu ce sa plateasca oamenii fondul social daca acesta se scumpeste? E o situatie dramatica in Valeni, dar stiti vorba: jelui–m–as, si n–am  cui».

«Boonika bate doba» — mangaierea valenenilor

Singura mangaiere a locuitorilor din Valeni este Lidia Bejenari, Boonika care a batut doba alaturi de Zdupi la concursul Eurovision in 2005. «Noroc de Boonika, datorita ei am mai iesit in lume, acum stie si Europa ca este un astfel de sat pe fata pamantului», se bucura Maria Balanel.

Diana RAILEAN