Agenda presedintelui Voronin pentru ultima luna a lui 2007 si prima luna a lui 2008 arata clar ca anul in care am intrat va fi unul extrem de sensibil pe plan politic, neordinar, foarte fierbinte si chiar crucial pentru R. Moldova. Vizitele consecutive din decembrie ale lui Voronin la Bruxelles si Moscova, reluarea intrevederilor cu Bruxellesul pe 14 ianuarie, vizita din 16–17 ianuarie la Kiev si Chisinau a noului presedinte in exercitiu al OSCE, Ilkka Kanerva, si intalnirea lui Voronin cu Putin pe 22 ianuarie sunt doar cateva din reperele care ne conduc la gandul ca asa–numita «problema transnistreana» nu mai rezista timpului. Pe de o parte, Vestul nu mai poate tolera o incertitudine formala de securitate la frontierele sale de est, iar pe de alta, Rusia nu mai are dovezi credibile de a se opune procesului de pace de la Nistru. Rolul Chisinaului? Acesta nu are de facut nimic mai important decat sa renunte la rolul sau de papusa gonflabila, umflata si dezumflata de Kremlin si dotata de el cu «nariaduri» in functie de scenariile jucate si dejucate de Moscova pe plan regional sau mondial. A sosit ora in care Chisinaul trebuie sa decida clar si angajat asupra cursului strategic de mai departe al R. Moldova, daca, cumva, se mai doreste pastrarea acestui stat pe harta continentului. In caz contrar, R. Moldova nu va putea fi perceputa altfel decat ca un complice sau o piesa de manevra a Moscovei, care, prin specularea «problemei transnistrene», incearca sa se opuna noilor strategii geopolitice in regiune.

Presa din Rusia, anticipand vizita lui Voronin la Moscova, insista asupra faptului ca Kremlinul ar fi gata sa faca anumite cedari Chisinaului in problema viitorului statut al Transnistriei, cu conditia ca R. Moldova nu va renunta la neutralitatea sa militara si va accepta, pe termen nelimitat, prezenta in regiune a fortelor armate ruse. Ce–i asta? Cum sa fii neutru si, in acelasi timp, sa accepti trupe straine in teritoriu? Sau poate ca, in acceptia Kremlinului, Transnistria nu mai e pentru ea teritoriu strain? Si atunci, care ar fi compromisurile reale pe care vrea sa le faca Moscova daca garantiile de securitate nationala pentru R. Moldova si dreptul ei de decizie asupra perspectivelor geopolitice raman, ca si pe durata celor 17 ani de suveranitate, «zero»?

In ultimele doua saptamani, voci de la Tiraspol si Chisinau, de pe acelasi pol politic filorus, au readus in atentia presei, banuim deloc intamplator, doua proiecte politice mai vechi vizavi de solutionarea diferendului transnistrean si perspectivele R. Moldova. Ilia Galinski, directorul Institutului de Istorie al Universitatii din Tiraspol, insista ca R. Moldova (Moldova dintre Prut si Nistru) ar avea o singura solutie pentru perspectivele ei — reunirea cu Romania, pe cand Victor Doras, ex–consilier al presedintelui Voronin, pretinde ca solutie federalizarea R. Moldova. Desi cele doua proiecte par a fi o alternativa unul celuilalt, pana la urma, si unul, si altul pretind Republicii Moldova, total sau partial, teritorii. Ori prin renuntare benevola la Transnistria, ori prin transnistrizarea si, deci, recolonizarea Basarabiei, cu toate consecintele care decirg din asta. In linii mari, nimic nou. Galinski si Doras nu fac decat sa readuca in atentia opiniei publice cele doua planuri rusesti mai vechi in problema R. Moldova: planurile Belkovski si Kozak. Si un plan si altul au fost, periodic, subiecte de presa si la Chisinau, si la Bucuresti, si la Moscova. Initiativele, insa, au apartinut de fiecare data Kremlinului, indiferent prin care dintre agentii sai de influenta a facut–o. Ar fi de remarcat aici, totusi, doua lucruri absolut esentiale. Primul: in toate cazurile in care Moscova s–a simtit tare pe piata, ea a pledat categoric ideea federalizarii R. Moldova si, invers, atunci cand s–a simtit obstructionata, a facut loc in presa ideii unirii R. Moldova cu Romania, exceptand Transnistria. Si doi: niciodata inca, pe durata celor aproape 15 ani de masare a «problemei transnistrene», Moscova nu si–a permis sa lanseze pe piata, deschis si concomitant, ambele «proiecte» pentru viitorul R. Moldova. De ce ar face–o acum? Si ce ar determinat–o? . In primul rand, evident, noua situatie politica in regiune, dupa esuarea comploturilor la adresa lui Iuscenko si Saakasvili. Si doi: problema Kosovo, care complica planurile Moscovei vizavi de Transnistria, tinand cont ca intre Transnistria si Kosovo nu exista nicio afinitate. Kremlinul constientizeaza faptul ca, din momentul in care solutiile in problema Kosovo vor fi puse in aplicare, «problema transnistreana» nu mai poate ramane balta. Si cauta solutii. Si aceste solutii, evident, pe cont strain. In acest sens, cele doua initiative, relansate prin Galinski si Doros, apar ca o oferta deschisa, facuta societatii moldovenesti, ca aceasta sa decida singura ce vrea, cu cine vrea si incotro vrea. In realitate, Moscova face teatru. Constienta de faptul ca Chisinaul este guvernat de un regim filorus si, in egala masura, romanofob, Moscova este sigura ca Voronin nu va pleda niciodata pentru unirea cu Romania. Doar daca Rusia nu va avea alta solutie pentru salvarea intereselor sale in regiune. Sa nu uitam ca in 2003 R. Moldova a fost la un pas de federalizare si ca doar din motive ce nu au depins de Voronin memorandumul Kozak a ramas nesemnat. Sa–si fi schimbat Voronin, intre timp, optiunile? Daca tinem cont de ultimele evolutii in relatiile Chisinaului cu Bucurestiul, raspunsul este mai mult decat negativ. Asadar, cunoscand dispozitia politica a lui Voronin, Kremlinul vrea sa se asigure ca, in cazul in care «decizia Chisinaului» nu va fi una pro–Romania, Rusia se va putea absolvi de orice responsabilitate pentru viitorul R. Moldova, care nu poate avea alta alternativa decat federalizarea — o federatie de tip rusesc, samavolnica, autocrata, sovina, asa precum a fost si este Rusia si azi in raport cu toti subiectii ei federali. Iata de ce, pelerinajul lui Voronin de la Moscova la Bruxelles si invers face impresia ca presedintele, silit sa se pronunte asupra problemei, nu are acum o alta sarcina mai importanta decat cea de a proba sansele de reusita ale «planului secret Voronin—Putin», despre care se crede ca a fost semnat in aprilie 2007 si care nu presupune altceva decat federalizarea R. Moldova, de data aceasta in «versiunea Doras».

Cineva dintre filozofii antici zicea ca popoarele, pentru a supravietui, trebuie sa manifeste si pe timp de pace macar tot atata curaj, cat li se cere pe timp de razboi. Dar pentru aceasta popoarele au nevoie de regi. Unde–i regele?

Petru Amariei