In numarul trecut al Ziarului de Garda, a fost publicat articolul «Leordoaia, o scoala care ne–a asteptat 25 de ani», in care relatam despre intalnirea cu cei 57 de elevi ai acestei scoli, care se confrunta cu o grava problema. Pentru 2010 se anunta inchiderea scolii de limba romana din Leordoaia si trecerea acesteia in satul Harjauca, in localul scolii cu predare in limba rusa. Copiii, parintii si profesorii refuza sa accepte alta scoala si sa faca studii intr–o limba straina. Ei vor sa invete in scoala lor din Leordoaia, vor sa invete in limba romana si cer sa li se respecte acest drept. Posta redactiei ne–a adus marti, 18 decembrie, un plic impresionant, o scrisoare in care am gasit zeci de mesaje. Le publicam in speranta ca strigatul acestor copii va fi auzit.

Vreau sa invat in limba tarii mele

Sunt eleva in clasa a 9–a la Gimnaziul din Leordoaia. Aici am tinut tocul in mana si am caligrafiat prima litera. In aceasta scoala, situata in centrul satului, ocrotita de cei cativa brazi din fata, am gasit prieteni adevarati, colegi si profesori. Desi suntem putini, avem o relatie calda. Ne intelegem de minune cu profesorii, care ne sunt alaturi si la bine, si la rau. Ne bucuram si ne traim copilaria si adolescenta minunat. Si cei care au invatat aici inaintea mea au ajuns profesori buni, avocati, jurnalisti si chiar primari. Ii multumim directoarei care, impreuna cu alti 5 profesori, se straduiesc sa ne dea tot de ce avem nevoie pentru a merge mai departe. Am auzit ca din anul viitor aceasta mica biserica a noastra, scoala, va fi inchisa si copiii vor fi nevoiti sa se duca in alt sat, la alta scoala. Noi nu dorim sa se intample acest lucru. Vom lupta pentru dreptul nostru de a invata acasa, adica in satul de bastina, si in limba romana! Nu dorim sa invatam in alta limba! Vom lupta pentru scoala noastra, alaturi de noi este adevarul, parintii, rudele si toti cei care au construit si au mentinut ani de–a randul scoala din Leordoaia.
Diana Munteanu, clasa a 9–a

Ajutati–ne, va rog, sa ne pastram scoala!

Am aflat cu tristete ca, din 2008, nu vom mai avea scoala in Leordoaia si vom fi nevoiti sa ne ducem in fiecare zi la Harjauca, la o scoala rusa. Nu ne dorim aceasta schimbare. Cand cei vreo 200 de copii din jurul nostru vor vorbi ruseste, noi cum ne vom simti? Am scris cateva versuri despre sat si despre profesorii mei.

Satul nostru e frumos,/ Vesnic verde, luminos./ Oamenii sunt bucurosi/ Ca au un sat frumos./ Scoala mea e luminoasa,/ Profesorii sunt la fel,/ Au o inima duioasa,/ De care nu–i nicaieri.

Ajutati–ne, va rog, sa ne pastram scoala!
Irina Cristian, clasa a 7–a

Vreau sa sustin examenele in scoala mea

Va scrie Mihaela Haiduc, eleva la Gimnaziul din Leordoaia. Sunt in clasa a 6–a!

Ajutati–ne sa ne pastram scoala, pentru ca cineva a pus la cale sa o inchida, iar noi sa ne ducem sa invatam in alta parte. Nu vreau sa ma scol in fiecare dimineata la ora 6 si sa merg pe niste drumuri desfundate, cu gropi si cu mult glod. Scoala din Harjauca e de limba rusa. Ce sa cautam noi acolo daca avem scoala noastra si invatatorii nostri, cu care ne–am obisnuit? De cand am auzit ca vor lichida scoala, ne–am facut si mai tristi. Ajutati–ne!
Mihaela Haiduc, clasa a 6–a

Avem drepturi egale cu cei multi

In Leordoaia locuiesc o mana de oameni, vreo 400, dar asta nu inseamna ca nu avem si noi dreptul la asistenta medicala si la educatie de buna calitate, precum cei care–s mii sau chiar sute de mii. Conform unor decizii ale conducerii, peste un an urmeaza sa fie desfiintat punctul medical din Leordoaia. Dupa care urmeaza ca gimnaziul nostru sa fie stramutat in localul scolii ruse din Harjauca. Fara a fi intrebati, cineva a decis pentru oamenii care locuiesc aici de secole. Cred ca nu–i corect sa se faca aceste schimbari impotriva oamenilor. Daca aceasta scrisoare va ajunge la Ziarul de Garda, va rog sa faceti ceva pentru noi, copiii din Leordoaia! Imi doresc sincer sa absolvesc aceasta scoala, langa mama si buneii mei!
Sergiu Rotaru

Contam pe intelegerea voastra

Locuiam in orasul Calarasi, eram eleva la Liceul «Vasile Alecsandri», credeam ca sunt un copil fericit! Dar, intr–o buna zi, mama a plecat la munca in Italia, iar tata a plecat si el dupa castig in Rusia, de unde nu s–a mai intors nici azi inapoi. Am trecut sa locuiesc la bunica mea din Leordoaia. Venind la scoala la 1 septembrie, m–am speriat cand am vazut o casa mica, in care se afla scoala. Ce diferita de cea in care invatasem, cu multe etaje, cu multi copii! Am apreciat brazii falnici care strajuiau linistea si faptul ca aceasta scoala semana cu o casa de gospodari, curata si ingrijita. Teama si nesiguranta s–au risipit repede. Am simtit privirile blande ale noilor mei colegi si bunatatea profesorilor, care m–au primit cu dragostea de care aveam atata nevoie. Au trecut 5 ani de atunci. Aflandu–ma aici, am inteles ca marea avere a acestui satuc este scoala, or, la Leordoaia, nu exista biserica, gradinita, nici primarie. Aici scoala tine locul unui centru de cultura, al unei biserici. Scoala la Leordoaia este inima satului. Vestea ca o vor inchide a venit ca un blestem. In acest an eu absolvesc gimnaziul, dar ce sa faca Eugenia, sora mea, unde sa se duca sa invete daca noi o avem doar pe bunica de la Leordoaia, care ne este si mama si tata? Si alti copii cu soarta ca a noastra, unde sa se duca? Candva, cei plecati se vor intoarce si ce vor gasi din fosta scoala, ruine? Inchiderea scolii va aduce si alte probleme, oamenii vor parasi vatra acestui sat si el va disparea. De ce credeti ca tot ce–i mare e si bun? Sa nu fie oare un loc sfant o scoala mai mica, dar luminoasa, unde atatia copii, ramasi fara de parinti, si–au gasit alinare?
Victoria Garbea, clasa a 9–a

Scoala mea

Pentru mine scoala este a doua casa. De 7 ani vin aici cu bucuria intalnirii cu profesorii si colegii. Profesorii imi sunt ca si parinti, iar colegii de clasa, ca si frati si surori. De aceea, vreau sa raman aici si vreau sa ramana scoala din Leordoaia pentru totdeauna deschisa.
Andrei Levinet, clasa a 7–a

Profesorii mei

Cu dragoste, straduindu–ma sa nu scap niciun cuvant, ascult lectiile profesorilor mei. Am invatat de la ei multe lucruri utile. Am invatat cum sa ma comport, ce atitudine sa am fata de oamenii din jur. Cu profesorii nostri, organizam sezatori, concerte, concursuri. Vreau sa devin un om mare, sa se mandreasca satul cu mine. Nu ne luati scoala in care am trait cele mai mari bucurii. Copiii de la oras sau din alte sate au multe alte lucruri si evenimente care le fac viata mai plina, iar noi, cei 57 de copii din Leordoaia, avem scoala si pe cei 6 invatatori care ne tin impreuna.
Carolina Moraru, clasa a 6–a

Singura speranta sunteti voi, cei de la Ziarul de Garda

Veniti la Leordoaia si scrieti in ziar despre satul nostru, despre scoala noastra. Vorbiti cu oamenii din sat, ei au sa va spuna despre multe momente dureroase.
Valentin Puia, clasa a 6–a

Ca o mama care ne iubeste

Scoala noastra este ca o mama care ne iubeste si ne jeleste asa cum suntem, putini, dar hotarati sa ne pastram satul. Eu mai am un frate si o sora. Ei unde sa invete? Va multumesc ca ati venit in satul nostru.
Vasile Prisacaru

Avem profesori care ne iubesc

Cine a spus ca scoala noastra nu–i functionala? Avem biblioteca si carti in limba romana, bucatarie, trei computere, profesori care ne iubesc si ne cunosc toate bucuriile si necazurile. Toti avem frati si surori mai mici. Ei unde sa se duca? Nu se stie daca in scolile cu 5 etaje exista atata bunavointa, ospitalitate, caldura si dascali cu inima fierbinte, precum cei din scoala noastra?! Vreti sa ne lasati sa crestem doar cu clopotnita, care ne anunta tot mai des ca a mai plecat un om? De cate ori aud clopotele, ma trec fiorii.
Cristina Levinet, clasa a 9–a

Au fost vremuri si mai grele

Au fost vremuri si mai grele pentru satul Leordoaia, dar am rezistat. Trebuie sa luptam si acum, ajutati de voi, cei de la Chisinau, ca sa salvam o scoala romaneasca a carei lipsa ar duce la disparitia unui sat.
Irina Duminica, clasa a 9–a