Serviciile speciale de presa
Presedintele comunistilor de la Chisinau (prin cumul si presedintele R. Moldova) isi organiza ieri traditionala, ca maniera si spirit, conferinta anuala de presa la palat. Departe de ochii nedoriti ai lumii, bine pazit si ocrotit, intre «ai sai» si, prioritar, cu «ai sai». Asadar, cu presa, dar nu cu toata presa. Admiterea la curte sa facut, potrivit Serviciului prezidential de presa, «pe baza de liste», adica selectiv, ceea ce inseamna contrar normelor si bunelor maniere. Sunt departe de gandul ca «listele» candidatilor au fost preparate doar de «ingerii» de curte, prioritar cei de la relatiile cu presa. O fac, bineinteles, si ei, fiecare in functie de coeficientul sau de slugarnicie, insa, in linii mari, regula este a palatului. «Imperialistului» de Basescu, bunaoara, de care se tot impiedica in ultima vreme Voronin, nici prin cap nu iar trece sa se manifeste astfel in relatiile cu presa, iar daca si iar trece, presa de la Bucuresti ar face din el atatea feluri de bucate ca ar ajunge si pe masa lui Voronin de Craciunul pe stil vechi. In cazul Chisinaului, insa, lucreaza alte «reguli» de comportament si relatii cu presa, reguli de gasca si cardasie. De fapt, aceleasi care exista in relatiile cu toata lumea.
Cazul conferintei de presa de ieri aminteste precedentul scandalos de acum doi ani, cand institutia prezidentiala fusese actionata in judecata de saptamanalul «Moldavsckie Vedomosti» pentru «ingradirea accesului la informatie». Redactiei i se refuzase, in mod arbitrar, acreditarea la evenimentele organizate de Presedintie. In urma procesului, institutia prezidentiala anuleaza practica acreditarilor si «din acest 2007 massmedia are acces liber la evenimentele de presa de la Presedintie», asa, cel putin, garantau acum o saptamana angajatii Serviciului prezidential de presa. Cazul de ieri, cand mai multe institutii media sau pomenit in afara «listei», da peste cap, insa, aceasta afirmatie. Reiese ca eliminarea acreditarilor nu a insemnat, in mod obligatoriu, si accesul liber al presei la evenimente. Ba mai mult, in loc sa simplifice, ea a birocratizat lucrurile, procedura devenind si mai arbitrara din cauza ca «listele», prin natura lor, lasa loc discretiei, interpretarilor si, respectiv, unui si mai mare abuz. Eliminarea acreditarilor nu face decat sa readuca in practica relatiilor puterii cu presa o forma mai veche, mult mai abila si camuflata, de limitare a accesului presei la informare. Din momentul in care nu toata presa reactioneaza la «fass»ul presedintelui, acesta isi rezerva dreptul sa poata reactiona «pe merit» ori de cate ori va avea ocazia sa o faca. Deci, din «bine» in «tot mai bine».
Incidentul cu «Moldavskie Vedomosti» ramane, oricat ar parea de paradoxal, o lectie neinsusita sau foarte prost insusita la palat, ceea ce inseamna ca aplicarea selectiva a legilor in stat ramane pentru presedintele Voronin principiul la care el nu poate renunta nici in relatiile cu massmedia. Si culpa vine si de data aceasta, ca si de multe alte ori, dintro proasta perceptie a relatiei cu lumea, in cazul nostru cu cea mediatica. De ce? Probabil, pentru ca Voronin reprezinta omul si partidul carora, fiziologic si doctrinar, le sunt contraindicate alternativele ca opinie si spirit de convietuire. Desi se pretinde prieten cu Strasbourgul si Bruxellesul, presedintele ramane in continuare prizonierul spiritului de cazarma. De aici si preocuparile sale excesive pentru politie, securitate, armata, nu insa si pentru scoala, stiinta, cultura, tineret, sat si alte prioritati pe care puterea, ereditar, le ignora sau le accepta doar ca diversitate. Si tot de aici, gratia pentru anumite medii de presa si dizgratia pentru altele. Problema nu se rezuma doar la cazul conferintei de presa de ieri. Avem de a face, de fapt, cu un fenomen chiar recidivant. Lucrurile au mers prea departe. Comportamentul si relatiile institutiilor statului cu presa nu mai pot fi tratate doar ca o problema de timp, pentru ca ele se transforma, cu timpul, tot mai mult in subiecte politice. Sa nu ne facem a nu vedea ca monopolizarea pietei mediatice a devenit o preocupare constanta a comunistilor. Si problema aici nu e doar in TeleRadio Moldova, pe care Voronin o reformeaza, in acelasi stil si ritm in caresi reformeaza partidul, adica in nici un fel, si nici in banalele spectacole de la NIT, in care cei cativa circari, fortati de situatie, abia de pot aduna la un loc pe parcursul serii o singura idee. Problema e in eliminarea neloiala a concurentilor si in acapararea spatiilor de emisie pe principala piata mediatica, cea a audiovizualului, ca sa nu mai vorbim si de presa scrisa, controlata in buna parte de Voronin, indiferent de forma ei juridica de activitate. Aceasta «fabrica mediatica» insista sa se specializeze, zi de zi, pe reciclarea tehnologica a adevarului si transformarea lui in minciuna procedurile cosmetice cele mai prielnice imaginii presedintelui si partidului al carui lider este.
Incertitudinile si incoerentele in relatiile cu Vestul si Estul si pierderea terenului politic pe plan local il determina pe Voronin sasi revada capacitatile de aparare si supravietuire politica ale partidului sau. Doua lucruri esentiale reuseste presedintele in acest sens, pe durata ultimului an. Unu sa controleze integral SISul pentru asi putea garanta sie si partidului sau securitatea politica si doi sa puna pe picioare un al doilea serviciu de securitate SSMul (Serviciul de securitate mediatica), care sa aiba in grija sa securitatea de imagine a presedintelui, ca lider politic. A reusit, nu a reusit? Las intrebarea deschisa. Sa ne gandim fiecare atat la raspuns, cat si la solutii. Dar nu pana in 2009.
P.S. Cei drept, pe frontul
doi, situatia lui Voronin este mai dificila decat pe primul, si asta
pentru ca presa este singura putere pe care Voronin, cu toate
eforturile sale posibile si imposibile, nu a pututo
centraliza. Adica, asuma. Exista, totusi, o putere reala in afara
«puterii». Cine este cu ea?
Petru AMARIEI