La gura sobei, oameni adusi din spate isi calculeaza, amarati, pierderile din acest an. Indiferent ca sunt din centrul sau din sudul republicii, pe toti ii uneste acelasi necaz — din cauza secetei, maine vor fi mai saraci decat azi. Ii poate salva doar roada din anul viitor.

Frigul te strangea de spate, iar cei trei baieti ai lui Petru Svitchi din localitatea Tatarasti, raionul Cahul, erau transpirati de caldura, coborand saci grei din podul casei. Incarcau in masina ultima tona de grau, sa o duca la moara. Faina le–ar putea ajunge pe vreo patru luni, dupa care nu stiu din ce vor mai coace paine. «Aritmetica e simpla: am de hranit 10 guri: sapte copii care sunt acasa si pe mama mea de 82 de ani. Intr–o luna consumam vreo doi saci de faina», spune Petru Svitchi, in varsta de 52 de ani. In familia lui Petru si a Liubei Svitchi e ca intr–un musuroi. Dupa lectii, toti copiii, de la mic la mare, gospodaresc de zori alaturi de parinti. Chiar daca e o familie numeroasa, in casa e curat ca in farmacie, pana si incaltamintea de la intrare este aranjata ca intr–o vitrina.

«Dupa un an de munca, am ramas doar cu… munca»

Sotii Svitchi au crescut si au educat noua copii. Ei spun ca niciodata nu le–a fost atat de greu ca acum. Din cauza secetei, pamantul nu le–a intors gospodarilor cel putin investitiile. Nu se plang, insa recunosc ca, anul acesta, a trebuit sa–si stranga centura ca sa le poata cumpara copiilor toate cele necesare pentru scoala. S–au descurcat cu greu. Primul copil al familiei s–a casatorit si a plecat la casa lui, cel de–al doilea, Nicolae, e la munca in Spania. Din banii pe care acesta i–a trimis acasa, au reusit sa cumpere o masina la mana a doua, cu ajutorul careia merg la prasit pe loturile aflate departe de sat si transporta legumele de vanzare la piata. Sera, de vreo 200 m. p., de pe terenul de langa casa, in care au cultivat castraveti, rosii si ridiche, le–a fost colac de salvare. Au comercializat legumele la piata din Cahul, iar banii castigati i–au investit in cultivarea celor 3,4 ha de pamant arabil de care dispun. «Am semanat porumb, lucerna, mazare si floarea–soarelui. Dupa ce am muncit cu totii un an de zile, din cauza secetei, ne–am ales cu nimic. Nici macar nutret pentru vite nu avem», zice stapanul casei. Tot el adauga: «spre deosebire de majoritatea satenilor, cel putin, nu ne–am inglodat in datorii, dar vom fi nevoiti sa cumparam paine, ulei, alte produse, mult mai scumpe decat in 2006. Deocamdata nu stiu de unde vom lua bani».

Se uita la terenul semanat cu grau, care se intinde ca un covor verde si des, promitand o roada bogata la anul. Alaturi de alte 42 familii de fermieri din sat, au beneficiat de seminte de grau, fertilizanti si combustibil din partea Natiunilor Unite. Petru Svitchi spune ca ajutorul a fost la tanc. Spera ca, in urmatorii trei ani, va creste seminte proprii de grau. «Ingrasamintele sporesc potentialul genetic al materialului semincer, insa, de cele mai multe ori, nu ne permitem sa cumparam cantitatea necesara, asa incat donatia ne–a fost de mare ajutor», mai spune Svitchi. Nu si–a pierdut speranta in mai bine, spre deosebire de alti sateni, pe care a pus stapanire deznadejdea.

Laptele se afla pe limba vacii

Iulia Neagu, de 28 de ani, este mama a patru copii si, impreuna cu parintii sai, ingrijeste 6,7 ha de pamant. Avand asemenea terenuri, ai crede ca sunt niste mosieri in Tatarasti, podul carora ar trebui sa se indoaie sub greutatea roadelor. Dupa seceta din vara, prin camara insa suiera vantul a saracie. Cele cateva sute de kilograme de cereale pe care au reusit sa le stranga, in loc de tonele asteptate, sunt prea putine pentru a hrani zece guri, cate se inghesuie in cei cativa metri patrati ai casei batranesti. Primii cinci copii ai familiei Neagu s–au asezat pe la casele lor si acum parintii isi impart locuinta cu Iulia, copiii ei si cu alti doi feciori, unul dintre ei casatorit. Langa drumul desfundat si de dupa copacii goi, casa arata la fel de trista ca si stapanii sai. De vreo doi ani, gospodina casei, matusa Maria, de 57 de ani, incearca sa rezolve o problema: cum ar face ca, dintr–o mie de lei, cat aduna din pensia ei si a sotului sau, invalid de gradul I, sa achite impozitul funciar de 900 de lei, sa plateasca cateva mii de lei pentru cultivarea pamantului si stransul recoltei, sa achite serviciile comunale si sa–i mai ramana bani pentru bomboane, sa aiba cu ce bucura nepotii cand ii trec pragul. Deocamdata, nu a gasit solutia si aduna datorii. «Poama pe care am strans–o de pe un hectar am vandut–o cu numai 2,70 lei kilogramul la o fabrica de vin. Este un pret foarte mic si banii care–i voi primi nu–mi vor ajunge sa achit lucrarile agricole si sa cumpar niste seminte», spune femeia cernita de necaz. Iarna ii va gasi in acest an cu o lista mare de probleme. Sotul sau — mai bolnav decat anul trecut, calul schiopatand dupa ce i–a purtat pe la terenurile agricole imprastiate in vreo sase locuri, la zeci de kilometri departare de sat, vacuta care, spre mirarea vecinilor, le dadea zilnic cate 30 de litri de lapte, acum nu mai «sloboade» decat vreo 8 litri, iar o buna parte dintre animale urmeaza a fi sacrificate din lipsa de hrana… Vorba femeii, laptele vacii se afla pe limba — daca o hranesti bine, iti da si lapte mult.

In aceste conditii, matusa Maria spune ca ajutorul pe care l–a primit fiica ei de la Natiunile Unite a fost ca o gura de apa pentru un om insetat, mai ales ca pretul la seminte a saltat de multe ori in aceasta toamna, la fel ca si la ingrasaminte. A semanat cu grau de toamna vreo doua hectare si spera ca va strange o roada bogata. Familia ei este una dintre miile de la noi care se zbat in saracie, desi muncesc pe rupte.

Taranii se roaga la Dumnezeu, pentru ca nu ar mai rezista la o noua seceta

In Scoreni, localitate din raionul Straseni vestita candva prin podgoriile sale, fermierii au gasit modalitatea de a obtine roada maxima cu mijloace minime, economisind si timp. Cei 85 de beneficiari au profitat de ajutorul Natiunilor Unite pentru a–si consolida terenurile. Aveau loturile situate aproape unul de altul. Atunci cand au primit donatia de seminte, fertilizanti si combustibil, s–au unit pentru a lucra pamantul impreuna. «Nu dispunem de utilaj agricol si fiecare dintre noi trebuia sa angajam un mecanizator. Pierdeam mult timp, asteptand randul. Acum, in doua zile, am semanat toate terenurile. De aceasta situatie au profitat chiar si chiulangiii care aveau terenurile aproape de ale noastre. Pe terenuri intinse culturile cresc mai bine decat pe sectoare parcelate», spune Elena Barbos, de 51 de ani, beneficiara a proiectului. Fermierii din Scoreni sunt multumiti de ajutorul primit, pentru ca, in caz contrar, o buna parte din terenuri ar fi ramas in parloaga. Acum se roaga sa–i fereasca Domnul de calamitati naturale. N–ar rezista la o noua seceta.

In aceasta toamna, 20 500 de familii de fermieri din R. Moldova care au suferit din cauza secetei au beneficiat de seminte de grau de toamna, fertilizanti si combustibil, distribuite de Natiunile Unite in cadrul proiectului «Acordarea asistentei de urgenta si a asistentei tehnice in depasirea crizei secetei in Moldova». Suportul financiar a fost oferit de Agentia Suedeza pentru Dezvoltare Internationala (SIDA), Agentia Austriei pentru Dezvoltare (ADA), Oficiul pentru Asistenta Umanitara a Comisiei Europene (ECHO), Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) si Fondul Natiunilor Unite pentru Populatie (UNFPA).

«Speram ca donatia le va ajuta taranilor sa depaseasca criza provocata de seceta din acest an. Este important ca ajutorul sa fie folosit eficient si sa contribuie la relansarea sectorului agricol din localitatile rurale din R. Moldova», a spus Christian Steiner, insarcinat cu afaceri, seful Oficiului de Coordonare a Cooperarii Tehnice al Ambasadei Austriei la Chisinau.

Natalia Costas