Ori de cate ori il vad la televizor pe ministrul Andrei Stratan, imi amintesc de cele circa sapte promisiuni de interviu facute Ziarului de Garda pe parcursul anilor. De fiecare data binevoitor si jovial, dar intotdeauna mintind, deoarece dupa fiecare promisiune urma o lunga evadare de la cuvantul dat. Marti, in ziua in care Andrei Stratan a avut ultima sa conferinta de presa, am participat la lansarea cartii «Calvarul», a regretatului Vadim Pirogan. Spunea cineva, la lansare, ca tradarea incepe de la nerespectarea cuvantului dat. Cati dintre noi isi respecta promisiunile?
Seara, in fata televizorului, am urmarit reportajul de la conferinta de presa a ministrului si am constatat inca o data cat de departe pot fi cuvintele de adevar. Ministrul, bineinteles ca din partea Guvernului, dadea asigurari presei ca persoanele care au permis abateri de la normele legale, interzicand unor delegatii din Romania sa participe la Hramul Chisinaului, vor fi trase la raspundere. Totodata, ministrul regreta ca reprezentantii UE au fost informati tendentios de catre partidele politice de opozitie si de catre lideri de opinie despre cazul celor 3 delegatii din Romania, alungate de reprezentantii Serviciului de Graniceri de la punctul de frontiera Leuseni. Stratan califica incidentul drept unul politizat si isi exprima public regretul.
La aceeasi conferinta de presa, ministrul anunta ca nu cunoaste nimic despre eventualitatea transferarii Consulatului Romaniei
Despre Planul de Actiuni
Din 2001 incoace tot ascultam declaratii, promisiuni, vorbe goale, afirmatii care se contrazic. Oficialii de la Chisinau nu mai rosesc cand debiteaza enormitati. Noi stam in fata televizoarelor. Ii ascultam, ne amintim ca tradarea incepe de la nerespectarea cuvantului dat si, se pare, nu mai putem face nimic.
Aneta Grosu