Nr. 151 (18 octombrie 2007)


 Editorial

Imagine de ministru

autor
Aneta Grosu
Ori de cate ori il vad la televizor pe ministrul Andrei Stratan, imi amintesc de cele circa sapte promisiuni de interviu facute Ziarului de Garda pe parcursul anilor. De fiecare data binevoitor si jovial, dar intotdeauna — mintind, deoarece dupa fiecare promisiune urma o lunga evadare de la cuvantul dat. Marti, in ziua in care Andrei Stratan a avut ultima sa conferinta de presa, am participat la lansarea cartii «Calvarul», a regretatului Vadim Pirogan. Spunea cineva, la lansare, ca tradarea incepe de la nerespectarea cuvantului dat. Cati dintre noi isi respecta promisiunile?

Seara, in fata televizorului, am urmarit reportajul de la conferinta de presa a ministrului si am constatat inca o data cat de departe pot fi cuvintele de adevar. Ministrul, bineinteles ca din partea Guvernului, dadea asigurari presei ca persoanele care au permis abateri de la normele legale, interzicand unor delegatii din Romania sa participe la Hramul Chisinaului, vor fi trase la raspundere. Totodata, ministrul regreta ca reprezentantii UE au fost informati tendentios de catre partidele politice de opozitie si de catre lideri de opinie despre cazul celor 3 delegatii din Romania, alungate de reprezentantii Serviciului de Graniceri de la punctul de frontiera Leuseni. Stratan califica incidentul drept unul politizat si isi exprima public regretul.

La aceeasi conferinta de presa, ministrul anunta ca nu cunoaste nimic despre eventualitatea transferarii Consulatului Romaniei intr–un local mai spatios, astfel incat, zilnic, cate 2000 de persoane, solicitante de vize, sa poata intra in aceasta institutie diplomatica. Desi, acum o saptamana, posturile de televiziune au si aratat sediul viitorului consulat, pe str. Ismail colt cu Grigore Ureche, ministrul declara cu seninatate ca habar nu are despre acest proiect. Chiar daca presupunem ca ministrul nu a discutat, la nivel oficial, cu diplomatii romani, cel putin programele de stiri ar fi putut sa le vizioneze, astfel incat sa nu ajunga sa declare public ca nu stie nimic despre posibilitatea de transfer al consulatului dintr–un sediu in altul.

Despre Planul de Actiuni RM–UE, ministrul stie ca au fost executate mai toate prevederile, dar solicita examinarea unui nou cadru juridic. Stratan crede ca, totusi, Planul de Actiuni va fi finalizat catre sfarsitul anului, doar ca acesta contine multe prevederi extrem de generale si greu de evaluat. El s–a referit la combaterea coruptiei, la libertatea presei si la independenta justitiei.

Din 2001 incoace tot ascultam declaratii, promisiuni, vorbe goale, afirmatii care se contrazic. Oficialii de la Chisinau nu mai rosesc cand debiteaza enormitati. Noi stam in fata televizoarelor. Ii ascultam, ne amintim ca tradarea incepe de la nerespectarea cuvantului dat si, se pare, nu mai putem face nimic.


 Publicitate

 Investigatii

Voronin pe traseul Leuseni—Penza

imagine

La 12 octombrie, catorva delegatii de oficiali romani, cetateni ai UE, le–a fost blocat accesul in R.Moldova fara motivatie. In acelasi timp, mai multe delegatii din Federatia Rusa si din CSI au fost primite cu fast la Presedintie, la Guvern, prin ministere, cheltuindu–se sute de mii de lei.
La 28 septembrie, in Monitorul Oficial a fost publicata o Hotarare de Guvern care vizeaza alocarea unei sume de 169 000 lei din buget pentru acoperirea cheltuielilor unor demnitari locali din Federatia Rusa. Continuare

 Stirea de Garda

 Sondaj



 Locuri de munca

Cauti un loc de munca?
Oferi un loc de munca?

Scrie la ziaruldegarda@yahoo.com


 Important
Topul anticoruptie 2007 »»



Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–44–38
ziaruldegarda@yahoo.com