Igor Svernei: EC. Imi place frumusetea acestor 2 litere

La 16 octombrie, artistul plastic Igor Svernei si–a vernisat o noua expozitie in sala mica a Centrului Expozitional Constantin Brancusi. Ating stratul de vopsea de ulei, asternut pe o grosime de 5 cm pe suprafata panzei. Trag cu coada ochiului, daca nu ma prinde supraveghetoarea sa ma amendeze. Autorul traieste intr–o Patrie de culori, se gasesc pe suprafata, in relief, pot fi atinse. Multe, din abundenta. «Nu–i adevarat, Svernei locuieste intre EC», imi da replica autorul. Incerc sa descifrez ce semnificatie are combinatia EC. «Dar de ce ar trebui sa semnifice ceva. O vecinatate frumoasa. Atat».

Un «atipic»

Cineva, fara bani, il intreaba daca s–ar oferi sa ne invite la o cafea. Igor ne invita la o cafea buna. Traversam subterana ce uneste Centrul Expozitional cu bulevardul care–l cinsteste pe autorul care a scris despre «pacatele tineretelor»(C.N.).

Servim linistit cafeaua. Caut sa inteleg unde «se produce ruptura» dintre Svernei cel obisnuit si cel «atipic». Il intreb direct daca se supara pe cei care zic ca este «atipic». «Lumea si despre un om foarte bland si bun spune ca–i nebun. Omul globalizat mondial spune despe un om bun ca–i nebun…Azi poti spune orice. Nu ma deranjeaza, pentru ca nu ma intereseaza».

*Citesc CV–ul artistului plastic Igor Svernei, prins pe un perete al salii. Gasesc repetandu–se de cateva ori cuvantul «donator», «donatie». In alte CV–uri, ale pictorilor, nu am prea intalnit. Cea mai recenta donatie a fost pentru casa de copii de la Cernoleuca. Peste 5000 de lei i–a adunat vanzand pe bucati o panza de 286 m. Actiunea a avut loc la Opera, chiar si Maria Biesu a facut o achizitie. Igor povesteste ca taia, pur si simplu, bucati din panza pctata si o vindea. A supravegheat cum au fost cheltuiti banii. «M–am bucurat ca le–au ajuns sa repare si masina scolii. Daca o casa de copii are masina, copiii au la timp lapte, paine, fructe si legume. Si eu am crescut la internat, unde am dus mereu dorul parintilor». Zambeste satsfacut. Pe 1 iunie a facut acest gest de caritate. Si cu azilul pentru batrani a fost «netraditional«, le–a daruit tablouri pictate de copii, am amenajat holul cu lucrari. Vreo 20 de panze. Dar actele de donatie mai fost si continua…

«Svernei poate sa–si permita, iar altii viseata sa–l ajunga»

A fost elevul lui Andrei Negura, Virgil Tecuci si Damir…

«A fost un noroc, se vede ca m–au influientat, port si azi amprenta scolii acestor talentati artisti», spune Svernei. De obicei, un artist se bucura ca a putut sa procure un tub de oranj, cadmiu, il aplica cate un strop pe panza. La Svernei, pe suprafata panzei, culorile stau in straturi. «El poate sa–si permita, iar altii doar viseaza sa–l ajunga», imi declara cu admiratie un pictor tanar. Il intreb daca nu se ingrijoreaza pentru viitorul comportament al culorilor. «Nimeni nu stie ce va fi cu aceste lucrari peste 100 de ani, dar mite peste 200. Cum nici eu nu stiu ce va fi cu viata mea pana in seara sau pana maine.Cred ca respectarea tehnologiei este importanta. Pictez cu ulei pe panza si stiu ca respect principiile tehnologice, n–am nicio frica».

Intervin cu o intrebare incomoda, daca tot este director al unui colegiu, iar despre profesori se vorbeste ca iau mita. «Dvs. luati mita?» «Nu ma tem de intrebari provocatoare, raspund la tot felul de intrebari. Cred ca nu este vreun director in invatamant caruia nu i s–a propus mita. Am un salariu bun, reusesc sa–mi vand tablourile si, slava Domnului, ma descurc fara spaga. Odata, cineva mi–a adus un sac cu cartofi si un borcan cu lapte. Sacul l–am dus la camin, la bucatarie, iar laptele l–am baut».

Cine–l inspira sa picteze panze de 2×3 metru, de 287 de metri, sa gaseasca mereu «detalii noi» si sa le materializeze prin straturi de culoare? Mama si copiii de la Colegiul «Alexandru Plamadeala» al carui director este. Partea mai complicata survine atunci cand peste «starea de a fugi la atelier sa faci pace cu muza care te–a chinuit cu insomnii», suna telefonul si aude rutinarul chemandu–l: «Dom, director, s–a spart acoperisul», «au taiat firul de curent», «profesorul s–a imbolnavit», «alte CP–uri» si Svernei–directorul este obligat sa caute solutii. «Sunt fericit cand ma aflu printre copiii de la colegiu. Cand vin de prin sate, atat de "nestricati" inca de oras, de lectiile teoretice ale profesorilor, toti mi se par geniali, apoi incep sa invete si devin altii… Incerc sa ocrotesc ceea ce au ei, zestrea cu care vin. Le dau o foaie alba si ii las sa picteze liber, firesc…Cineva ar spune ca sunt nebun, adica atipic. Sa spuna. Elevii mei spun altceva, ei sunt un reper».

Antonina SARBU