Cu exceptia cuceririlor barbare si a invaziilor de colonizare si deznationalizare, atunci cand unii indivizi sau grupuri de persoane se instalau cu traiul pe teritoriul etnic al altei natiuni, treceau, obligatoriu, prin diverse metamorfoze care constituie ceea ce am numit acomodare etnica. Din cauza politicii de colonizare si deznationalizare, in fosta Rusie tarista si apoi in fosta URSS acest proces a fost neglijat, in R. Moldova fiind si acum sub nivelul dictat de necesitatile obiective ale coexistentei civilizate a populatiei autohtone cu cei veniti peste ea si cu urmasii acestora. O atare situatie genereaza numeroase contradictii, fiind unul dintre principalele obstacole in calea iesirii societatii noastre din starea actuala de criza totala.

De obicei, populatia unei tari e polietnica doar daca e alcatuita din cel putin doua natiuni care vietuiesc in propriul lor teritoriu etnic, adica unde s–au format. Prin urmare, nu exista nici un temei stiintific ca R. Moldova sa fie considerata un stat polietnic. Aici exista doar unele elemente de polietnicitate, aparute in urma venirii /aducerii unor grupuri de oameni (grupuri etnice) si persoane razletite din exterior, din sanul altor natiuni.

Capacitatea de acomodare etnica e o calitate a celor doi subiecti sociali colectivi care alcatuiesc societatea noastra si a persoanelor concrete care intra in componenta lor: 1) — a populatiei autohtone, cu valorile si institutiile pe care si le–a creat de–a lungul istoriei sale, si 2) — a celor veniti in teritoriul ei etnic si a urmasilor lor.

In primul caz capacitatea de acomodare e valoare sociala in sensul larg al termenului «social». Aceasta capacitate, daca s–ar manifesta, ar vorbi si despre faptul ca societatea si statul sunt viabile si in sensul ca sunt in stare sa preintampine izbucnirea unor posibile noi conflicte in campul de relatii dintre populatia autohtona si conlocuitorii ei descendenti din alte etnii (acestia avand patriile lor istorice in exterior), iar in cazurile cand asa ceva se va isca totusi, sa stopeze acutizarea unor atare conflicte, sa asigure solutionarea lor echitabila. Altfel zis, capacitatea de acomodare etnica ar demonstra ca societatea si statul pot realmente nu numai sa preintampine dezbinarea in continuare a partilor populatiei, ci si sa o depaseasca pe parcurs, pot asigura concentrarea eforturilor ambelor parti ale populatiei in directia constientizarii si realizarii intereselor general nationale, adica ale statului–natiune care ar include toata populatia R. Moldova.

In cazul celor veniti si a urmasilor lor, capacitatea de acomodare la valorile mediului etnic autohton (ceea ce nu inseamna asimilare etnica, renuntare la valorile culturilor natiunilor din care provin), asadar, capacitatea de acomodare, daca exista si se manifesta, e o valoare morala, politica, umanista, marturisire a intelepciunii lor de viata, a bunului–simt elementar etc.

Constientizarea de catre persoanele neromanolingve a necesitatii si oportunitatii acomodarii etnice (in primul rand, pentru ele insele) si indeosebi formarea deprinderilor privind realizarea ei practica in R. Moldova le–ar fi de un mare folos acelora dintre ele care s–ar decide sa–si incerce norocul in o alta tara decat cele din componenta CSI. Or, capacitatea de a insusi limba tarii respective e absolut necesara si foarte valoroasa: in tarile mentionate, daca incerci sa ceri sa ti se vorbeasca ruseste, asa cum procedeaza foarte multi la noi si acum, nimeni, pur si simplu, nu te ia in seama…

Deci, capacitatea de acomodare etnica are o importanta valoare educationala. Iar altoirea ei, asigurarea conditiilor — necesare si suficiente — pentru ca ea sa se si manifeste practic, altfel zis, formarea CULTURII ACOMODARII ETNICE e o datorie indiscutabila a tuturor institutiilor statului si a societatii civile, evident. Or, in R. Moldova aceasta datorie e ignorata totalmente, indeosebi de catre actuala guvernare a statului.

Aceasta ignorare, precum si incurajarea fatisa si sustinerea pe toate caile a neacomodarii etnice din exterior (Rusia) sunt cele doua cauze principale care au determinat si alimenteaza atitudinea, categoric negativa, a majoritatii neromanolingvilor fata de necesitatea, intai de toate, de a cunoaste si utiliza limba romana, de a inceta sa ne tot «invete» cine suntem, ce istorie sa studiem, ce viitor sa ne dorim s. a. m. d. Dezbinarea celor doua parti ale populatiei republicii, care s–a aprofundat mult anume din cauza politicii de incurajare a neacomodarii etnice promovate de varfurile guvernarii comuniste, ne indeparteaza tot mai mult de Europa, de depasirea crizei totale in care ne aflam si de societatea — normala — pe care ne–o dorim.

Faptul ca foarte multi dintre alolingvi, dar si dintre autohtoni nu–si dau seama de oportunitatea acomodarii etnice si nu depun eforturi pentru a–si forma o astfel de capacitate si a o aplica / manifesta sistematic si persistent vorbeste despre aceea ca aceasta masa de populatie nu e luminata barem elementar in ceea ce priveste esenta acomodarii etnice si avantajele ei pentru toti. Sau ca, din contra, foarte multi dintre ei sunt influentati, intentionat, in sens opus, adica li se cultiva ratacirea, intunericul, o intelegere profund eronata a acestor chestiuni (cum este, de exemplu, teza cum ca R. Moldova ar fi un stat polietnic). Li se insufla cu insistenta ca acomodarea etnica la noi ar fi inutila si chiar daunatoare. Si astfel de ganduri, diversioniste, le sunt insuflate nu numai de catre masiva mass–medie a Rusiei, care se simte aici in toate apele. O fac din abundenta si foarte multi dintre ideologii minoritarilor de la noi (astfel, unul dintre acestia, pe un ton sovino–velicorus, imi remarca intr–un ziar, in legatura cu cartea mea amintita aici, ca, daca acomodarea nu este asimilare etnica, apoi ea e lipsita de sens, deoarece, chipurile, noi suntem adaptati de la bun inceput si reciproc. Numai ca el, bineinteles, «a uitat» sa precizeze de la care «inceput» — din 1812 sau din 1944? Si nici cum, adicatelea, «reciproc», odata ce autohtonii au insusit limba rusa si o vorbesc, iar cei veniti peste ei romana — ba).

Dar si mai rau e ca, de fapt, necesitatea acomodarii etnice e negata pe parcursul multor ani de catre actualul presedinte al RM. Pe langa defaimarea proclamarii independentei, aceasta ii serveste, pesemne, o alta modalitate de a se «autoafirma».

Nicolae COJOCARU,
doctor, conferentiar universitar