«Pana in prezent am facut voluntariat in spital. Personalul este foarte responsabil, insa multi angajati au fost nevoiti sa plece peste hotare pentru a–si asigura existenta. O problema a noastra tine de asigurarea institutiei cu medicamente. A fost difuzata informatia potrivit careia Hospisul Carolina de Nord dispune de produse farmaceutice, insa nimeni nu a specificat in ce conditii beneficiem de medicamente. Unele produse sunt mai putin eficiente, iar bolnavul care sufera de o maladie incurabila se chinuie de durere», explica Vasile Surucean, seful Hospisului Carolina de Nord din Zubresti, r. Straseni.

Foto: N. Ronicheau

«La comanda, ni se aduc medicamentele necesare. Se spune ca am avea o cantitate suficienta de preparate opioide, insa nimeni nu stie subtilitatile. De exemplu morfina, aplicata in calmarea durerilor, o primim sub forma de injectii, care sunt mai putin eficiente, provocindu–i bolnavului si dureri in plus. De altfel, in Occident, morfina este indicata sub forma de pastile. Pacientul poate consuma pastilele oricand sesizeaza durerea, pe cand pentru injectii are nevoie de o asistenta medicala care sa i le faca. O injectie calmeaza durerile doar pentru sase ore, alte 18 din 24 de ore pacientul fiind nevoit sa le suporte. Noi, insa, ne straduim sa administram injectiile in functie de necesitate», spune Surucean. El a mai precizat ca pastilele ar fi o posibilitate de ingrijire individuala a bolnavului la domiciliu. In momentul in care pacientul se simte rau, ia pastila fara a apela la ajutorul unei asistente medicale. «Din pacate, nu avem posibilitati de ingrijire a bolnavilor la domiciliu, deoarece asistentele medicale viziteaza pacientii cu mana goala. Situatia ar fi diferita de cea actuala daca medicamente mai ieftine ar fi eficiente», explica medicul.

Surucean spune ca a apelat de multe ori la Ministerul Sanatatii pentru a afla in ce conditii bolnavii dispun de morfina. Pana in prezent, insa, nu a primit niciun raspuns la aceasta intrebare.

Pacientii se frang de durere

Potrivit lui Surucean, statul nu se implica in asigurarea cu produsele necesare a persoanelor care au nevoie de ingrijiri paleative. «Existam din donatiile oferite din exterior. Hospisul dispune de 15 locuri: 12 pentru maturi si 3 pentru copii. La moment, sunt spitalizate 5 persoane. 15 bolnavi ar fi prea multi, deoarece nu avem posibilitate de a–i asigura cu medicamente», recunoaste Surucean.

«In cazul in care doza de medicamente este insuficienta, numai noi stim cum solutionam problema. Incercam alte remedii. Cand durerea e insuportabila, dublam doza. Este inuman ceea ce facem. Daca Organizatia Mondiala a Sanatatii indica utilizarea anumitor medicamente, atunci aceste prevederi ar trebui sa fie valabile si pentru Moldova. In afara de cancer, pacientii nostri sufera si de alte boli incurabile, de exemplu insuficienta cardiaca sau ciroza. Indiferent daca au familie, rude sau prieteni, toate persoanele sunt tratate pe gratis. Noi le oferim pacientilor atat ingrijire medicala, cat si sustinere morala, psihologica si spirituala», spune interlocutorul nostru.

Statul nu se implica in tratarea bolnavilor

Bolnavii spitalizati in hospis au deja diagnosticul stabilit. «Inainte de a lucra aici, am facut pregatiri in Romania, Polonia, SUA, unde am luat cunostinta de felul in care sunt acordate ingrijirile paleative. Hospisul de la Zubresti a fost dat in exploatare in 2006. A fost utilat conform cerintelor SUA, insa nu aveam licenta. Majoritatea persoanelor care sunt angajate aici lucreaza in orele libere si la Centrul de Sanatate din Zubresti. Din 1999 si pana in 2007 am activat doar ca voluntari. Din donatii, bolnavii erau tratati la domiciliu. Formasem o echipa atunci. Toti acceptasera voluntariatul. La 1 iunie 2007, am obtinut licenta. In momentul de fata suntem sustinuti de Olanda, dar totusi e nevoie de fonduri importante destinate salariilor si asigurarii cu medicamente. Realizam ca nu mai putem exista doar din donatii.

In Olanda, Marea Britanie sau in alte tari, statul se implica cu 50 la suta in realizarea unor astfel de proiecte, pe cand la noi nu avem acest sprijin. Serviciile hospisului sunt foarte costisitoare, de aceea e foarte greu. Ne mira faptul ca Compania de Asigurari vorbeste despre mecanismul de transmitere a finantelor, insa nu abordeaza si situatia bolnavilor paliativi», a mai apus Surucean.

«Bolnavul nu trebuie lasat sa moara ca un caine»

Cei care nu au posibilitatea de a se trata acasa si care se afla intr–un stadiu avansat al bolii sunt adusi aici pentru tratamentul necesar. Durata tratamentului este de 10–15 zile, timp in care durerile bolnavului inceteaza si el revine acasa. «Noi nu tratam aici maladiile, ci simptomele. Pacientii sunt in stadiul tardiv al bolii si noi le oferim doar ingrijirile necesare. Cand sunt acasa, pacientii se bucura mult cand cineva le deschide usa. Cum este posibil ca cetatenii R. Moldova ingrijesc peste hotare persoane straine, iar la noi nu are cine le ingriji parintii? Cati oameni decedeaza pentru ca nu dispun de ingrijiri medicale, suferind de maladii incurabile? Chiar daca omul moare, el nu trebuie sa suporte aceasta durere fizica si spirituala, el nu trebuie sa se simta "lasat ca un caine"», explica Surucean.

Daca as primi macar un ajutor din partea cuiva, situatia ar fi mai buna

Eugenia este una din pacientele hospisului. Din copilarie, ea sufera de o maladie incurabila a pielii, transmisa genetic. Astazi Eugenia este invalid de gradul 1. I se aloca lunar 370 de lei. «Daca as primi macar un ajutor din partea cuiva, situatia ar fi mai buna. Fac zilnic pansamente pentru care am nevoie de tifon si unguente foarte scumpe. Cumpar 2 tifoane pe zi. Un singur tifon costa 4.70 lei. Pretul medicamentelor creste foarte repede. Unul din preparate, in scurt timp, a ajuns sa coste 31.10 lei. Initial am avut o alocatie de 68 de lei. Ce puteam face cu 68 de lei? Am dureri foarte mari. Pe langa faptul ca nu ma pot deplasa, si culcata stau doar intr–o singura pozitie. Fara pastile nu pot exista. Parintii si bunicii mei nu au suferit de aceasta maladie, medicii spun ca pot sa o mostenesc de la o ruda din al noualea neam. E o boala foarte rara, intalnita la o persoana dintr–o mie. Sunt disperata, nu mai stiu cat voi rezista», spune Eugenia.

«Vreau sa ajut oamenii»

«Vreau sa fiu sanatoasa, sa ma deplasez si sa ajut oamenii. Am vazut odata un cersetor fara picioare. Oamenii bogati treceau indiferenti pe langa el. Intotdeauna i–am ajutat cu ce am putut pe cei care au avut nevoie de ajutorul meu. La noi lumea pleaca peste hotare pentru bani, eu insa vreau doar sa fiu sanatoasa», a continuat Eugenia.

Parintii Eugeniei au decedat cand ea era mica. Pe mama sa o cunoaste doar din poze. Dupa moartea parintilor a ramas in grija unei matusi, care a decedat si ea in 2005. «Viata mea este un dezastru. Matusa mi–a fost ca o mama. Dupa moartea ei, parca am cazut intr–o groapa. Oamenii din hospis imi ofera sprijin, insa acest loc este mai mult pentru varstnici. Eu, insa, sunt tanara, vreau sa respir aer curat, vreau sa merg si sa ma bucur de viata. Ma uit deseori la hulubi si ma intreb de ce nu sunt unul dintre ei, sa pot zbura, ma uit la paun si ma intreb de ce nu sunt paun, ca sa ma pot misca», continua fata.

Eugenia scrie poezii de dragoste, dar si versuri in care traieste amarul vietii sale. «Am fost intotdeauna puternica, acum, insa, din ce in ce mai mult imi pierd interesul pentru viata. Nu mai pot lupta si nici nu am pentru cine trai. Am dureri foarte mari. Nu am doar probleme vizibile. In interiorul meu e un dezastru. Am inteles ca peste hotare exista tratament pentru aceasta maladie, la noi, insa, nu am sanse de a ma trata», a spus ea.

Exist dintr–o alocatie de 400 de lei

«Sunt spitalizata de trei saptamani. Multumesc asistentelor care ma ajuta si au rabdare cu mine. Traiesc singura, nu am avut copii. Sotul meu a murit acum 20 de ani. Sufar de cancer mamar. Banii din care exist sunt o alocatie de 400 de lei. Am dureri foarte mari. Iau pastile si ma simt mai bine. Unele medicamente le primesc de aici, insa procur o buna parte din ele», povesteste Alexandra Taras.

«De aici primim medicamente, dar nu sunt suficiente. Sunt nevoita sa cumpar foarte multe produse, insa o alocatie de 400 de lei este prea mica pentru medicamente atat de scumpe», povesteste Maria Lungu. Maria spune ca personalul se comporta foarte frumos, o ingrijeste ca pe copilul lor. «Ar fi bine ca statul sa se implice cu anumite donatii, deoarece hospisul nu dispune de atatea posibilitati. Angajatii ne viziteaza zilnic. Venim aici doar la tratament. Cand ne simtim mai bine, plecam acasa constienti de faptul ca in curand vom reveni», spune ea.

150 de lei pentru 24 de ore

«Astazi, pentru 24 de ore de munca ni se plateste 150 de lei. Sufleteste, aici e foarte greu sa rezisti. Am avut stari de soc. Am o sora in Italia, unde acest serviciu este platit cu 50 de euro pentru opt ore. Salariul nostru este foarte mic. Alocatiile pacientilor de asemenea sunt mici. 400 de lei sunt insuficienti pentru o alimentatie bogata in calorii si vitamine, pentru medicamentele necesare, precum si pentru alte necesitati. Ar trebui macar sa li se ofere o compensatie aparte pentru tratament», spune un angajat sub acoperirea anonimatului.

Solicitat de Ziarul de Garda, Valeriu Sava, de la Ministerul Sanatatii, a mentionat ca asigurarea cu medicamente este o problema ce urmeaza a fi solutionata de comun acord cu alte structuri, in competenta carora este inclusa si problema respectiva. «Noi nu putem, printr–un ordin al Ministrului Sanatatii, sa modificam legislatia. Pentru initierea acestui proces este nevoie de niste obiective clare. Daca solutionarea problemei ar tine doar de competenta Ministerului Sanatatii, ar fi mult mai usor. Daca problema tine de competenta MAI, atunci trebuie gasite cai de acces catre persoanele respective, cu argumente consistente, care ar putea permite solutionarea problemei. Din moment ce solutionarea problemei tine de competenta Ministerului Finantelor sau a altor organe care sunt responsabile de cautarea si mobilizarea resurselor financiare, urmeaza sa venim cu propuneri concrete. A pune in discutie o problema asa, pur si simplu, nu echivaleaza cu solutionarea ei. Stim cu totii aceste lucruri. Sunt necesare propuneri constructive, propuneri concrete, pe care Ministerul Sanatatii este gata sa le accepte si sa le promoveze», a continuat el.

Svetlana TURCU