Totul a inceput in 2001. Eram angajat la Comisariatul de politie Botanica. Intr–o buna zi, a venit ministrul de Interne de atunci, Vladimir Turcanu, actualmente deputat comunist, si ne–a convocat la o sedinta fulger. Era campanie electorala. La sedinta ne–a indemnat sa votam pentru comunisti. M–am ridicat si am intrebat de ce pledeaza el anume pentru comunisti, acum, cand toata Europa s–a dezis de aceasta doctrina.

Foto: Nicole Robicheau

A urmat o pauza. Turcanu l–a privit intai pe comisar, apoi a zis ca anume comunistii sunt forta care poate schimba ceva. Nici nu intuiam atunci ce rafuieli pot urma.

In seara zilei de 31 octombrie 2001, m–a sunat cineva si mi–a dat de inteles ca se pune ceva la cale in biroul anchetatorului Gheorghe Cojocaru. Eram adjunctul sefului pe ancheta. Am intrat la Cojocaru sa vad ce face. In birou era o femeie cu un copil minor. Nimic suspect. Am iesit. In spatele blocului am vazut o masina cu sticle tonate si am recunoscut acolo pe cineva de la Departamentul fostului general Alexei. Am inteles ca se pune ceva la cale, de aceea am revenit pe neobservate la Comisariat. In biroul lui Cojocaru se afla deja si un tanar de vreo 25 de ani. Am intrebat de ce a fost chemat atat de tarziu, caci era trecut de ora 8. Tanarul se fastacise.

Am cerut de la Cojocaru dosarul si am constatat ca acel tanar nu avea ce cauta acolo. L–am invitat in biroul meu. Am vazut ca s–a ridicat cu multa precautie si ca pasea cam straniu. Nu putea explica cine exact l–a invitat la anchetator. Am «simtit» ca are asupra sa utilaje de interceptare si i–am ordonat sa le puna pe masa. Si–a descheiat pantalonii si isi scotea de pe coapse «microfoanele» prinse cu scotch. La bata pantalonilor avea doua bancnote de cate 100 de dolari, marcate. Atunci a dat navala echipa de la Alexei, insistand sa ridice echipamentul. Am zis sa astepte sa documentam cazul, dar ei au zis ca totul e coordonat cu comisarul. Am batut la usa comisarului, dar el lipsea.

Peste doua saptamani, la 13 noiembrie, am fost vizitat de un anchetator de la Procuratura municipala. Mi–a spus ca trebuie sa–mi perchezitioneze biroul si domiciliul. Am cerut sa vad ordonanta sau alt document care ar contine temeiul acestei operatiuni. Nu aveau nici un act, dar nu avea rost sa ma opun. Au verificat biroul, dar nu au gasit nimic. Am mers acasa — locuiam in camin, unde stau si acum, intr–o camera de 18 m.p.  Mi–au scuturat fiecare coltisor, s–au uitat si in frigider, desi au zis ca ar cauta o camera de luat vederi pe care mi–ar fi transmis–o cineva pentru o favoare. Au plecat fara sa ridice nimic din casa mea.

Au urmat interogari si sedinte, dar pe cel care a zis ca mi–a dat camera nu l–am vazut niciodata, nici pana atunci, nici dupa aceea, nici nu stiu daca exista. Totusi, acuzarile continuau. Intr–o zi, unul dintre «colegi» a zis sa–i dau 2000 de doalri ca sa ma salveze. Il alungam, dar el venea din nou, zicea ca nu scap. Nu i–am dat nimic. Apoi am fost chemat la sefi, unde mi s–a spus ca sunt disponibilizat pentru faptul ca impotriva mea e deschis un dosar penal.

Am actionat Ministerul de Interne in judecata, acuzandu–l pentru eliberarea mea ilegala din serviciu. La 25 aprilie 2002, am fost restabilit si mi s–a restituit salariul pentru lipsa fortata.

La locul vechi seful nu ma mai putea inghiti. Am migrat pana am ajuns la CCCEC, in functia de ofiter de urmarire penala. Campania dosarelor politice era in toi. Dosarul cu ambulantele mi–a fost distribuit cu insistenta. Eram la spital, imi tratam un rinichi. Ma culcam si ma sculam cu ordinul «Il arestam pe Urechean si te duci in concediu».

Intr–o zi, le–am predat dosarele si am depus cerere de eliberare. M–am dus la camin, am chemat un cameraman, am spus totul in fata camerei de laut vederi si am rugat cameramanul sa duca caseta in Cancelaria Primariei. Peste cateva saptamani, dosarul penal impotriva mea a fost redeschis. Apoi am fost arestat si tinut inchis 6 luni. Intre timp, am depus dosar la CEDO. In aprilie 2007, Curtea de Apel a incetat dosarul intentat impotriva mea. Dupa asta am plecat la munca in Rusia. Luni m–am intors de la Moscova, caci era ziua de nastere a sotiei. Am mers direct la tara, la parinti, unde sunt si cele doua fetite ale noastre. Acolo m–a gasit un apel telefonic de la avocat, care mi–a spus ca am castigat la CEDO.

Grigore Gorea,
pentru Ziarul de Garda