Predica din noaptea Invierii

Biserica era plina de oameni, in majoritate varaticeni. Au venit acasa cei care lucreaza in Rusia, Israel, Anglia, Italia si Grecia. Lumanari aprinse, priviri luminoase si o mare de cosuri asezate pe sub peretii bisericii, in interior si in exterior. Arome pascale: mielut, pasca, cozonac, oua. Cu greu o conving pe mama sa luam si un pic de vin. «Nu se poate, e pacat. La noi nu se duce vin la Inviere, se sfinteste doar pasca si oua, porumb, sare si slanina,» spune mama raspicat si eu nu vreau sa mai insist. Pun banii in buzunar, sa–i am la indemana…

La strana, un cor arhaic canta. Doar cateva tinere si femei cu ceva ani in spate. Canta firesc, fara partituri slefuite. Parintele Ghenadie intervine uneori. Liturghia este fireasca. Fiecare crestin isi aprinde lumanarea de la lumanarea din sfesnicul pe care–l tine parintele. Multa rabdare, calmitate si nimic fortat. Marturisirea s–a facut afara, respectandu–se toate canoanele. Nimeni nu se grabea, nimeni nu ingheta de frig. «Nu se grabeste niciodata, toate in Biserica se fac fara graba», imi spune o vecina. Femei erau mai multe. Barbati — doar cativa batrani. Dupa ce termina Liturghia incepe marturisirea, apoi se ia Sfanta Impartasanie… «Predica din aceasta noapte a Invierii va fi scurta, ma tot pregateam demult sa v–o spun si nu gaseam cum sa o formulez simplu, cat mai simplu, ca sa ma intelegeti. Cand eram copil, asteptam Pastele pentru ca ma alegeam cu niste haine noi, cu niste pantofi noi… Asteptam sa mananc pasca si oua rosii, mai tarziu am inteles ca Pastele, Sfanta Inviere, nu e doar pasca si oua rosii…Atatia ani de ateism ne–au furat esentialul acestei sarbatori, partea spirituala. Demult vroiam sa pot sa va spun simplu despre acest important lucru. Invierea inseamna invierea credintei, inseamna sa nu ne pierdem nadejdea, sa credem si sa mergem mai departe spre lumina, ouale rosii si pasca sunt partea materiala. Nu pregatiti doar partea materiala, pregatiti sufletul pentru Inviere».

A doua zi de Paste: «Insula»

Vin a doua zi sa discut cu parintele. Liturghia e pe sfarsite. Lume mai putina, dar pentru a doua zi de Paste pare multa. Cineva isi sarbatoreste ziua de nastere, se canta «Multi ani traiasca!» Se asterne o masa plina cu multe bunatati, dar nimeni nu se grabeste. Toata lumea trage scaunele si se aseaza. «Acum vom privi un film pe care eu o sa vi–l explic», spune parintele. Privim filmul «Insula» despre viata unui calugar de la o manastire de pe o insula din Marea Nordului. Parintele explica. Este rugat sa repete unele secvente. Cele vreo 30 de femei si cei cativa barbati stau o ora si jumatate si privesc un film construit pe un document de–a dreptul uluitor. Nu se aude nici un cuvant. Liniste. Crestinii nu se grabesc acasa, nimeni nu vorbeste, nimeni dintre acesti oameni nu–l intrerupe pe preot. Vad doar cum femeile isi sterg lacrimile si o voce sustinuta de un oftat adanc. «El se va mantui, prin cainta si smerenie», spune femeia cand pe monitor apare calugarul Anatolie. «Deseori, ca sa intelegem mai bine, parintele ne aduce si filme, ne lamureste si stiti cat de mult ne e de folos.»

De vorba cu parintele Ghenadie «Dumnezeu le ajuta celor drepti»

Traiesc cu enoriasii mei. Aici, la tara, sunt alaturi de grijile si nevoile lor. Ma cobor si merg cu ei. In camp si la cimitir, la spital si la magazin, la slujbe, la liturghii. Caut sa ma fac inteles…Trebuie sa fim mai buni, mai credinciosi si mai iertatori. Misiunea unui preot este de a–i ajuta pe oameni in aceste timpuri grele si ispititoare, a–l intoarce pe bietul om cu fata spre Dumnezeu. A–l cauta pe Dumnezeu in toate. Ati spus ca biserica se tine pe femei…Biserica se tine pe Hristos, iar femeile impodobesc casa Domnului, mai intai cu rugaciune, asa–i firea lor, sa fie curat, frumos si multa rugaciune, fierbinte…Trebuie sa construiesti tinand cont si de structura solului inde inalti temelia, nu trebuie sa lasi omul sa–si inalte viata pe incertitudini. Incerc…

Ce mai facem? Iata, am adunat putina jertfa pentru o scoala internat din Falesti, acum iarasi vom merge la Costesti la o scoala internat, timpuri grele, copiii au nevoie de lenjerie, le vom cumpara cate un set…Ma intrebati de migratie, de copii ramasi fara tutela parintilor, cu multe greutati se lupta azi omul de la tara, dar sa stiti ca Dumnezeu ajuta celor drepti. Incercati sa vedeti si va veti convinge.

Biserica de la Varatic

Intreb despre istoria bisericii, ma gandesc oare chiar o stie? Se ridica repede si se duce pana acasa. Aduce o foaie trasa la xerox, scoasa dintr–un registru din arhiva bisericii de la Pociumbeni. «Am lucrat in arhiva si am gasit ca biserica din Varatic a fost construita in anul 1735, din Pociumbeni au venit patru oameni sa ajute mesterii care o inaltau. Asa este scris in registru. Probabil a fost inceputa in anul 1735, o biserica din lemn, apoi a fost construita sau poate extinsa biserica din lemn de la 1825. Abia la 1934 incepe constructia Bisericii din piatra, dupa proiectul arhitectului Uscov. Pana in anul 1940 a fost pusa temelia si inaltate inca doua randuri de piatra de asupra geamurilor. In anul 1940 lucrarile au fost stopate. In anul 1962 se inchide biserica de catre autoritatile comuniste de atunci».

In curtea bisericii, un monument funerar strajuieste linistea de veci a celui care a fost preotul Gheorghe Popovici, nascut la 29 iunie 1858 si plecat la Domnul pe 27 iunie 1910 si a fiului sau Boris In anul 1910 este numit paroh preotul Nicolae Dardan, nascut la 11 mai 1886. Il succede preotul Erimincioi, care a adunat bani pentru constructia bisericii din piatra, dar precum povestesc varaticenii, ii pierde la jocuri de carti prin Iasi, se intoarce si–si pune capat zilelor in padure la Rada. Din Regat este trimis in parohie preotul Gheorghe Chiriac. Gheorghe Benea, singurul paroh, originar din Varatic, a ramas in amintirea oamenilor ca un duhovnic bun. Ultimul paroh este parintele Petru Grau, originar din Duruitoarea Veche. Biserica din Varatic are hramul Sf. Nicolae, sarbatorit pe 19 decembrie si pe 22 mai. Biserica a fost redeschisa pe 22 mai 1992, la sfintire a participat si Mitropolitul Petru Paduraru, pe atunci episcop de Balti. Toate aceste nume, ani si evenimente le–am aflat in doar doua zile de la preotul Ghenadie Dascal, parohul bisericii Sf. Nicolae din Varatec si de la tatal meu. Ma gandesc la o istorie scrisa, ascultandu–i pe cei care au facut aceasta istorie si nu pe cei care ne integreaza in istorii de ei inventate.

Fila 62

Inchei acest reportaj, intorcandu–ma cu o fila din registrul Bisericii din Pociumbeni, un sat aflat la doar cativa kilometri departare de Varatic. O anexez acestui text pentru alti oameni care vor sa cunoasca istoria cea adevarata. Cine stie daca poate fi gasita in vreun manual de istorie.

Antonina SARBU

P.S.  Nu am vazut cosuri in care sa se adune oua, nu am vazut cutii si farfurii din plastic in care sa se colecteze bani pentru marturisire, impartasanie sau pentru sfintire. Trec leutii dintr–un buzunar in altul, astept sa vina farfuriile si cutiile, dar zadarnic…