Ea revine azi din Italia, ca sa isi vada cei trei copilasi dupa 4 ani de absenta. Desi si ea si ei au asteptat aceasta intalnire mai mult decat orice pe lume si fiecare dintre ei s–a gandit la revedere absolut in fiecare zi din momentul in care s–au despartit, intalnirea de azi va fi atat de trista, incat fiecare ar vrea sa se ascunda de aceasta zi grea: ea revine acasa pe un pat cu roti si nu va putea sa isi imbratiseze copiii decat cu privirea, cu vorba si cu gandurile.

Istoria lor a ajuns pe paginile unor dintre cele mai mari ziare din Germania si Suedia, iar posturi TV din Germania si Elvetia au prezentat cazul lor in emisiuni de maxima audienta. Istoria lor este istoria unor oameni care au luptat pentru fericire, fara sa faca vreun rau cuiva, dar viata le–a fost intoarsa pe dos de prea multe ori. Desi lupta in continuare, chinul lor e tot mai greu, iar ziua de maine e tot mai incetosata.

O geanta–diplomat plina cu scrisori

S–au cunoscut in satul lor natal, framantand glodurile spre aceeasi scoala. El era cu doi ani mai mare, ea — cu tot atatia ani mai mica, dar sentimentul i–a egalat, astfel incat, atunci cand a absolvit scoala, el a venit la ea cu geanta–diplomat si a zis: «Eu plec la armata. Iti las aceasta geanta, in care sunt cateva fotografii de ale mele. Sa stii ca, pana revin, va fi plina cu scrisori de la mine.» Geanta–diplomat era tot ce avea el atunci, un baiat dintr–o familie numeroasa si saraca. Ea a fost nespus de bucuroasa «sa gazduiasca» ce avea el mai de pret, desi a primit cu neincredere promisiunea de a primi atatea scrisori.

Scrisorile, insa, au venit in fiecare zi. Chiar in fiecare zi. El ii povestea tot ce gandea, ce facea, ce visa. La intoarcere, scrisorile abia de incapeau, la fel ca si visele lor de viitor — nu mai incapeau in spatii separate, ci doar in proiecte comune. Casatoria nu le–a fost permisa imediat, mirele era dintr–o familie destul de numeroasa, unde nu prea era loc de mireasa, de aceea el a decis sa plece in Rusia, la taiat lemn, la castig, caci fara bani nu putea fi vorba de o casa pentru ei doi si diplomatul plin cu scrisori. De asta data, nu a mai urmat o noua despartire. Ea tocmai terminase scoala si a decis sa isi urmeze ursitul, orice–ar fi. Privirile severe ale parintilor nu au putut schimba nimic si ei au plecat impreuna.

Moldova–Siberia–Moldova — aceeasi saracie

Intre timp, URSS se destrama din tatane, tulburarile economice au ajuns, ca avalansele de zapada, pana acolo, in Siberia. Munca le era rasplatita tot mai prost, asa ca, intr–o zi, au revenit in satul lor. Au revenit fara sa isi fi realizat visul despre banii de casa, dar un alt vis abia prinse rod intre ei — in curand li s–a nascut primul fiu.

Tulburarile economice saraceau de–a binelea si satele Moldovei, somajul a adus mii de oameni la culmea disperarii, iar familia devenea o valoare tot mai putin importanta. Dar nu pentru ei doi, deja trei, care au continuat sa creada ca impreuna isi pot trai fericirea. Intre timp, casa aglomerata si plina de lipsuri a parintilor lui le oferea tot mai putina caldura, tot mai multe cuvinte grele cadeau peste cei care erau considerati guri in plus. Au incercat tot ce se putea: au muncit cu ziua, s–au angajat la munci precare in centrul raional, au incercat sa vanda, sa cumpere, au framantat glodurile imprejurimilor zi de zi, dar gaura saraciei se surpa tot mai mult in pragul familiei lor si foamea le canta cantec de leagan tot mai des lor si celor deja doi feciori.

Ea a decis ca asa nu se mai poate. A auzit ca o femeie ajuta oamenii sa plece in Turcia ca sa isi doneze un rinichi contra a 3000 de dolari. Era singura posibilitate de a face niste bani. A batut la poarta femeii si a fost acceptata cu usurinta. I s–a spus ca «firma» ii face actele, ii achita biletul, ii asigura transportul, sederea la spital, operatia. Tot firma ii achita si 3000 de dolari.

Un rinichi pentru o vacuta

Peste cateva saptamani, cand totul era aranjat de plecare, o veste a rasturnat totul: a aflat ca este insarcinata. Desigur ca nu avea nici un fel de surse pentru cresterea inca a unui copil, nici chiar pentru chiuretaj nu avea bani, de aceea a mers la organizatoarea calatoriei — sa ii imprumute 100 de lei, si sa o astepte cateva zile. A fost rasplatita cu ocari severe — clinica de transplant din Turcia nu avea nevoie de femei insarcinate, nici de femei slabite dupa chiuretaj! Clinica avea nevoie de femei sanatoase cu rinichi vigurosi. Disperarea a pus stapanire profunda pe ea, o disperare atat de adanca, incat sotul ei, cel care a fost categoric impotriva acestui comert cu rinichi, a decis sa plece in locul ei. Operatia s–a facut repede, cineva a primit rinichiul lui, fara de care acel cineva nu ar fi putut trai decat cateva saptamani. El a revenit acasa cu autocarul, la cateva zile dupa operatie, si, din cauza conditiilor inadecvate de tratament si de transport, a zacut de nu stia daca o sa–si revina. Aveau, in schimb, o brumita de bani.

O vacuta, o masina de spalat, reparatia casei parintesti si … tot de ce era nevoie pentru un nou nascut — astea au fost cele procurate din banii primiti pentru rinichiul sau. Dar erau multumiti, caci, intre timp, casa parinteasca le oferise un spatiu separat, cu doua camere, in care era atat de multa caldura pentru cei trei baietei. Au continuat sa munceasca din greu, ingrijeau gradina, reparau casa, cresteau copiii. Lipsa unui loc de munca in sat ii tot readucea in fata dilemei — din ce vom trai maine, sau in viitorul apropiat, caci baietii cresc si au nevoie de mai multe? Baiatul mai mare a mers la scoala, apoi a plecat si al doilea. Toamna de toamna, glodurile cleioase si adanci din dealul in care traiau le distrugea copiilor incaltamintea. Tatal lor ii ducea pe rand in spate, intai pe unul, apoi pe celalalt, pana la scoala. La fel ii aducea acasa, urcand dealul cu dureri de rinichi si cu ei pe umeri.

In Italia, 5 saptamani in coma

Intre timp, visul italian pusese stapanire pe Moldova si pe satul lor. Sora ei era deja acolo, la Milano. In una din zile ea si–a sarutat a despartire cei trei copii si a plecat, nu pe mult timp, doar pentru putin, cat va reusi sa adune ceva bani.

Sora ei a ajutat–o. I–a gasit un loc de munca bine platit — trebuia sa ingrijeasca doi batrani, desigur, foarte bolnavi, foarte nervosi si foarte complicati, dar ce bine era sa vorbeasca cu copiii la telefon, iar apoi cu sotul care ii spunea ca a reparat Casa Mare de nu o va mai cunoaste, ca a pavat curtea, ca a innoit gardul, ca feciorii au toate cele necesare pentru scoala. Muncea cu zel, iar noaptea, dupa ce termina spalatul, gatitul si ingrijitul celor doi batrani, plangea pe ascuns. Lunile se scurgeau greu, preturile in Moldova cresteau, banii se topeau si trebuia sa munceasca mai mult si mai mult. Suferea niste ameteli stranii, dar credea ca de dor de casa, sau de oboseala.

Acasa, un glod adanc, ca viata lor

Intr–o zi a cazut. Si–a revenit peste 5 saptamani, intr–un spital din Italia. Medicii nu mai stiau ce sa creada despre sansele de viata ale acestei emigrante, fara asigurare medicala, fara drepturi, fara perspective. Nici ea nu stia ce sa creada, caci atunci cand si–a revenit nu a putut misca nicio mana, niciun picior. A incercat sa se impuna luni in sir, dar trupul ei, obositul ei trup, nu a mai facut nici o miscare timp de un an de zile. Autoritatile italiene i–au oferit toata ingrijirea medicala posibila.

«A suportat multiple hemoragii la creier. Este un fenomen foarte rar intalnit, foarte putin inteles, de aceea medicii ii dau foarte putine sanse», ne–a spus Maria Ceban, o doctorita din Moldova care munceste actualmente intr–o clinica din Italia.

Azi, o aeronava dotata special, va aduce din Italia, pe un pat cu rotile, trupul obosit de nemiscare al unei mame la intrevedere cu cei trei copii ai sai, trup din trupul ei, suflet din sufletul ei. Ca prin minune, mintea ei a ramas extrem de lucida, ochii ei — imposibil de senini. Ea va reveni, probabil, in satul ei, unde asa si nu s–au deschis locuri de munca, unde sotul ei chiar ieri a implinit 35 de ani, varsta la care a trait dramele a trei vieti deja. El este somer cu acte in regula, are un singur rinichi si cara in spate copiii la scoala pe un glod adanc si lipicios, ca viata lor. Azi, el se gandeste cum va duce pe dealul inglodat un pat pe rotile cu sotia sa.

Alina RADU