Saptamana trecuta, in cadrul unei conferinte de presa, viceministrul Afacerilor Interne, Sergiu Golovaci, a facut o declaratie prin care condamna retinerea a doi colaboratori MAI de catre militienii transnistreni, amintind ca, pe parcursul ultimilor doi ani, in jur de 160 de politisti au fost agresati sau retinuti ilegal de catre fortele de ordine separatiste.
Amintim ca politistii Eugen Caraman si Igor Mihailenco au fost arestati de militienii transnistreni, fiind acuzati de amenintarea cu arma a unei cetatene a rmn. In apararea colaboratorilor MAI, viceministrul Golovaci a declarat ca «aceste acuzatii sunt lipsite de careva temei juridic, deoarece colaboratorii de politie ai Comisariatului municipiului Tighina nu au primit arme spre folosinta de doua luni si jumatate, adica din luna noiembrie, anul trecut». Potrivit oficialului, eliberarea armelor in cadrul Unitatii de Garda a Comisariatului de Politie a municipiului Tighina se efectueaza doar cu autorizarea comendantului acestui oras.
Comisarul de Politie de la Tighina, Valerii Prudnicov, a mentionat pentru Ziarul de Garda ca, in prezent, functia de comendant militar al orasului o detine locotenent–colonelul Vasilii Seciurin, cetatean al Federatiei Ruse.
Nu au primit arme spre folosinta de doua luni si jumatate
Solicitand anonimatul, un colaborator de politie de la Comisariatul Tighina a povestit pentru Ziarul de Garda cat de dificil e sa fii politist neinarmat
La serviciul de presa al MAI am fost informati ca, oficial, orice politist inrolat in organele de Interne ale R. Moldova are drept la port–arma,
«O astfel de situatie incalca acordul
Potrivit directorului
Potrivit lui Manole, situatia este la fel si in zona orasului Dubasari. Aici politistii nu au voie sa mearga in uniforme de serviciu, existand si cazuri cand, din cauza conditiilor umilitoare pe care trebuie sa le indure, politistii R. Moldova au trecut de partea militienilor, pentru ca «acolo sunt mai bine asigurati.»
Diana RAILEAN