Aneta Grosu

La 1 octombrie a fost marcata Ziua Internationala a Batranilor. O zi speciala, in care cei mai tineri isi amintesc de persoanele aflate la apusul vietii, incercand sa le aduca niste clipe mai luminoase in viata scurta ce le–a mai ramas de trait. Deseori, insa, inutile aceste eforturi pentru ca se intampla sa constatam ca sunt prea tardive. Or, de batranii nostri, la fel ca si de copiii nostri ar trebui sa nu uitam nici pentru o singura clipa.

Si in acest an, la 1 octombrie, dar si in cateva zile imediat urmatoare, ne–am putut convinge ca populam o societate total amorala, in care autoritatile, de diferit rang, isi permit sa–si faca imagine publica pe seama suferintei si chinului unor oameni napastuiti.

Timp de cateva zile, Televiziunea publica a "ocupat" ecranele televizoarelor cu reportaje de o moralitate dubioasa, prin intermediul carora incercau sa convinga telespectatorii ca autoritatile nu mai au decat o singura grija, cea a batranilor singuratici. Zeci de echipe de filmare au umblat din urma unor functionari care, de Ziua Internationala a Batranilor, le aduceau ceva pe masa unor batrani amarati care, in aceeasi stare, sunt de mai multi ani. Seara, la "Mesager", voci plate comentau cat de fericiti au fost in acea zi batranii. Este adevarat, de la ziarist se cere mai mult profesionism decat sensibilitate, dar cum poti afirma cu atata lipsa de simt ca niste batrani, parasiti prin aziluri de copiii lor care, au fugit de saracie prin lume, sunt fericiti?

Punctul culminant al programului l–a constituit reportajul despre vizita directorilor Televiziunii si Radioului, Adela Railean si Victor Tabarta, pe la spitalele si pe la casele fostilor angajati ai companiei. Aveau cu ei cate un plic si cate o punga modesta pe care le inmanau gazdelor. Cat de etic e sa pui pe post un astfel de reportaj? Cat de etic e sa–ti dezgolesti presupusa compasiune fata de cei despre viata carora habar nu ai? Ma refer aici la Adela…