In fiecare zi, aflam din buletinele de stiri ca teroristii au aruncat in aer inca o masina–capcana, ca intr–un colt de lume se mai „coace” un razboi, ca inca vreun tanar de culoare a fost ucis de nationalisti. Ai impresia ca lumea a innebunit, ca fortele raului au pus stapanire pe oameni. Am devenit oare mai putin ingaduitori? Din numarul curent initiem rubrica de cultivare a tolerantei „Sa invatam ce este toleranta”.

Ce este toleranta?

Toleranta este respectul, acceptarea si aprecierea bogatiei si diversitatii culturilor lumii. Ea este incurajata prin cunoastere, comunicare, libertatea gandirii, constiintei si credintei. Toleranta este armonia in diferente, este o virtute care face ca pacea sa fie posibila si care contribuie la inlocuirea culturii razboiului cu o cultura a pacii.

A practica toleranta nu inseamna nici a tolera nedreptatea sociala, nici a renunta la propriile convingeri, ci semnifica acceptarea faptului ca fiintele umane, care se caracterizeaza natural prin diversitatea aspectului lor fizic, prin felul de exprimare, comportamente si valori, au dreptul de a trai in pace si de a fi cele care sunt.

Sortita abandonului

La cei doar zece ani pe care–i are, Dumitrita a avut de indurat necazuri mai multe decat ani de viata. Fetita sufera de o boala neurologica de provenienta genetica — miotonie openheim si aminoacidopatie. Ea nu are voie sa manance nimic ce contine proteine, de altfel starea ei se inrautateste brusc. Lista alimentelor interzise este mult mai lunga decat a celor permise.

Abia la trei anisori, a reusit sa faca primii pasi. Pana sa ajunga la astfel de performante, parintii Dumitritei s–au vazut nevoiti sa "forteze" usa multor medici care nu–i acordau prea mari sanse de supravietuire. Timp de doi ani au trait numai prin spitale. Ca sa poata plati sedintele de masaj, precum si intregul tratament, parintii au luat un credit bancar, punand–si casa in gaj. In timp ce mama era cu fetita la spital, tatal si fratele mai mare, Ruslan au dormit intr–un cort.

Impreuna la scoala

Ca sa o protejeze, dar si pentru a le forma colegilor Dumitritei o atitudine corecta fata de persoanele cu probleme de sanatate, mama acesteia a mers la scoala timp de un an. A asistat la majoritatea lectiilor, a discutat, in special, cu elevii claselor primare, le–a demonstrat filme despre copiii cu diferite deficiente. Copiii asteptau nerabdatori ora de clasa pentru a invata o noua lectie de viata.

Daca se intampla ca unii copii sa arate spre ea cu degetul, Dumitrita intreba: "Mamico, de ce copiii vorbesc de mine?" Raspunsul era intotdeauna unul pozitiv: "Pentru ca le–a placut rochita ta."

Pentru a–i face pe copii mai toleranti, mama Dumitritei le spunea: "Dumnezeu ne iubeste la fel pe toti chiar daca nu semanam unul cu celalalt. La o mana avem cinci degete, insa nici unul nu este la fel. Cu toate acestea, fiecare este important si nu e putem lipsi de niciunul din ele."

Colegii ii ofera tot sprijinul

Acum Dumitrita este clasa a III–a. Nimeni nu mai rade de ea. La scoala are doar prieteni. Colegii au atata grija de ea, incat intr–o iarna, mamica a gasit–o pe Dumitrita imbracata cu trei paltoane.

Din cauza afectiunii de care sufera, Dumitrita are probleme in a–si mentine echilibrul. Cand coboara sau urca treptele la scoala colegii ii sar mereu in ajutor.

Anul trecut, la o ora de arta plastica, au avut de pregatit un desen care sa o reprezinte pe Dumitrita. Toate desenele sunt deosebite, de aceea colectia este pastrata acasa. Tudor, unul din colegii fetitei, a desenat–o intr–un varf de munte, inalt, plin de flori si verdeata. Intr–un colt al foii straluceste un soare mare. Spre mijlocul muntelui se rostogoleste spre poale ceva neinteles. Tudor a explicat ca acel ceva reprezinta boala Dumitritei, care dispare.

Pentru urmatoarea ora de dirigentie, clasa Dumitritei are preconizata o intalnire cu membrii unui ONG, care le vor vorbi despre copiii cu diferite disabilitati. In a doua parte a lectiei, vor scrie o compunere despre modul in care o vad ei pe Dumitrita.

Lumea este mai toleranta

Ana Chifiac, presedinte Asociatia pentru persoane cu disabilitati mentale si motorice "Societatea pentru toti":

"Astazi, atitudinea societatii fata de persoanele cu disabilitati este alta in comparatie cu anii precedenti. Am avut probleme de integrare atat la gradinita, cat si la scoala. Cand am mers la gradinita, unii parinti au refuzat sa–si aduca odraslele, altii le–au spus copiilor sa nu o atinga pe Dumitrita, ca sa nu se infecteze. Experienta negativa s–a repetat la scoala, cand comisia de admitere a respins dosarul nostru pe motiv ca directorul era in concediu. Cu rabdare, insistenta si convingere toate s–au rezolvat. Chiar anul acesta am discutat cu o mamica, care si–a adus copilul cu caruciorul la 1 septembrie. Mi–a spus ca nu a intampinat nici un fel de probleme. Atat profesorii, cat si elevii au primit cu dragoste noul coleg.

E drept ca astazi se face apel la compasiune si toleranta fata de toti semenii nostri, dar inca nu este de ajuns. Toleranta trebuie sa fie mai mult promovata."

Nadejda Erhan, psihopedagog special, asistent social:

"Ca sa explicam cuvantul toleranta, trebuie sa pornim mai intai de la bunatate. Toti ne nastem buni si fiecare din noi are samanta tolerantei. Doar ca toleranta ne este cultivata in mod diferit. Aici rolul parintilor este unul primordial. Lor le revine educarea spiritului tolerantei fata de tot ce ne–nconjoara. Daca la orase lumea e mult mai informata, la sate situatia este alta. Persoanele cu disabilitati se simt inca marginalizate."

Iuliana Josu

Rubrica realizata de Asociatia Presei Independente (API) cu suportul Ambasadei Regale a Norvegiei la Bucuresti