asteptam oameni destepti»
Biblioteca publica "Targoviste" a celebrat, la 13 octombrie, zece ani de activitate. Aflata in sect. Buiucani, in acest rastimp, biblioteca a adunat 22 816 de cititori.
"Biblioteca "Targoviste" pare a fi una care se apropie de ceea ce inseamna biblioteca a sec. XXI. Este un loc unde, in special, tinerii pot gasi informatii in limba romana si, totodata, pot consulta permanent documentele grafice si audiovizuale. Comunicarea este indispensabila progresului, dar si necesara oricui, indiferent de spatiu sau timp. Se apropie, ca stil de activitate, de biblioteca din Targoviste. Si nu doar pentru ca de acolo au ajuns la Chisinau principalele loturi de carte, dar si pentru ca, de fapt, stiinta biblioteconomica este aceeasi, oriunde. Societatea civila trebuie sa faca eforturi pentru a face posibil accesul gratuit si nediscriminatoriu la informare. Am facut acest lucru in aceasta biblioteca, realizand o simbioza placuta si utila", a declarat Victor Petrescu, profesor universitar din Targoviste.
Activitatea bibliotecii a inceput cu 5 mii de exemplare de carte, facute sub forma de donatii. In prezent, aceasta contine 25 500 de volume, fapt care demonstreaza ca biblioteca se dezvolta. Este o biblioteca de carte romaneasca, dar, intro masura mai mica, contine si literatura straina. Cu toate ca predomina beletristica, nu lipseste literatura pe domenii.
"Ceea ce a fost pus la baza acestei biblioteci in 1995 nu a fost distrus. Ne confruntam, desigur, cu o insuficienta de carte. Ne bucuram de fiecare volum, ajuns in fondurile institutiei noastre. Chiar recent nea fost promisa o donatie de carte din domeniul ecologiei si a dreptului, de asemenea, si beletristica", a spus Ludmila Plopa, directoarea bibliotecii "Targoviste".
"Biblioteca "Targoviste" este un sistem deschis, flexibil, disponibil, receptiv reformelor si inovatiilor, responsabil in organizarea si diversificarea programelor. Sarbatoarea unei biblioteci este evenimentul bibliotecarilor si utilizatorilor, a celor care tin institutia pe linia de plutire. Se bucura, alaturi de noi, si bibliotecarii targovisteni, care, de asemenea, poarta grija de existenta si functionarea bibliotecii "Targoviste" pe care o considera biblioteca lor", a marturisit Lidia Culicovschii, director general.
"Cartea este segmentul de la care asteptam oameni destepti. Acest pretext a existat timp de zece ani pentru biblioteca. Noi am trait niste numaratori fatale, cincinalele, iar acum suntem strangulati de numaratorile electorale, din patru in patru ani", a spus Iulian Filip, seful Directiei cultura a Primariei mun. Chisinau.
"De profesie sunt arhitect si am tinut neaparat sa vin la Chisinau, auzind ca se organizeaza o deplasare cu ocazia aniversarii bibliotecii "Targoviste". Primaria municipiului Targoviste este promotoarea ideii de acum zece ani. Astazi am venit sa vedem cu ce am mai putea ajuta romanii din Chisinau. Administratia incearca sa armonizeze actiunile urate si "pragmatice" ale politicii. Biblioteca "Targoviste" are tangente cu cea din orasul Targoviste, astfel incat diferenta de promovare a culturii romanesti nu este mare", a declarat Dumitru Barbu, viceprimar de Targoviste.
"In 1995, ne gandeam cu scepticism ce se va putea realiza intro atmosfera necunoscuta noua. Dupa zece ani ne dam seama ca am facut un lucru bun. Nu renuntam la ideea ca biblioteca trebuie sa devina un centru spiritual, de cunoastere pentru generatiile viitoare. Sunt multi tineri din R. Moldova care isi fac studiile in Romania, avem tineri din Romania care invata aici. Nu se creeaza o punte de flori, ci una de spiritualitate, de aprofundare a traditiei culturale", a mai subliniat Victor Petrescu.
Anastasia NANI