Politica si viata in R. Moldova sunt din lumi diferite. Disonantele si perceptiile sunt ca de la cer la pamant. Viata, plina de rani si neoblojita — pentru lume, politica — pentru ne–lume. Asta–i realitatea.

Satele noastre (si nu doar satele) raman sa traiasca, in marea lor parte, cu gandul la "ieri". Intre "ieri" si "azi" lumea alege tot mai rar "maine". Chiar daca R. Moldova este independenta de 14 ani. Chiar daca numarul partidelor politice este in ascensiune. Chiar daca numarul ambasadorilor nostri in strainatate continua, de la o guvernare la alta, sa creasca. Chiar daca presedintele Voronin circula prin capitalele Europei si de cate doua ori pe saptamana, iar televiziunea nationala le povesteste seara de seara despre "marile perspective" de integrare europeana. Chiar daca…

Am mers la sfarsitul saptamanii trecute prin Sud. Nicaieri, nici umbra, nu ca urma din programul guvernamental "Satul moldovenesc", de parca satele moldovenesti din zona de sud nu mai sunt ale Moldovei. De–a lungul Prutului — sate uitate: case lepadate, risipite sau in degradare, infrastructuri distruse, familii imprastiate prin strainatati, campuri paraginite, copii si caini lasati in grija rudelor sau vecinilor si lume, foarte multa lume disperata. Liderii locali s–au transformat in mosieri si vechili, taranii isi vand la pret de nimic pamanturile la straini, transformandu–si copiii, constient sau inconstient, din mostenitori de averi in argati, iar primariile — ori ca nu stiu, ori ca nu pot, ori ca nu au puterea si vointa sa se mai opuna dezmatului. Oamenii de aici se prind tot mai des la gandul ca se apropie sfarsitul lumii. Privita de jos in sus, cu ochii lumii de la sate, R. Moldova seamana tot mai mult cu o casa nesfintita, in care au intrat in stapanire strigoii.

In 1998, satele din perimetrul judetului Cahul se integrau Euroregiunii "Dunarea de Jos". Programul de cooperare transfrontaliera dintre R. Moldova, Romania si Ucraina promitea mai multe schimbari in bine a situatiei in Sud, lumea se agatase, mai mult decat oriunde in alta parte, de ideea integrarii europene. Au trecut sapte ani, perioada in care Cahulul a detinut, inclusiv, presedintia Euroregiunii, dar lucrurile au mers din prost in mai prost. Frontierele cu Romania si Ucraina s–au reinchis. Relatiile de la om la om devin tot mai imposibile, in loc sa se intample invers. Satele de frontiera precum au fost periferii, asa si continua sa ramana — zone periferice, adica fara perspectiva si, deci, premeditat lasate in voia sortii — dovada a faptului ca geopolitica este o stiinta prea complicata pentru actuala guvernare si consilierii ei. Desi nu este exclus, ca desconsiderarea pentru Sud vine si acum, ca si in perioada sovietica, de la vecinatatea acestuia cu Romania si, paralel, cu o alta zona istoric romaneasca — Sudul Basarabiei. Altfel, care ar putea fi motivul ca actuala guvernare a distrus prima institutie universitara transfrontaliera, cea de la Cahul si nu a dat curs nici unei initiative serioase de cooperare dintre R. Moldova si Romania in cadrul Euroregiunii: fie proiecte de dezvoltare a teritoriului, de relansare a infrastructurii, de cultura si educatie, sau in orice alt domeniu din cele circa cincisprezece convenite in acordurile de colaborare la Dunarea de Jos. Situatia degradanta din Sud m–a pus la un moment dat in fata intrebarii, daca partidele politice de la Chisinau mai au, sau nu, intentia sa mai ceara votul electoratului de–aici in viitoarele campanii electorale. Si daca o mai au, interesant cum si cu ce nas ar face–o? Temperaturile la Sud au scazut, bunele si foarte bunele dispozitii electorale s–au transformat in depresii. Lumea satelor isi revendica de pe acum dreptul la reciprocitate cu puterea sau cu orice alt pretendent la ea: uitare pentru uitare. Vorba populara: dupa cum e "buna ziua", asa–i si "multumita".

Petru AMARIEI