Voronin ne–a mai dezamagit o data. Proaspat revenit dintr–o vizita promitatoare in Tarile Baltice (bastioanele demnitatii nationale in spatiul ex–sovietic), presedintele
moldovean nu ne sugereaza nimic mai mult la tema demnitatii, decat renuntarea la aceasta demnitate. Marele tribun al rezistentei anticomuniste romane, Radu Gyr, definea fenomenul renuntarii la ideal drept infrangere... "Invins nu esti atunci cand sangerezi/ Nici daca ochii–n lacrimi ti–s/ Adevaratele infrangeri sunt renuntarile la vis/". Iata de ce un presedinte in genunchi umbreste, ca sa nu zic pangareste, idealul de libertate al unui popor.
Luni seara, seful statului a fost invitatul postului de televiziune "M–1". Intrebat despre relatiile cu Rusia, in contextul diferendului transnistrean, seful statului n–a gasit sa spuna nimic mai sugestiv si mai pragmatic in aceasta problema decat ca "noi trebuie sa multumim Rusiei pentru faptul ca de la 1992 la Nistru nu s–a mai impuscat". Faptul pune in garda. Presedintele R. Moldova vorbea exact cu cuvintele bandei criminale de la Tiraspol si a politrucilor Kremlinului. Ce–a fost asta? O eroare de logica, criza de moralitate, promptitudinea intrebarii sau rodul educatiei si modului steril de gandire si simtire al vechii nomenclaturi politice? In tot cazul, raspunsul presedintelui Voronin dezonoreaza, chiar si daca, in acceptia sa, acesta trebuie considerat un simplu exercitiu diplomatic. Da, relatiile cu Rusia trebuiesc aduse la normalitate. Dar nu "cu orice pret", nu pe contul R. Moldova si, cu atat mai mult, pe reafirmarea principiilor de vasalitate. Povestea "fratelui mai mare" si a "capului plecat" este una deja depasita, cel putin de timp, daca nu si de constiinta, indiferent cui revine ambitia de a ne conforma timpului: rusilor Rusiei, sau filorusilor Moldovei. Asa sau altfel, este bine sa fim atenti cu focul si sa nu aruncam gaz acolo unde trebuie sa dam cu apa. Rusii sunt nomazi de firea lor. Popoarele salbatice nu pretuiesc manierele, etichetele, iar insistenta, in relatiile cu ele, asupra unor reguli "de salon" echivaleaza cu saparea propriei gropi. Exemplul cel mai concludent, in acest sens, poate fi Cecenia. Rusia a pierdut in razboiul din Cecenia mii de soldati, inclusiv comandanti de armata si cu toate acestea clasa politica si presa din Rusia a fost si este, de multe ori, de partea comandourilor cecene de rezistenta. Cecenii sunt tratati cu respect. Cum a reactionat aceeasi clasa politica si presa rusa la razboiul din 1992 de la Nistru, unde Rusia nu a pierdut decat vieti de puscariasi–mercenari si de cazaci rataciti in soarta lor? Cum trateaza ei "problema Transnistriei" astazi? Absolut diametral opus Ceceniei, cu dispret la adresa Moldovei, cu acuze de "invazie" si "genocid", cu "atentat asupra vechilor pamanturi rusesti" etc. Este adevarat, Chisinaul nu a cautat nici la 1992 si nici dupa aceea sa–si creeze un lobby in mediile informationale internationale. Insa, greseala fatala este a "varfurilor politice" de la Chisinau, care nu au exprimat la timp o pozitie clara si univoca vizavi de politica Rusiei fata de Moldova, asa cum au facut–o la timpul lor balticii. Astazi Tarile Baltice sunt exact in lumea in care puteam fi, la ceva interval de timp, si noi. Astazi Tarile Baltice sunt gata sa ne fie, alaturi de Romania, avocatii nostri in organismele euro–atlantice. Astazi Tarile Baltice sunt modelul cel mai plauzibil din spatiul ex–sovietic in probleme de ideal national. Iar noi, batem palma, ne imbratisam si semnam acorduri cu balticii, ca revenind acasa, sa ne grabim sa "sfatuim" poporul sa nu uite sa sarute mana Rusiei care ramane permanent pe tragaci. Este o mare eroare sa ceri poporului tau sa multumeasca Rusiei pentru faptul ca "de la 1992 la Nistru nu s–a mai impuscat", in timp ce stii prea bine ca razboiul de la Nistru l–a pornit Rusia, ca acest razboi nu s–a incheiat, el continua, nedeclarat, pe alte cai, dar oricum cu jertfe, cu altele noi fata de 1992. Cum sa multumesti Rusiei, cand copiii Transnistriei nu au copilarie, cand cimitirele satelor s–au umplut de cruci, cand parinti si copii au ramas orfani si singuratici, cand satele moldovenesti de peste Nistru au fost mutilate si mai raman pline de rani, cand Chisinaul este plin de refugiati, cand elevii scolilor de peste Nistru, alaturi de parintii si profesorii lor sunt zilnic pe rol de ostatici? Cum sa multumesti, cand Rusia refuza, inclusiv dupa decizia Curtii Europene de Justitie sa dea libertate detinutilor politici Andrei Ivantoc si Tudor Petrov–Popa, cand Moldova ramane cu frontiere arbitrare pe Nistru, cand vamesii si granicerii "transnistreni" stau la Nistru ca hotii la drumul mare, cand taranii din Dorotcaia au ajuns sa se judece cu Rusia la CEDO, cand Putin, la fel ca si Eltin, refuza sa–si scoata armatele de ocupatie din teritoriul Moldovei? Si, la drept vorbind, cum sa multumesti Rusiei, cand tu, presedintele statului, te–ai surprins de atatea ori ca nu puteai merge acasa sa–ti vizitezi mama la anii ei grei de batranete?
Da, astazi la Nistru nu se mai impusca, dar Rusia nu a refuzat razboiul cu noi. Si presa scrie zilnic despre asta. Cum sa multumesti Rusiei si pentru ce....
Petru AMARIEI