Nr. 54 (29 septembrie 2005)

 Investigatii

Pepiniera de gangsteri
Saptamana trecuta, in cadrul sedintei Colegiului Ministerului Afacerilor Interne (MAI), presedintele Voronin le–a facut din deget politistilor ca nu cumva sa ia locul gruparilor criminale, care, dupa cum afirma conducerea ministerului, au fost lichidate in ultimul timp. Continuare 

«Vor v zakone»
"Vor v zakone" este o notiune intraductibila, nascuta odata cu Uniunea Sovietica, care nu are echivalent in niciuna dintre limbile fostului imperiu sovietic sau ale lumii in general. Continuare 

Nevalabil in Moldova
Recompense de milioane pentru medicamente letale     Continuare 

Nevalabil in Moldova

Recent s–a descoperit ca "Vioxx", un medicament foarte eficient impotriva durerilor, poate cauza infarct si ictus. In lume, mii de utilizatori ai acestui medicament au facut actiuni in judecata impotriva companiei care l–a produs, reclamand milioane de dolari ca despagubiri. Desi acest medicament a fost consumat si in Moldova, pacientii de la noi nu au nici o sansa sa le fie auzita plangerea.

Deja de cateva luni presa mondiala plaseaza pe primele pagini dramele oamenilor care au folosit medicamentul "Vioxx", un analgezic produs de compania "Merck". Lansat pe piata internationala de cativa ani, acest medicament a fost acceptat de multa lume pentru efectele uimitoare de atenuare a durerilor in articulatii. Cu cateva luni in urma, insa, presa si comunitatea medicala internationala au descoperit ca cei care au folosit acest medicament, usurandu–si durerile de oase, s–au supus riscului de atac de cord. In consecinta, in curtile judiciare din diferite tari sunt examinate mii de cazuri in care pacientii au decedat din cauza unor probleme cardiace, aparute dupa ce au consumat "Vioxx". Recent, la universitatea din Washington s–au facut teste suplimentare asupra acestui medicament, stabilindu–se ca cei care l–au folosit chiar si pe termen scurt, si–au dublat riscul de a face infarct. Doctorul Richard Kronmal de la aceasta universitate a descoperit ca aceleasi probleme le–au avut si oamenii care au acceptat benevol sa participe la testarea acestui produs medicamentos, devenind absolut clar ca acest analgezic afecteaza serios sistemul vascular. Se presupune ca din 2000, de cand acest preparat a fost lansat, prin campanii publicitare, pe piata, circa 20 de milioane de oameni l–au utilizat.

In aceste zile, presa din SUA urmareste cazul cetateanului american Humeston, de 60 de ani, din statul Idaho, care a actionat in judecata compania "Merck" pentru faptul ca la 18 septembrie 2001 a suportat un atac de cord, cauzat anume de acest medicament. El spune ca a inceput sa il utilizeze dupa prescriptia medicului, avand o trauma la picior inca din timpul razboiului din Vietnam. In acest zile judecatoria urmeaza sa finalizeze cazul lui, creand un precedent pentru alte mii de cereri in instanta care contin plangeri similare. Reprezentantii companiei "Merck" incearca sa aduca diferite argumente de indreptatire in acest caz, in timp ce deja alte mii de solicitari au fost depuse in lant. Compania producatoare ar putea pierde sute de milioane de dolari sub forma de plati pentru prejudiciile de sanatate cauzate.

La Serviciul de Informatii al Farmaciilor ni s–a comunicat ca acest medicament nu exista acum in farmacii si ca in dreptul denumirii de "Vioxx", in baza de date, este plasata sintagma "interzis in Romania". "Asta inseamna ca acest medicament poate cauza careva probleme", ne–a spus operatoarea de la 72–55–01. La Sectia Autorizare a medicamentelor de la Institutul de Farmaceutica din R. Moldova ni s–a spus ca acest medicament nu a fost autorizat pentru vanzare la noi. Cu toate acestea, cateva persoane ne–au comunicat ca "Vioxx" a ajuns in Moldova si ca oamenii l–au consumat, obtinandu–l prin diferite surse. "Cunosc oameni care au folosit "Vioxx" la Chisinau, ne–a declarat Dumitru Amoasei. Multi l–au adus din SUA. Trebuie sa remarcam ca este totusi foarte bun pentru efectele sale analgezice si antiinflamatoare, este mai bun decat "Diclofenacul" care se foloseste de regula in Moldova in cazul unor dureri de articulatii. Problema este ca lumea nu a fost informata la timp despre aceste efecte adverse, ca medicii si pacientii sa cunoasca si ce risca atunci cand este prescris acest preparat".

Specialistii sustin ca din aceasta cauza cei care au consumat acest medicament in Moldova nu vor putea face niciodata reclamatii fata de producator, deoarece l–au procurat pe o cale neoficiala. Totodata, multe dintre medicamentele autorizate in R. Moldova sunt contrafacute, fapt despre care pacientul poate sa nu afle niciodata.

Alina Radu


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. 31 august, nr. 129, bir. 914/c, Chisinau
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com