Credinciosii ortodocsi si catolici din orasul Ribnita au mers intotdeauna pe acelasi drum spre bisericile lor. Ambele lacasuri de cult au fost construite alaturi. "Nu stiu, probabil asa a fost voia lui Dumnezeu", ne spune preotul Tadeusz Magierowski, parohul bisericii catolice "Sfantul Iosif" din Ribnita.
Bisericile nu numai ca au fost zidite alaturi, dar au si suferit impreuna in timpul prigoanei sovietice, care a inceput in stanga Nistrului dupa 1924, o data cu formarea Republicii autonome sovietice socialiste moldovenesti (RASSM), cand cele doua biserici au fost inchise si distruse. Incepand cu anii '90 ai secolului trecut, s–a decis reconstructia ambelor biserici, proces care se desfasoara pana in prezent.
Eram pentru prima data in orasul Ribnita. Nici nu stiam ca aici exista o comunitate catolica, de altfel destul de numeroasa. Dar indata ce treci de podul de la intrarea in oras, nu poti sa nu vezi bisericile ortodoxa (o constructie din caramida rosie, cu cupole aurii, care e inca nefinisata) si catolica (de culoare alba, cu acoperis de culoare caramizie). In acea zi, noi am trecut pragul bisericii catolice din oras.
Istoricul Nelea Saganova, un bun cunoscator al trecutului comunitatii catolice din R. Moldova, consilier–arhivist al Curiei eparhiale Chisinau, afirma ca biserica catolica din orasul Ribnita a fost construita prin anii 1815–1817.
Potrivit cercetatorului stiintific, doctor in istorie Ruslan Sevcenco, care a cercetat arhivele timpului, in anul 1935 s–a inregistrat primul atac asupra bisericii catolice din Ribnita. In acel an, autoritatile sovietice au dat ordin sa fie date jos clopotele lacasului. Acesta a ramas deschis pana la 4 martie 1936, cand, intr–o zi de mare sarbatoare (Sf. Cazimir), credinciosii, care veneau dimineata devreme sa asiste la serviciul divin, au vazut pe biserica, in locul crucii, steagul rosu al sovietelor (instalat acolo de comsomolistii localnici). Biserica fusese pangarita si inchisa. Obiectele de pret disparusera, iar orga a fost distrusa, la fel si chipul Maicii Domnului din fata catedralei. In scurt timp, in biserica a fost deschis un atelier de tamplarie, iar in casa parohiala — comisariatul militar raional.
Conform datelor detinute de dr. in istorie Ruslan Sevcenco, in decembrie 1936, parohul bisericii, preotul Antonie Vedeghis, care avea aproape 70 de ani, a fost condamnat la trei ani de surghiun. Enoriasii au decis sa intervina pe langa presedintele comitetului executiv central al RASSM, Evstafi Voronovici, originar din raionul Ribnita, ca sa–si salveze duhovnicul de deportare undeva prin Kazahstan. Vorba e ca Evstafi Voronovici fusese anterior salvat de o napasta de catre preotul Vedeghis. Acesta nu a mai fost surghiunit, dar a murit in scurt timp, in 1937, fiind inmormantat in cimitirul polonez din localitate.
De mentionat ca suferintele preotului–paroh Vedeghis nu au luat sfarsit o data cu trecerea la cele vesnice. De–a lungul anilor, mormantul lui a fost distrus de cateva ori de catre agentii puterii sovietice.
"In 1937, preotul Antonie Vedeghis nu a putut fi inmormantat cum se cuvine unui preot, pentru ca autoritatile nu au permis acest lucru", ne spune actualul paroh, Tadeusz Magierowski. Ritualul special a fost facut abia in anii '90 ai sec. XX. De mentionat ca, potrivit afirmatiilor parintelui Magierowski, o enoriasa, Elena Cravciuc, care a fost botezata si cununata de preotul Vedeghis, a asistat de–a lungul vietii sale la trei inmormantari ale preotului. In prezent, mormantul parintelui Vedeghis se afla in curtea bisericii "Sf. Iosif", la fel ca si mormintele altor credinciosi catolici, inmormantati candva in cimitirul din apropiere, distrus de buldozere in anii regimului comunist, osemintele carora au fost reinhumate ulterior in apropiere de biserica. Azi, pe un zid care imprejmuieste biserica, sunt montate placi si fotografii ale celor care au ramas fara mormant din cauza furiei autoritatilor sovietice. Urmasii celor morti in anii regimului sovietic au decis sa construiasca biserica pe acele morminte pangarite de zelosii activisti de partid, pentru a pastra astfel memoria inaintasilor.
Potrivit cercetatorului Nelea Saganova, in timpul celui de–al doilea razboi mondial, enoriasii catolici din Ribnita participau la slujbele religioase care se desfasurau, din cauza vitregiilor timpului, in diferite localuri sau in aer liber, pentru ca biserica lor fusese distrusa deja. Dupa 1949, credinciosii se adunau sa se roage, in taina, in diferite case, iar mai tarziu — in cimitir, in capela familiei Grusetchi, proprietari de pamant din Ribnita. In 1963, capela a fost demolata din ordinul autoritatilor, dar credinciosii nu au incetat sa se roage, sa se adune la slujbe, la care uneori participa si preotul din Chisinau. Dupa cum ne–a spus parintele Tadeusz Magierowski, enoriasii ribniteni mergeau chiar si in Ucraina, la Cecelnik (la aproximativ 80 km de Ribnita), unde mai ramasese o biserica deschisa, pentru a putea participa la serviciul divin.
In 1990, in apropierea vechiului cimitir catolic, devastat in anii '60 de sovietici, a fost cumparata o casa, care a fost transformata in capela. Ulterior, nu departe de capela, autoritatile locale au repartizat comunitatii catolice un lot de pamant pentru constructia actualei bisericii. In august 1992, paroh devine preotul Tadeusz Magierowski, care vine in acel an din tara natala, Polonia, dar piatra de temelie a lacasului sfant a fost pusa in decembrie 1994, in preajma Craciunului.
Parintele Tadeusz a lasat Filipinele (unde planifica sa mearga initial) in grija altui preot si a venit in regiunea de est a R. Moldova, pentru ca aici era mare nevoie de el ("noi avem obligatia sa mergem acolo unde e nevoie de noi", afirma preotul), si timp de 13 ani este alaturi de biserica care se inalta in fiecare zi si alaturi de comunitatea catolica din regiune. Acasa, in Polonia, preotul pleaca doar de doua ori pe an (parintele Magierowski provine dintr–o familie numeroasa, cu sapte copii, parintii fiind fermieri din Polonia occidentala).
Potrivit preotului T. Magierowski, in prezent, in Ribnita sunt aproape 4.000 de catolici. "Perioada ateismului si–a lasat amprenta asupra oamenilor. Duminicile, in biserica noastra sunt aproximativ 300 de credinciosi", ne spune parohul. El se intreaba retoric unde sunt ceilalti crestini, care nu calca pragul bisericilor macar duminica, pentru ca, in satul sau natal din Polonia, spre exemplu, este pacat sa nu mergi la biserica, ci sa lucrezi in zilele de sarbatoare.
"Personal, cred ca exista o singura biserica", declara preotul Magierowski, cand este intrebat despre Ortodoxie si Catolicism. Parintele ne raspunde cu cuvintele Papei Ioan Paul al II–lea, ca "Estul si Vestul (Ortodoxia si Catolicismul) sunt doi plamani intr–un singur corp". "Impreuna cu preotul ortodox, faceam uneori servicii divine comune, iar in lacasurile noastre vin credinciosii din ambele biserici", afirma preotul Tadeusz.
In cadrul bisericii "Sf. Iosif" din Ribnita, "Caritas–Moldova" a deschis un centru de zi pentru copiii din familiile sarace, care, inainte de a gasi acest adapost, stateau mai mult in strada. Dupa ore, peste 35 de copii vin aici pentru a lua masa, pentru a se pregati de lectiile de a doua zi etc. Exista o sala de calculatoare, una de sport, un atelier de croitorie si de broderie s.a.
Pe langa biserica a mai fost deschisa o cantina sociala, unde pot lua masa circa 50 de persoane. "Aici totul a inceput de la cantina sociala, pentru ca veneau numerosi batrani care solicitau ajutor", a mentionat preotul–paroh.
La plecare, preotul Tadeusz Magierowski ne indeamna sa respectam onoarea de ziarist si sa spunem (sa scriem) oricand numai adevarul, "ca sa nu ne gasim numele la cosul de gunoi al istoriei"...
Maria PRAPORSCIC