(Urmare din nr. 43-49)

Intelegeam prea bine ca o polemica constructiva nu aveam cu cine intretine. Obosisem de–a binelea. In fata mea aveam acel soi de oameni cu mintea ingusta, dar smecheri ca vulpile. Pana la sfarsitul interogatoriului m–am straduit sa raspund "corect" la toate intrebarile, adica fara a–i lua in zeflemea. Demersul acestor oameni la instantele superioare nu putea fi nicidecum favorabil pentru mine sau colegii mei. Intelegeam prea bine ceea ce vor. Trebuia sa manevrez, sa nu–i provoc, sa–i linistesc. Am hotarat sa ma eschivez de la orice polemica si am formulat raspunsul aproape calm, cu siguranta:

— Nu mai este totul chiar asa cum sunteti informati. Dispuneti de multe date gresite. Discutam noi uneori, dar nu mai facem stiinta, politica ori, doamne fereste, revolutii din aceste discutii. E mai degraba un fel de alintare a noastra, unde fiecare cu veleitati de mare savant il poate invata pe altul. E un fel de joaca mai degraba. Fiecare cu necazurile sale. Nu ne mai vine a asalta templele stiintei chiar si la camin, in timpul liber. Care isi face probleme cu domnisoarele, preferand mai degraba aceste romane, decat pe cele recomandate pentru lectura; care–si cauta vreo haina mai buna pe la speculanti, tuturor ne place un vinisor mai bunisor, asa ca... literatura, limba, facultatea, alfabetul si toate celelalte nu sunt altceva decat floare la ureche...

Pe semne ca le–o fi placut raspunsul, deoarece toti trei parca s–au mai luminat la fata. Iar Secretarul de partid chiar radia de bucurie:

— Ti smotri! Asa mai zic si eu! Voi aveti examen la Economia politica cu mine? Eu stiam, se adresa el celorlalti, ca Teodorescu e omul nostru, om de incredere. Numai ca fii mai activ oleaca, baiete! Intra mai des pe la noi. Noi doar nu suntem rai. Asa–i ca nu suntem rai?, ma intreba insistent, privindu–ma tinta in ochi, aplecat spre mine, de parca acolo ar fi vrut sa–mi bage cuvintele.

— Fireste!

— Spune, Teodorescule, (intrebarea ramane intre noi), relua discutia Securistul, spune: colegul tau Barna chiar se mai intalneste cu Serafima ori nu?

Curiozitatea triadei nu mai avea margini. Intre colegii nostri exista un mic roman, pe care doar ei il cunosteau. Aveam o dorinta nebuna sa le spun ca–s niste porci. Partidul, vazand ca intarzii cu raspunsul, ma intreba mai "moldoveneste":

— Bai Teodorescu, chiar mai doarme Barna cu dansa ori nu? Pierdem fata, mai... Da aiestea de la Filologia Moldoveneasca is cu dra–a–aci ele! Asa–i sau nu?

— Poate ca si dorm, dar poate ca nu prea dorm cand se culca... Cine stie? am raspuns in doi peri primele cuvinte ce mi–au venit pe limba.

Secretarul organizatiei de partid de la Facultate era cunoscut de noi drept un mare spertar si un iscusit fustangiu, in pofida varstei inaintate pe care o avea. Pentru toti era, insa, o enigma faptul cum de a ajuns un asemenea om la Universitate. Nimeni nu stia nimic decat numele acestuia. Se zvonea ca fusese candva presedinte de colhoz undeva la nordul Republicii. Securistul hotari, probabil, sa puna punct interogatoriului, nu inainte, insa de a constata ca Serafima e o fata deosebita si ca ea trebuie salvata de influentele nationaliste.

— Daca aveti vreo informatie, care ne–ar interesa pe noi, poftim, totdeauna intrati la decanat si ne vorbiti. Iar acum.., Securistul scoate o foaie de hartie si un pix, pe care mi le puse pe masa, dinainte. ... iar acum, scrie.

— "Ce sa scriu?", raman nedumirit, gata de plecare in fata asistentei.

— Totul despre ce ai vorbit acum cu noi. Despre vizitele lui Leon Barna; discutiile pe care le intretineati; despre calatoria la Leningrad; despre colegii de camera... Cu alte cuvinte — totul ce stii. Eu voi dicta, iar tu vei scrie. Nu poti iesi de aici pana nu scrii. Toti scriu. Daca nu esti de acord cu ceea ce–ti voi dicta, opreste–te si–mi spune. Ai inteles?

— Dar daca nu sunt de acord sa scriu?

— Pai, ti–am spus, deja: vei fi chemat in alta parte, unde vei scrie neaparat. Cred, insa, ca e mai bine sa scrii acum totul. Din vocea securistului disparuse orice urma de amabilitate. Devenise sever, aspru, autoritar.

Mi se paru ca trecuse o vesnicie, de cand intrasem in acest cabinet al decanului. O vesnicie, care acum urma sa fie reluata de la inceput. Ma simteam surmenat ca dupa un efort chinuitor. Luai stiloul si hartia, dandu–le de inteles ca pot incepe. Vocea securistului suna de data asta intr–o ruseasca impecabila:

— Decanu Filologhicescogo Fakuliteta...("In atentia decanului Facultatii de Litere...")

Il privii nedumirit. El dadu afirmativ din cap si continua:

— Zaiavlenie ("Raport") Ia, grajdanin Teodorescu…,("Eu, cetateanul Teodorescu…")

Scriam absent nimicurile dictate de securist. Era deja tarziu. Nu luasem masa, nu fumasem atata timp, si a doua zi, diz–de–dimineata, urma sa ma prezint la examen. Scriam avind senzatia ca jocul de–a siguranta socialismului dezvoltat si caderea capitalismuli muribund se va termina odata cu ultima fraza. Cine stie cate asemenea "demersuri""despre toti" au fost colectate "de la toti". Vom afla–o oare vre–o data? Da. Daca nu noi, urmasii nostri ne vor gasi prin arhivele coliviilor personale ale studentilor si profesorilor, ziaristilor, politistilor si secretarilor, comsomolistilor si parlamentarilor, depozitati cu acuratete in istoria acelei inchisori intre peretii careea mai traim si azi... Auziti vocea metalica a securistului?

— Totul despre ce am vorbit aici e secret. Nu ai dreptul sa spui nimanui niciodata ceva despre discutia noastra. In caz contrar vei fi tras la raspundere penala... Sa nu ma saluti nici in strada, nici la Universitate. Nu dai nimanui de inteles ca suntem cunoscuti.

Securistul imi intinse mana, in semn ca totul a luat sfarsit. La iesire, insa, fui oprit:

— Da... era cat pe ce sa uit. I–i–i, daca se intereseaza cineva acum, ori alta data de ce ai fot...,emat..., nu intra in amanunte si spune–le ca a fost vorba despre formarea unui detasament moldovenesc de constructii pentru Magistrala Baical–Amur. E clar? Si acum poti pleca.

***

Cand am iesit in strada era noapte tarzie. O noapte de primavara la Chisinau, in care se facea simtita mirozna florilor de castan. Strada Cogalniceanu imi ducea pasii solitari pe linga inchisoare, pe linga tunurile rusesti, pe linga gardul cimitirului… In acea noapte linistea ireala fu risipita de vocea alarmata a unui crainic de radio care anrtea sunui ncator d comunist. S–a nascut o noua Fantoma. Cat timp sa fi trecut de atunci…? N–au trecut nici patruzeci de ani. Deci mai poti vedea asemenea nopti in Basarabia.