Din luna martie a acestui an auzim tot mai frecvent despre obiectivele pe care autoritatile de la Chisinau si le propun in vederea integrarii R. Moldova in structurile politice si economice ale UE. Cat de reala este aceasta posibilitate si ce ar urma sa intreprindem?
In prezent suntem martorii unei lupte aprige dintre SUA, UE si Rusia pentru detinerea monopolului asupra transportului resurselor strategice din Marea Caspica spre Marea Neagra si, de aici, spre Europa Centrala si de Vest. Recentele declaratii ale lui Vladimir Putin, referitoare la intentiile autoritatilor rusesti de a investi fonduri in dezvoltarea axelor energetice pe arhicunoscutul traseu Baku –Tbilisi –Ciehan, ar trebui sa puna in garda UE. Amintim aici ca, in ultimii ani, pretul petrolului si al gazelor pe pietele bursiere sunt in continua crestere, iar UE nici macar nu si–a asigurat posibilitatea de a transporta aceste resurse prin intermediul unor agenti de alternativa. Petrolul si gazele rusesti alimenteaza aproape fiecare rezervor al celor mai diverse unitati de transport si nenumarate aragazuri din casele cetatenilor europeni.
R. Moldova, alaturi de Georgia si Azerbaidjan, s–au plasat in sfera de interes a UE, pentru ca ar putea constitui un cordon sanitar vital, iar constructia Terminalului de la Giurgiulesti si conectarea acestuia la conductele petroliere ce duc spre Europa Centrala si de Vest ar putea deveni o solutie pentru securitatea energetica europeana.
Francezii si olandezii, alaturi de alte state care, s–ar putea, vor mai respinge Constitutia Europei ce prevede extinderea acesteia, isi vor da seama, mai devreme sau mai tarziu, ca pericolul fortei de munca ieftine este o nimica toata pe langa o eventuala criza energetica sau acceptarea monopolului rus.
In astfel de circumstante, o posibila invitare la masa de negocieri, vizand aderarea R. Moldova la UE, nu este deloc una exagerata. Intrebarea, mai actuala, ar fi cea care ne–ar permite sa constatam punctele noastre sensibile la care ar trebui de lucrat in eventualitatea oferirii, intr–un timp apropiat, a unei astfel de sanse.
Cred ca nu mai are rost sa asteptam din momentul in care avem ocazia sa invatam din experienta Romaniei si Bulgariei, state care sunt la un pas de marea familie europeana.
In principiu, conditiile de aderare se axeaza in jurul unor teme ce tin de acquis–ul comunitar, libera circulatie a capitalului, reforma justitiei si lupta impotriva coruptiei. Transpunerea legislatiei europene la legislatia nationala (acquis–ul comunitar) este primul pas spre integrare. In calitate de principii constitutionale acestea sunt similare, dar, din pacate, legislatia noastra ramane, deocamdata, doar pe hartie, urmand a fi aplicata in activitatea institutiilor administrative si de drept.
O alta problema asupra careia ar trebui sa se axeze autoritatile de la Chisinau este gradul de competenta a administratiei publice centrale si locale in gestionarea coerenta si eficienta a resurselor de care dispun. Orice stat, aflat chiar in faza de negociere, beneficiaza de fonduri structurale prin intermediul programelor SPARD, PHARE si ISPA. In conditiile de la noi, nu este exclus ca acestea sa devina victime ale coruptiei si incompetentei unor factori decizionali.
Se vehiculeaza destul de frecvent ca ne lipsesc investitii straine, iar bancile nu prea dispun de capital. Expertii spun ca liberalizarea contului de capital ar fi o solutie, in special in conditiile in care bancile de la noi ofera, in medie, pentru un depozit bancar in lei o dobanda de 10–11%, ceea ce pentru europeni ar fi un adevarat favor. Mi–e frica, insa, ca o vom pati mai rau ca romanii si bulgarii care au redus de doua ori dobanzile pentru depozitele bancare in valuta nationala si cele straine, descurajand astfel pastrarea capitalului in banci. Motivul unor astfel de decizii a fost incapacitatea pietei de a asimila astfel de fonduri, deoarece nu au existat domenii de afaceri rapide si eficiente.
Daca nu schimbam nimic pana la invitarea in UE, riscam sa asistam la supraincalzirea pietei valutare — un fenomen care, pe autohtoni i–ar lasa cu inflatia, iar pe europeni cu dobanda.
Dar acestea nu sunt singurele dificultati in cadrul negocierilor. Mai alarmant e ca reforma justitiei si lupta contra coruptiei ne surprind total nepregatiti. Romania si Bulgaria risca, anume din aceasta cauza, sa se aleaga cu o clauza de salvgardare. Cat ne priveste, forma de organizare a puterii judiciare este inca la o etapa primitiva. Realitatile juridice de la noi pot soca pe oricine, nu doar pe europeni. Comunistii refuza sa recunoasca faptul ca Autoritatea Judecatoreasca nu este o institutie politica si ca un judecator nu are nevoie de mandatul presedintelui pentru a efectua legalitatea, asa cum garanteaza art. 116 alin. (2) al Constitutiei.
Din art.122 alin.(2) aflam ca Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), cel care propune presedintelui judecatorii pentru a fi numiti in functie, este alcatuit din doar trei persoane: ministrul Justitiei, procurorul general si presedintele Curtii Supreme de Justitie (CSJ). Ar fi interesant sa aflam cum acest consiliu a constatat competenta sutelor de judecatori si a zecilor de presedinti si vicepresedinti ai instantelor judecatoresti, numiti pana acum in functii dupa ce, potrivit legislatiei, sustin, in mod obligatoriu, un concurs de competenta.
Sau, altceva. In R. Moldova, Procuratura, cea care apara interesele societatii, ordinea de drept, conduce si exercita urmarirea penala, este mai putin importanta decat judecatoriile. Pentru a fi numit in functie de procuror nu este nevoie nici de avizul CSM si nici de semnatura presedintelui Voronin, ci doar de dorinta procurorului general .
Nu putem aspira la independenta, inamovabilitatea sau impartialitatea justitiei de la noi atata timp, cat acelasi CSM sau acelasi procuror general al R. Moldova este numit fie de presedinte, fie de Parlament. Pe langa toate acestea, in raport cu vecinii nostri, ne confruntam cu lipsa unui organ cu adevarat independent, specializat in lupta contra coruptiei si a crimei organizate.
Expertii spun ca reforma justitiei si lupta contra coruptiei, fenomene ce paralizeaza structura statala, demoralizeaza si dezorienteaza in totalitate individul din societate, trebuie realizate concomitent.
Dar cine, din cadrul Guvernului Tarlev, ar putea intelege ca doar daca vor lucra asupra acestor capitole, vom putea capata increderea UE privind onorarea obligatiilor politice si economice?
Cine dintre membrii cabinetului isi da seama ca ar trebui sa actionam rapid pentru a nu rata aceasta situatie externa favorabila?
Dumitru CHITOROAGA