 |
|
Eram in Germania, la Brandenburg, in cercul unor ziaristi straini. Vizitam o ferma a unui crescator de vite. Aceasta era una de tip deschis ceea ce insemna ca, in anumite zile, putea fi vizitata de oricine. Pentru o promenada, o plimbare cu calul, ori, pur si simplu, pentru a te debarasa de stresul marilor orase. In acea zi, de la Berlin, sosi la ferma un autocar cu doua nivele, plin cu copii. Galagiosi, micutii au coborat impreuna cu educatoarele. Fermierul Hans i–a insotit in grajduri. Priveau vitele, exclamau, netezind viteii, si ascultau povestea fermierului despre lapte, smantana si carne… Mi–am dat seama atunci ca acesti copii, adusi cu regularitate din marele orase la fermele de vite, porci, oi, poarta secretul succeselor impresionante ale agriculturii moderne germane.
Educatoarele isi adusera copiii in fata unei sculpturi in piatra, situata in gradina mica de la intrarea in casa fermierului. Era un trandafir, petalele caruia, desi atinse de ploi si de vant, pareau ca poarta pe ele caldura mainilor mesterului. Hans le povesti ca sculptura a fost adusa la ferma bunicului sau de catre o familie din oras. Bunicului i–a placut floarea si a "cumparat–o", platind cu… un vitel.
***
Doi tineri in geci negre, de piele, cu mape subsioara, se plimbau circumspecti prin piata raionala. Privirea lor tine sub control totul: marfa, cumparatori, masini, vanzatori… Aparitia lor in piata este observata de comerciantii permanenti, de posesorii de gherete, locuri si mese. In piata misuna lumea. Tinerii au de lucru. Mult lucru. Taranii pregatesc la repezeala tot felul de productie birocratica: procuri, certificate, licente, patente… Un murmur trece de la masa la masa, de la om la om — Politia Economica (!)
Dupa ce inspectara cucosii, gainile, curcile si ratele, se apropiara de o tanara care vindea pui. Adresarea nu a fost deloc una galanta:
— Ai documente pe marfa?
Fata le prezenta certificatul de origine a marfii in care era indicata intreprinderea avicola, incubatorul, rasa de pui, data iesirii din ou…
— Asta nu e destul, incepu grav politistul. Un tinerel cu pufusor abia vizibil pe acolo unde, peste cativa ani, ii va aparea mustata. Asta–i activitati de antreprenoriat si conform articolului nr. (nu–si aminteste care anume) … trebuie sa ai document de inregistrare a intreprinderii. Pintru nerespectarea legii vom intocmi un act. Daca nu sunteti de acord cu amenda puteti da in judecata.
M–a uimit usurinta cu care baiatul a aruncat ultimele cuvinte, invatate ca pe o poezie de gradinita. Tacerea lui grava cu care indeplinea ACTUL venea sa aduca aminte celor prezenti ca in spatele lui se afla politica unei intregi institutii de stat — Politia Economica — pe care, la o adica, te poti aventura sa o dai in judecata! Am fost martorul acestei scene si nu m–am putut abtine sa–l intreb pe politist de ce o batrana care are niste pui de la o closca, trebuie neaparat sa "inregistreze intreprindere ori sa procure patenta". Bravii imi reprosara ca ei nu controleaza batranii cu pasari, ci numai pe cei mai tineri si in putere.
— Pai asta nu e criteriu! Si tinerii, si batranii sunt obligati in egala masura sa respecte legea!
— Asculta, incepu politistul mai tinerel, daci vrei si stii, acestia nu sunt puii ei. Ui–te la dansii, ca–s toti ca unul. Daca–s puii tai, ai dreptul sa–i vinzi, daca nu — trebuie sa ai documente.
— Pai nici gainile nu sunt ale batranelor. Au fost cumparate niste oua, apoi crescuti niste pui si acum vinde niste gaini.
— Da, asta e productie casnica, da ea, s–o dus si o cumparat puii estia cu un pret, si ii vinde cu alt pret.
— Bine, zic, dar care e problema? Persoana fizica alearga la sfarsitul anului si declara la Inspectoratul Fiscal de Stat ca a vandut 20 de pui contra o suta — doua de lei.
"Ea are venit! Noi suntem obligati sa urmarim daca se respecta legea!", aproape ca strigara la mine politistii aflati la prima lor tinerete si la primii pasi la controlul gainilor prin piata.
Imediat imi fluturara prin fata niste ecusoane. Le tineau cu doua degete. Astfel imi aduceau dovada ca sunt de la politie, luandu–ma la anchetat: "Uai, da tu cini esti? Di undi te–i luat pi la noi, pi aici?" Un politist chiar ma apuca impardonabil de maneca. Am fost nevoit sa le explic din regulile pe care ei, politisti fiind, sunt obligati sa le respecte.
***
La Agentia de Consultanta si Scolarizare in Agricultura (ACSA) m–a intalnit dl Mihai, un consultant, tot el angajat al directiei raionale pentru agricultura, tot el posesorul actelor de amenda ale taranilor din piata. Mi–a aratat cateva acte indeplinite de inspectorii politiei economice si bonuri de plata a amenzilor de sute de lei "Pentru realizarea productiei fara documentele necesare".
Tipul s–a aratat surprins ca a realiza productie nu inseamna a comercializa productie si ca intr–un act ca acesta, trebuie sa fie indicata marfa, cantitatea, ora, locul, timpul… El cauta sa ma convinga:
— Noi trebuie sa interzicem vanzarea productiei agricole nelicentiate in pietele noastre. Productia pentru consum nu se licentiaza, iar cea pentru reproducere se licentiaza. Gaina, daca e pentru mancare, nu se licentiaza, daca e pentru reproducere se licentiaza. Si puii. Materialul de reproducere — asa scrie in lege. Copacii nu pot fi hultuiti acasa si vanduti. Trebuie licenta. Puii, daca sunt crescuti acasa, trebuie licenta, patenta, trebuie dovada de la primarie ca acestia sunt puii tai, de la closca ta, si pentru a–i vinde trebuie sa ai licenta… Si iepuri, la fel. Daca ii vinzi pentru mancare, nu trebuie licenta, daca pentru inmultire — trebuie licenta… Si florile, si tulpinile de flori ca si ele sunt material saditor, adica reproductiv…"
Il ascultam pe acest functionar activ si ma minunam de priceperea lui de a interpreta legea. Iata de ce moldovenii isi iau lumea in cap si pleaca din sate! E o politica bine planificata de reprimare a ceea ce a mai ramas din comunitatea rurala de la noi, unde e imposibil sa incepi o afacere cinstita pentru ca functionarii statului represiv te ajung din urma si iti numara orice banut. Moldovenii nu trebuie sa aiba venit! Asta e legea! Ei trebuie sa fie saraci: Daca achiti totul cum scrie legea, ramai fara nimic. Consultantul ACSA, in loc sa consulte satenii cum sa obtina o licenta, sa vada cum se mai pot folosi capacitatile oamenilor care au mai ramas pe ici–colo, priceperile lor de a cultiva si a creste ceva, el imi arata cu mandrie documentele de amenda a acestora pentru "realizarea marfii".
Un batranel vindea niste cartofi. Erau marunti cartofii. Din nestiinta, batranelul scrise pe o bucata de carton "Cartofi de samanta". L–am intrebat pe vigilentul inspector cum va proceda. "Il vom amenda fara preintampinare". El, impreuna cu agentii de politie, indeplineste rapoarte si planul de amenda pe seama puilor si gainilor, iepurilor si curcilor, clostilor de tot felul. Stilul lui de a vedea in comerciant un speculant, de a folosi metodele de reprimare, amenda si chemare in judecata e foarte asemanator cu cel al functionarilor anilor '50.
PS: Este aproape imposibil sa te debarasezi de emotiile negative, provocate la vederea exagerarilor de zel ale functionarilor moldoveni. Taranii au ramas netarani, nefermieri. Sunt tratati drept mici delicventi care incearca sa amageasca statul. Ei nu au avocati, nu mai au o federatie a fermierilor ori o alta organizatie care sa–i reprezinte, iar masina birocratica este nemiloasa. Ea este cu atat mai represiva atunci cand statul e sarac. In raioanele republicii taranii sunt chemati la judecata pentru neachitarea impozitelor pe venit. Am cunoscut zeci de persoane numele carora au fost folosite de firme fantoma in labirinturile obscure de spalare a banilor. Schema e una simpla. La centrele de colectare stau niste reprezentanti ai firmelor care iti propun bani pentru marfa. Ei insista sa vinzi productia, evitand statutul de reprezentant al vreunei gospodarii taranesti. Noteaza din buletinul de identitate doar codul fiscal. Dupa cativa ani acesti tarani sunt hartuiti, amendati de instante pentru neachitarea impozitelor.
Am omis intentionat denumirea pietei si raionului. Dar, de fapt, ce rost are sa mai concretizam. Moldova e toata un balci, unde totul se vinde si se cumpara la un pret de nimic. Chiar si oamenii.
Gheorghe Tofan