Nr. 40 (19 mai 2005)

Rusia ramane stapana in Transnistria

"Ne–am afundat iar in uitare. Nimeni nu ne mai tulbura linistea asteptarii. Andrei si Tudor sunt tot la inchisoarea separatista, criminalii se simt comod, iar cei obligati de catre CEDO sa–i elibereze au luat apa in gura", ne–a spus ieri Eudochia Ivantoc, adaugand ca potrivit noilor regulamente ale administratiei de la Tiraspol, urmatoarea intrevedere cu Andrei va fi posibila tocmai in luna iulie si ca pana atunci nu are dreptul la scrisori sau alte vesti de la el.

"Regiunea transnistreana este o gaura neagra care incepe cu absenta proceselor democratice pana la traficul ilegal de oameni, arme, bani", a declarat deunazi Vladimir Voronin in cadrul summit–ului CE de la Varsovia, somand in continuare comunitatea internationala pentru pasivitatea pe care o dovedeste vizavi de violarea drepturilor fundamentale ale omului, suprimarea violenta a libertatii de expresie si o intoleranta agresiva fata de opozitie in raioanele de vest ale Moldovei.

Amintim ca rudele detinutilor au expediat scrisori oficiale presedintelui Voronin in care solicita eliberarea celor doi detinuti politici, la care nu au primit nici un raspuns.

Marea speranta a familiilor celor doi detinuti rezida in Rezolutia speciala a CE cu privire la neindeplinirea de catre Rusia si Moldova a deciziei CEDO, la sfarsitul acestei luni Consiliul Europei urmand sa revina asupra indeplinirii acestei rezolutii.

"Scopul vizitei mele la Chisinau si Tiraspol in calitate de presedinte al Comitetului de Ministri al Consiliului Europei a tinut de respectarea drepturilor omului si posibilitatile rezolvarii conflictului transnistrean", a declarat Adam Daniel Rotfeld la Varsovia.

Uniunea Europeana si SUA discuta posibilitatile de participare la formatul de negocieri, in timp ce Vladimir Antiufeev a declarat ca va combate efortul SUA de a exporta revolutii oranj "prin sustinerea diferitor organizatii neguvernamentale, in special, de tineret". In opinia lui Antiufeev, "valul revolutiilor" pune in pericol acum Transnistria, de aceea angajatii securitatii rmn vor "contracara toate actiunile de acest fel". Si Valery Nesteruskin, trimisul special al Moscovei la Chisinau a declarat recent ca Rusia crede ca UE si SUA nu ar trebui sa ia parte la negocieri. Totodata, presedintele Georgiei, Mihail Saakasvili a declarat la Varsovia ca

fostul sef al trupelor ruse din Transnistria, generalul Yuri Netkaciov opereaza acum in Osetia de Sud, una din zonele fierbinti ale Caucazului, confirmand ca

Rusia detine un control special in zonele de conflict postsovietice.

A.R.


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Redactia nu poarta raspundere pentru continutul si corectitudinea anunturilor publicitare
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com