Dumnezeu a creat Internetul ca sa comunic din SUA cu satul Mitoc

Nicole Sheets

Nicole Sheets este o tanara din SUA care a venit in 2002 in Moldova sa predea limba engleza pe o perioada de doi ani. Cand si–a terminat misiunea si a revenit acasa la parintii ei, a inteles ca sufera ... de dor pentru Moldova. A adunat in graba un lot mare de carti pentru studentii moldoveni si a revenit ca sa revada satul in care a locuit, prietenii, oamenii si natura care au impresionat–o atat de mult.

— Cum ai descoperit Moldova?

— Am depus actele pentru un loc de predare a limbii engleze in strainatate la oficiul Corpului Pacii. Mi–au propus Moldova, despre care nu stiam nimic, dar am acceptat. Asa m–am pomenit intr–o buna zi in avion, cu alti cateva zeci de cetateni americani. Din avion, Moldova ne–a parut frumoasa, am indragit–o de la prima vedere, caci ne parea verde si frumoasa. In scurt timp am ajuns la Mitoc, Orhei, singura de fata cu noua mea familie: un profesor scolar si o functionara publica, cei trei copii ai lor si finii de cununie. Stateam impreuna la o masa plina cu sarmale, placinte si alte bucate pe care le vedeam pentru prima data, si in timp ce cei 7 vorbeau romaneste intre ei, eu ma intrebam englezeste de ce am strabatut eu jumatate de glob ca sa ajung in Moldova? Primele zile vorbeam mai mult prin semne, desi trebuie sa recunosc ca copiii studiau engleza la scoala si m–au ajutat mult sa prind primele notiuni de romana. In primele saptamani am fost surprinsa sa vad cat de mult muncesc oamenii in satele din Moldova — ziua la locul de munca, iar seara — in curte, in gradina, in ocol, in bucatarie, si copiii de rand cu parintii.

— E rau sau e bine ca oamenii muncesc atat de mult in aceasta tara?

— Si bine, si rau. E bine ca gospodarii sunt atat de harnici si organizati, ca stiu sa faca de toate, dar pentru mine a fost greu sa accept ca oamenii, care muncesc atat de mult, reusesc atat de putin. Personal nu tin minte sa o fi vazut pe stapana casei, sezand pe divan ca sa rasfoiasca o revista sau sa priveasca o emisiune preferata. Ea a avut in fiecare zi atat de mult de lucru, incat notiunea de timp liber pentru femeile de la tara se pare ca nu are sens.

— Ce te–a uimit, in sensul pozitiv, la moldoveni?

— Sarbatorile. Daca au decis ca se distreaza, atunci ei isi dau sufletul pentru o sarbatoare plina. Tin minte cand am asistat pentru prima data la celebrarea unei zile de nastere la Mitoc. A fost aranjata o masa pentru 70 de oameni, cu 70 de scaune si servicii, cu bucate care mai de care! In SUA nu prea intalnesti asa ceva.

— Pot fi sarbatorile pompoase cauza saraciei la moldoveni?

— Nu cred. Ei ofera ceea ce au — pasari, fructe si legume pe care le cresc singuri. Asta au, asta ofera, dar cu generozitate, cu sufletul deschis. Si m–a mai uimit, in sensul pozitiv, traditia familiilor de a avea fini si nasi, care iau parte la toate evenimentele familiei, care sunt alaturi la bine si la greu. Cand ma voi casatori, as dori sa preiau in SUA traditia nasilor de cununie. La noi exista doar o traditie cu domnisoara si cavalerul de onoare, care isi au rolul doar la ceremonia festiva nu si mai apoi, in viata de toate zilele. Ma gandesc ca este totusi important, ca atunci cand tanara familie confrunta niste crize sa existe o familie care ar acorda un sprijin moral intr–un moment de cumpana, asa cum o pot face nasii pentru tinerii casatoriti in Moldova.

— Exista in aceasta diversitate de culturi si sisteme vreo posibilitate ca tineri americani sa se casatoreasca in Moldova?

— Da, cunosc mai multe tinere din SUA care s–au maritat aici, de asemenea si barbati americani care s–au casatorit cu moldovence. Diferentele de culturi nu pot opri indragostitii.

— Afara de traditia nasilor, ce ai mai prelua in SUA de aici?

— M–am intors acasa cu un album mare de fotografii, in care am pus poze ce reprezinta viata acestui popor in toata splendoarea — nastere, cumetrie, scoala, matineu, nunta, nasi, munca, sate, orase. Acolo, in SUA, am prezentat acest album multor oameni, si dupa aceasta multi au inceput sa se intrebe "Poate trebuie sa vizitez si eu Moldova?". Am ajuns sa reprezint Moldova la Festivalul Natiunilor, organizat de Universitatea Internationala Marshall, care intruneste an de an reprezentantii diferitor culturi si popoare. Deci eu am organizat un stand al Moldovei cu vin, broderii, oua incrustate, martisoare, vase de lut si multe alte suvenire pe care le–am primit in Moldova si desigur, fotografii. Foarte multi vizitatori s–au apropiat sa imi spuna ca le–au placut lucrurile expuse si ca... engleza mea e foarte buna, ca la o americana nativa. Le spuneam atunci ca sunt americana, dar am decis sa reprezint Moldova pentru ca am atatea de spus. Cu zambet s–au apropiat si cei de la standul vecin, care reprezentau Rusia. Au remarcat CD–ul cu "Zdob si Zdub", spunand ca le place mult aceasta formatie.

— "Zdobii" sunt acum printre favoriti la Eurovision, un concurs international la care Moldova participa pentru prima data. Ar sustine americanii aceasta formatie?

— Intr–o dimineata, dupa ce am revenit din SUA, am conectat televizorul si mi–a intrat in casa O–Zone. Era pe NBC, cel mai popular post de televiziune in SUA, intr–un show matinal foarte vizionat. Cantau "Dragostea din tei" in engleza si mi–am zis atunci ca in romana suna mult mai frumos. Muzica din Moldova nu este foarte populara in SUA, dar cateva formatii sunt, totusi cunoscute. Deci, "Zdob si Zdub", dar si O–Zone, care are multi fani in SUA si despre care multi ma intrebau daca, fiind in aceasta tara, am reusit sa ii cunosc personal pe acesti tineri.

— Cum te–ai despartit de Moldova dupa doi ani de sedere?

— Desi m–am intors la casa parinteasca, la mama, tata si fratele meu, la bunica, la orasul si prietenii de care imi era dor, cand am ajuns acasa in SUA, am inteles totusi ca imi este foarte greu fara Moldova, ca ma doare ceva, ca sufar, de parca as fi prins acolo radacini pe care le–am rupt intr–un moment. Am avut nevoie de o perioada buna ca sa ma acomodez din nou acasa. M–a ajutat mult posta electronica, mi–a parut ca insusi Dumnezeu a creat Internetul ca sa pot comunica cu Mitocul moldovenesc. Apoi, m–a ajutat ideea ca pot reveni intr–o zi cu o actiune pentru moldoveni.

— Ai adus un lot de carti pentru Universitatea Pedagogica?

— Am adunat circa 100 kg de carti pentru studentii care invata engleza in Universitati. A fost o experienta interesanta si aceasta. In SUA institutiile de invatamant sunt foarte bine aprovizionate cu carti, iata de ce multe universitati au carti in plus si au acceptat cu placere sa ofere o parte din acestea pentru tinerii din Moldova. Apoi am descoperit un site: www.bookcrossing.org, unde am plasat un apel. M–am mirat ca oameni din diferite colturi ale lumii au raspuns si au trimis carti pentru Moldova.

— Ce au zis parintii tai prima data cand le–ai spus ca pleci intr–o tara numita Moldova?

— Au ramas nedumeriti, nu au inteles de ce am ales Moldova, dar, fiindca aveam deja 25 de ani, nu puteau interveni categoric. Cel putin atunci cand am revenit si le–am aratat pozele, tatal meu a zis: "Abia acum inteleg de ce ai plecat in Moldova."

— America este considerata tara afacerilor de vis, tara supravietuirii economice. De ce ar veni un tanar american in cea mai saraca tara din Europa?

— Initial am venit dintr–un imbold sa cunosc lumea si sa imi perfectionez abilitatile de profesor. Acum, insa trebuie sa remarc faptul ca in toti acesti ani se pare ca am invatat personal nu mai putin decat am predat altora. Am invatat lectia supravietuirii, am deprins o noua cultura a comunicarii. Or, cu cativa ani de experienta in Moldova e deja mult mai usor sa te angajezi si sa muncesti in State. Esti considerata persoana cu o experienta diferita, cu o cunoastere extinsa, cu un spirit tolerant.

— Ce ai schimba in Moldova, daca ai putea?

— Nu este rolul meu sa vin si sa judec, sau sa schimb. Eu am venit doar sa vad si sa invat. Totusi, daca e sa compar, mi–a parut cam rigid sistemul de invatamant din Moldova. Tinerii nu pot sa isi aleaga disciplinele, nu exista o libertate de alegere sau o diversitate. Toti invata una si aceeasi la un curs si la un moment, cand un tanar nu a sustinut un singur examen din cateva — va ramane repetent pentru intreg cursul, pe cand in SUA studentul cu probleme la o disciplina va merge mai departe cu urmatoarele, urmand sa sustina suplimentar in anul viitor doar disciplina restanta.

Nu vreau sa fiu considerata nediplomata, dar deseori as fi vrut sa schimb destinul oamenilor care muncesc in Moldova. Nu as zice ca in SUA oamenii nu muncesc, dar cei care muncesc cel mai mult au si cele mai mari succese, si oportunitati. Aici, in Moldova am intalnit o multime de oameni harnici si destepti, dar fara nici o garantie ca efortul lor va avea vreo conexiune cu succesul.

— Fiecare familie de moldoveni are pe cineva in strainatate. Ar putea fi asta o solutie pentru Moldova?

— Nu e cea mai buna sansa, daca o analizam din punctul de vedere al copiilor ramasi fara mame. Eram la Mitoc, cand in familia in care locuiam s–a pus problema ca sotia sa plece in strainatate pentru a castiga ceva bani. Copiii s–au opus atunci cel mai mult, toti au declarat ca renunta la blugi noi si alte preferinte, doar ca sa o aiba pe mama alaturi. M–am bucurat si eu atunci ca mama a ramas in familie, dar cati copii duc dorul mamelor care nu au gasit un loc de munca acasa si au plecat.

— Ai mers acum la Mitoc?

— Da, am petrecut a treia oara Pastele in sanul familiei mele de la Mitoc. Am fost din nou la biserica pictata atat de frumos, am luat din nou cosul cu oua si cozonaci, am stat iarasi la masa cu finii si rudele, m–am simtit ca acasa, in Moldova. In curand voi traversa din nou Pacificul ca sa ajung in SUA, e foarte scump drumul incoace, dar sper sa gasesc mijloace ca sa revin cat mai curand.

Alina Radu