— "Ce faci Diavole, de ce dai foc la glod? Nu vezi ca nu arde?

— Arde nu arde, da rau sa fac, a raspuns Necuratul". (Fabula crestina)

Zilnic primim mesaje in sustinerea lui Andrei Ivantoc si cu fiecare zi el ne este tot mai drag, iar oamenii care ii transmit mesaje de incurajare ne sunt tot mai apropiati. Am observat ca in asemenea clipe oamenii isi arata fata, sufletul si credinta in libertate, fiecare in masura sa. Despre oamenii cu credinta in adevar cititi in paginile alaturate, iar despre cei cu necredinta deja ne pare putin sa scriem doar la rubrica "Mizerabilii", caci unul dintre ei m–a determinat sa–l arat cititorilor in acest colt de pagina.

Avusesem candva, la una din institutiile audiovizualului, un coleg cam… necopt in ale meseriei. Cuvintele ii ieseau de sub pana bicisnice si disonante, dar se gasea mereu cineva saritor la nevoie care, pentru muraturile si damigenele carate de la Durlesti, ii aranja cumva textele de spunea si el, din cand in cand, cate ceva de la micul ecran. Mare ne–a fost mirarea sa–l aflam la redactie cu cateva saptamani in urma, venit dupa liste de subscriptie pentru Andrei Iantoc. Ne–am zis atunci ca, uite, prea putin l–am inteles in anii precedenti si ca, chiar de nu–si exprima gandurile prea coerent, cu siguranta ca are ganduri curate izvorate din inima buna. Au trecut zilele. Tot mai multi oameni din diferite colturi ale Moldovei s–au alaturat listelor de sustinere, dar colegul nostru disparuse. Dupa zile de cautari, intrasem la griji sa nu fi patit bietul om ceva. Il gasiram, insa, in propriul bar, la un pahar, cu limba tocmai dezlegata ca sa ne spuna adevarul. Si ni l–a spus: a luat listele cu gand sa nu le semneze niciodata, sa le tina asa, pentru ca odata, de mult, una dintre colegele noastre nu a scris, la comanda lui, intr–un ziar ce a zis el. Acum, iata, s–a ivit sansa sa se razbune.

Am mutit cu totii. Nu mai aveam cuvinte, de parca eram chiar el, crudul si necoptul de candva. Gaseam doar niste cuvinte bicisnice, ca sa ne intrebam: Cu ce este vinovat Andrei?

Rafuiala cu Andrei Ivantoc nu a inceput acum. Sunt, iata, 13 ani de cand nu mai poate scapa de temnita pentru ca rauvoitorii al baga, iar si iar, acolo — prin ranchiuna, cruzimea si nimicnicia lor sufleteasca. Dar nu arde glodul cand vrea dracul. A mai ramas putin, draga Andrei. Cei cruzi nu sunt vesnici, pentru ca sunt lipsiti de virtute. Stiu ca vei citi acest articol, stiu ca vei afla adevarul, dar mai stiu ca tu stii mult mai multe decat stim noi. Poate cu exceptia unui lucru: ca stam de Garda, alaturi de tine.

Alina Radu