"Incorectitudinea conducatorilor Departamentului Vamal, indisciplina, abuzurile si dezastrul care sau creat aici ma socheaza. Sunt nelinistit de faptul ca administratia Vamii respinge pana si protocoalele, intocmite de mine, pe cazurile grave de coruptie, ingaduind falsificarea unui document privind calitatea marfurilor de import (la acest caz ne vom referi in continuarea materialului). Acesta mi se pare un lucru iesit din comun…Am vorbit si voi vorbi despre abuzurile de serviciu ale unor colaboratori ai vamii" (din rapoartele inspectorului principal, maior al serviciului vamal, Pavel Melnic, raport neglijat de seful Departamentului Vamal (DV), Nicolae Valcu).
Pentru faptele expuse in una dintre scrisorile adresate directorului DV, in care ii raporta despre descoperirea unui document falsificat privind calitatea marfii, inspectorul Melnic a fost pedepsit disciplinar cu "mustrare aspra". Simtinduse amenintat de atitudinea lui Nicolae Valcu si a altor colegi (unul dintre acestia la prevenit ca "raportarea falsului la conducerea DV se va intoarce impotriva sa"), sa adresat cu o cerere in adresa procurorului general, Valeriu Balaban. Actiunea de falsificare, expusa in petitie, a fost examinata de procurorul de sectie si sa adeverit, insa acesta nu a initiat actiuni de ancheta corespunzatoare. Procurorul Adrian Rusu, din sectia urmarire penala, nea explicat astfel refuzul: "Daca seful interimar al biroului vamal in care activeaza inspectorul Melnic ia anulat procesul verbal, cemi ramanea sa fac?" O data ce nici Procuratura na manifestat vreo reactie in legatura cu acest caz, "cei ramane de facut" acum inspectorului Melnic, care incearca sa se opuna unei vami a nesimtirii?!
La 28 mai curent, exercitand controlul actelor de insotire a marfii, prezentate de reprezentantul firmei moldogermane "Tiptop", inspectorul principal al Sectiei tranzactii economice externe din cadrul biroului vamal Zona Antreprenoriatului Liber "ExpoBusiness Chisinau", Pavel Melnic, a descoperit ca certificatul igienic al marfii nu este autentic. Despre aceasta, inspectorul la instiintat in aceeasi zi pe seful Biroului vamal al ZAL "ExpoBusinessChisinau, Vladimir Banari. Investigarea falsului a fost efectuata prin intermediul Centrului National StiintificoPractic de Medicina Preventiva (CNSPMP) care perfectase documentul. Comparand documentul prezentat la vama cu cel original, eliberat de Centru firmei "TipTop", sa constatat ca cel declarat la vama de responsabilul firmei date, Lidia Cornegruta, continea, suplimentar, denumirile unor firme producatoare de utilaje electrocasnice. Documentul falsificat copiat la xerox mai continea, spre deosebire de cel original, scris de mana, date de tipar, o stampila a firmei "TipTop", o semnatura, dar, in acelasi timp, documentul continea si stampila autentica a CNSPMP. Dupa acumularea probelor de fals, inspectorul Melnic, intocmind un proces verbal, la remis sefului sau, Vladimir Banari. "Timp de o saptamana, Banari na manifestat nici o reactie in legatura cu acestea, astfel incat am fost nevoit sa retransmit materialele probante, descrise pe 37 de foi, directorului DV. Valcu i lea inapoiat lui Banari, iar acesta ma chemat si ma certat pentru insistenta mea", nea spus inspectorul Melnic. In afara de Banari, Melnic a mai fost mustrat disciplinar de directorul Valcu care, la 21 iulie, curent, a emis un ordin "cu privire la aplicarea sanctiunii disciplinare" impotriva acestuia pentru faptul ca procesul verbal in cauza ar fi fost intocmit de catre inspectorul Melnic cu incalcarea prevederilor articolelor 241, 242 CCA al RM, articolelor 233, 234, 242 si 256 CV al RM. Cel putin astfel sia intemeiat ordinul directorul. In ordinul de sanctionare disciplinara, directorul Valcu mai sustine: "copia certificatului igienic in care au fost stabilite unele necorespunderi dintre acestea, a fost remisa prin fax de catre CNSPMP. Aprecierile inspectorului Melnic sunt incorecte si cazul nominalizat nu poate fi calificat drept contraventie vamala cu raspundere materiala, fapt care sa soldat cu emiterea deciziei de clasare".
Cu o luna inaintea emiterii acestei sanctiuni, directorul interimar al biroului vamal "ExpoBusiness", Petru Costin, declarase nul procesul verbal privind actiunea de falsificare a documentului, delict pentru deconspirarea caruia se zbatea colegul lor, Pavel Melnic. Potrivit acestuia, dupa ce a fost descoperit certificatul igienic dubios, privitor la lotul de marfuri care continea electrocasnice in valoare de 19.112 mii euro, importate din Franta, SRL "TipTop" a continuat sasi devameze marfa. La initiativa de a perfecta un proces verbal pe acest caz, responsabilul de sectorul administrativ, Ruslan Rusu, in prezenta colegilor, mia accentuat ca intocmirea actului sar putea reflecta negativ asupra mea. "Felul in care abuzeaza de posturile lor conducatorii vamali si incalcarile de lege ale unor colaboratori vamali ma nelinistesc. Despre unele din ele vam instiintat, despre altele sunt gata sa va informez fie pe dumneavoastra, fie reprezentantii organelor care detin controlul asupra dumneavoastra", se adresase inspectorul cu multiple demersuri lui Valcu.
Potrivit lui Melnic, doar in 8 luni ale anului curent, inspectorul Melnic a raportat 15 contraventii vamale sefului sau, dl. Banari si opt lui Valcu. Nici la unul inspectorul na primit raspuns. In aceeasi perioada, inspectorul Melnic a intocmit 11 procese verbale pentru diferite incalcari vamale. Dintre acestea, 4 au fost anulate de Valcu. Firma "TipTop" inregistreaza mai multe contraventii vamale, clasate de sefii DV. La 10 august 2004, inspectorul Melnic a perfectat procesele verbale nr. 29 si 30 firmei HVBB HANDELS pentru trecerea vamala a 41.640 cutii de iaurt cu termenul de valabilitate expirat. Actele procesuale au fost anulate de Valcu.
Privitor la falsificarea certificatului, procurorul PG, Adrian Rusu, a decis ca nu este nevoie sa reactioneze cu acte de procuror. Chiar daca, a concluzionat el, certificatul prezentat de Lidia Cornegruta nu este identic cu certificatul CNSPMP. "Administratia vamala anulase procesul verbal intocmit de inspectorul Melnic. Ulterior, CNSPMP a eliberat alte certificate firmei TipTop", isi motiveaza procurorul refuzul de a cerceta in amanunte contestatia lui Melnic.
Am incercat sa investigam noi cazul. Ion Marin, seful sectorului informatii al ZAL "ExpoBusiness Chisinau" nea explicat ca sectia in care este angajat inspectorul Melnic Tranzactii economice externe e responsabila de controlul detaliat al documentelor marfurilor. Solicitat de noi, seful Sectiei tranzactii economice externe, Valeriu Lozovanu, a declarat ca inspectorul Melnic, care efectua perfectarea declaratiei vamale a firmei "TipTop", la informat si a intocmit in termeni legali procesul verbal privind falsul descoperit. "Am transmis materialul la sectia juridica pentru adoptarea unei decizii si avizarea ei de seful biroului vamal. Nu stiu ce hotarare a fost luata", a spus Lozovanu.
La randul sau, Vladimir Banari a refuzat sa ne dea vreo explicatie. Adjunctul sau, Petru Matcovschi, a fost laconic: "Nu stiu, am uitat…" In timp ce o cautam pe Lidia Cornegruta, la unul din numerele de telefon ale firmei "TipTop", firma amplasata, de altfel, pe teritoriul biroului vamal, o angajata nea spus ca "certificatul igienic ia fost inmanat doamnei Cornegruta de managerul firmei". Managerul, Vera Bejenari, a exclamat: "Este exclus asa ceva, lucratorii mei nu se ocupa cu falsuri. In orice caz, am sa verific", nea promis ea.
Inspectorul Pavel Melnic declara ca nu va mai tolera actiunile corupte ale colegilor sai si va da publicitatii numele lor si probele pe care le detine. Potrivit lui, numerosi agenti economici transporta productie cu termen de valabilitate expirat. "Anual, inregistram tone de produse alimentare de import care nu corespund regulilor sanitaroepidemiologice", a declarat, solicitata de Ziarul de Garda, sefa Sectiei igiena alimentatiei din cadrul CNSPMP, Galina Obreja. Potrivit ei, acestea sunt produse alimentare ce contin cantitati excesive de aditivi, produse afectate de microorganisme patologice, cele mai mari cantitati avand termenul de valabilitate expirat. Legislatia privind protectia consumatorului si regulamentul sanitar obliga vanzatorii sa retraga produsele expirate de pe piata, insa de fiecare data doar organul de control se arata interesat de scoaterea lor din vanzare.
Avocatul Ion Vizdoaga califica astfel de falsuri drept infractiuni penale, ce cad sub incidenta a doua articole abuz de serviciu si fals de acte publice. Asemenea infractiuni sunt savarsite cu scopuri materiale. Potrivit avocatului, petitia inspectorului Melnic a fost examinata formal de procurorul Adrian Rusu. "Cui nui place, poate sa atace", a fost raspunsul acestuia. Inspectorul Melnic este dispus sa atace in instanta (in)actiunile procurorului si ale administratiei vamale.
Aliona AVRAM