Nr. 18 (25 noiembrie 2004)

 Divers

«Skydance» pentru moldoveni
Chiar daca scenariul filmului a fost conceput cu zece ani in urma, in "Skydance" s–au regasit unii spectatori prezenti in sala, semn ca violenta in familie mai este un punct vulnerabil al societatii noastre. Continuare 

Viitorii ziaristi vor convinge rudele si satenii sa SPUNA ADEVARUL
aptamana trecuta, redactia Ziarului de Garda a avut, in calitate de oaspeti, un grup de studenti ai primului an de studii de la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii a ULIM. Continuare 

«Skydance» pentru moldoveni

Chiar daca scenariul filmului a fost conceput cu zece ani in urma, in "Skydance" s–au regasit unii spectatori prezenti in sala, semn ca violenta in familie mai este un punct vulnerabil al societatii noastre.

In actualul sezon, sala de proiectie a Uniunii Cineastilor din R. Moldova pare a fi destul de solicitata. Vineri, a fost prezentat in premiera filmul artistic de lung metraj "Skydance", realizat de producatorul, scenaristul, regizorul si totodata actorul american de origine basarabeana, Serghei Davidov. La pelicula, turnata in R. Moldova, a lucrat o echipa formata, in mare, de actori de aici: Vasile Zubcu, Alex Burchiu in rolul principal, Cristina Costas. La baza trilogiei sta un film de scurt metraj realizat acum zece ani. Dupa o intrerupere, autorul gaseste resurse financiare pentru a continua filmarile, iar anul acesta reuseste sa–si incheie trilogia.

Filmul ilustreaza viata unui tanar, Alex, care incearca de mai multe ori sa se sinucida. Totusi, soarta are grija de el. Prin retrospectie, biatul isi vede parintii nemilosi, care il maltratau cu orice ocazie, chiar si in preajma sarbatorilor de iarna. Bataia se termina nu doar cu rani fizice, ci si cu suferinte psihologice, dupa care Alex vroia sa se spanzure. Parasindu–si familia, copilul incerca sa supravietuiasca de unul singur, pentru ca in cele din urma sa se intoarca inapoi, in infernul familial. Astfel, Alex creste o personalitate emotiva, iar gandul de suicid devine o solutie pentru a scapa de toate problemele vietii. Providenta, insa, ii trimite de fiecare data un inger pazitor, ce–l va impiedica sa–si puna capat zilelor.

Serghei Davidov califica trilogia drept una metafizica, in care ar vrea sa demonstreze ca omul nu poate fugi de sine insusi. Chiar daca se vede mai mult regizor, producatorul spune ca se simte mai bine in calitate de actor. Subiectul ales l–a preocupat la momentul cand au inceput filmarile. Baietelul din rolul principal are acum 20 de ani. In ultimul fragment, autorul l–a inlocuit, deoarece rolul acestuia trebuia sa fie jucat in limba engleza.

Dupa premiera filmului, producatorul a raspuns binevoitor la toate intrebarile publicului, specificand ca pelicula nu este una autobiografica. "Imi pare rau pentru copiii din R. Moldova. Daca aici ei asteapta sa creasca mari ca sa fuga de acasa, in America lucrurile stau altfel. Acolo ei pot sa–si apere drepturile, iar parintii violenti pot face chiar puscarie. Suicidul este alegerea celor slabi. Aceasta survine atunci cand o parte din sufletul nostru se intuneca. Pentru a nu se ajunge pana la decizia fatala, ar trebui sa facem ordine in sufletele noastre. Cred intr–un inger pazitor care ne calauzeste viata. Nu–l vedem, dar el exista, precum vantul. Auzim fosnetul ierbii, frunza unduind, insa nu putem vedea vantul".

Alex Burchiu, tanarul actor care l–a jucat pe personajul cu acelasi nume, spune ca a avut o copilarie obisnuita, dar a trait toate sentimentele eroului sau. In timpul filmarilor, din greseala, a primit cateva lovituri. "Regizorul m–a predispus psihologic. Cu toate acestea, a fost dificil".

Producatorul inca nu stie unde va fi distribuit filmul, dar lucreaza deja la alt proiect. Serghei Davidov a turnat 12 filme documentare si artistice, atat in R. Moldova, cat si in SUA, prezentate la mai multe festivaluri de film. La fel, a realizat spoturi publicitare si videoclipuri muzicale.

Publicul a ajuns la concluzia ca filmul e facut cu durere si trecut prin inima autorului, gasindu–si spectatorul si astazi. "Skydance" va fi prezentat si in SUA.

Lia Cazacu


Ziarul de Garda
Redactia nu poarta raspundere pentru continutul si corectitudinea anunturilor publicitare
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com