Nr. 175 (10 aprilie 2008)


 Investigatii

Mai bine fac puscarie decat…armata
La 24 februarie 2008 soldatul Andrei Turcanu a parasit unitatea militara. Soldatul isi facea serviciul in batalionul de garda. In prezent, locul aflarii lui Andrei Turcanu este necunoscut. Continuare 

Armurierii se revolta:
sute de mii de lei incasati pentru un serviciu fictiv
Armele comercializate in R. Moldova sunt printre cele mai scumpe din zona. Cu toate acestea, preturile cresc in continuare din cauza taxelor suplimentare Continuare 

Linia fierbinte www.927979.md
Armurierii se revolta: sute de mii de lei incasati pentru un serviciu fictiv

Armele comercializate in R. Moldova sunt printre cele mai scumpe din zona. Cu toate acestea, preturile cresc in continuare din cauza taxelor suplimentare. Una dintre taxe face exploziva situatia preturilor si a atitudinii cetatenilor fata de modul in care isi procura armele. Or, taxa pentru introducerea armelor in Cadastrul de stat se colecteaza in conditii intransparente, ceea ce descurajeaza oamenii sa isi procure arme din institutii legalizate. Jumatate din armele mici pe care le poseda cetatenii R. Moldova sunt procurate ilegal.

 
De ce avem nevoie de arme?

Un sondaj efectuat pe un esantion de 547 de persoane in cadrul unui studiu cu privire la Armele Mici si Armamentele Usoare (AMAU) in R. Moldova, arata ca oamenii vor sa–si cumpere o arma pentru a–si proteja familia (78%), proprietatea (41%) sau pentru sport/vanatoare (38%). Legal, acest lucru este permis. Conform Legii cu privire la armele individuale, adoptata in 1994, orice persoana fizica si juridica, in temeiul unei proceduri speciale de autorizare, poate deveni posesor de arma. Spre comparatie, in alte tari e important un motiv intemeiat, cum ar fi amenintarea vietii, ca sa devii posesor legal de arma. Iata cum explica aceasta politica liberala Nicolae Macovei, sef Directie securitate publica a Directiei generale politie, ordine publica a MAI: «S–a demonstrat ca posesia armelor de catre persoane fizice nu provoaca sporirea indicelui criminalitatii, ci, dimpotriva, contribuie la prevenirea acestui pericol».

Si asa, Moldova ramane a fi «codasa» in Europa de Sud–Est la numarul de arme civile, inregistrate la 100 de locuitori — 1,6 fata de 3,9 in Bulgaria, sau fata de 7,7 in Macedonia. In total, in posesia persoanelor civile se afla, in mod legal, circa 56 000 arme. Cam tot atatea — 53 000 — ar fi in posesie ilegala. Factorul principal care determina procurarea ilegala a armelor este pretul lor mare pe piata oficiala.

Pretul armelor — dublu fata de alte tari

In magazinele specializate, armele costa circa 200—400 euro, fiind apreciate de specialisti drept «foarte scumpe». «Pretul este aproape dublu decat pe alte piete, cum ar fi Rusia, de exemplu, unde un pistol Baikal costa 120 euro. In Moldova acesta ajunge la 400 euro», observa Nicolae Macovei. Situatia pare fireasca in conditiile in care R. Moldova nu produce arme si unele cheltuieli de import, precum cele de transport sau vamale, ridica pretul. Pe de alta parte, unele taxe aditionale care se achita in cazul armelor, cum ar fi cele de introducere in Cadastrul de stat sau de certificare, trezesc anumite semne de intrebare.

Potrivit legislatiei, Cadastrul este menit sa supravegheze conformitatea armelor individuale cu cerintele tehnice. La modul practic, principiul de intocmire a acestuia e urmatorul: orice model nou de arma introdus in tara este supus mai intai unei expertize tehnice, prin care se stabileste daca sunt respectati parametrii legali. Bunaoara, arma nu trebuie sa depaseasca calibrul de 9 mm.

Daca e certificat pozitiv, modelul e acceptat in circuitul intern, iar informatia despre denumirea modelului, tara producatoare, fotografia color si datele tehnice este introdusa in Cadastru. Ulterior, documentul devine un instrument de lucru pentru magazinele de arme, organele administratiei de stat, persoanele fizice. Cu alte cuvinte, dupa cum se arata si in Hotararea Guvernului nr.44 din 1995 «Cadastrul constituie o enumerare sistematizata a modelelor de arme care se afla pe teritoriul republicii, cu indicarea datelor tehnice ale acestora».

Pentru acest serviciu se aplica un tarif suplimentar de la importatorii de arme. In 1998—2002, taxa de introducere in Cadastru constituia 973 lei. Din 2002 si pana in prezent, suma constituie 480 de lei pentru un model de arma. Un tarif de 180 lei se percepe si pentru introducerea unui model de cartus. In total, potrivit datelor Serviciului Standardizare si Metrologie (SSM), in atributia e gestionarea Cadastrului, timp de 10 ani au fost introduse 474 modele de arme si 186 modele de cartuse. Adica, in total, in perioada respectiva, a fost incasata suma de 413.938 lei. Potrivit aceleiasi Hotarari, «Cadastrul se editeaza si se difuzeaza imprimat sau pe purtatori magnetici si se reediteaza o data in 3 ani». Deci, de la intrarea in vigoare, trebuiau sa fie elaborate 4 editii ale Cadastrului.

In realitate, dupa cum afirma operatorii de profil, nu au vazut niciodata acest document in varianta prevazuta de Lege. «Nu stim ce modele de arme au fost incluse in Cadastru. Putem achita de 2—3 ori pentru inregistrarea aceluiasi model, deoarece nu cunoastem daca altcineva l–a importat deja sau nu», spune Oleg Ermacicov, directorul Magazinului de Arme «Dinamo». Semion Istrate, director comercial la Societatea Vanatorilor si Pescarilor e de aceeasi parere: «Cadastrul e necesar, dar nu nici nu stiu cum arata. Nu exista transparenta in gestionarea acestui document».

Exista. Sub forma unor liste simplificate

Victor Cojocari, fost expert in certificarea armelor in cadrul Centrului pentru Supravegherea Tehnica a Armamentului, institutie responsabila de gestionarea Cadastrului in perioada 1998–2007, (din iulie 2007, Centrul Tehnic pentru Securitate Industriala si Certificare (CTSIC)), pare sa clarifice situatia.

Potrivit lui, Cadastrul a aparut initial sub forma unor liste simplificate, publicate gratis prin Hotararea de Guvern, care prevedea ca «lista se considera o editie oficiala pana la editarea Cadastrului de stat al armelor». Prima editie a Cadastrului trebuia sa apara in 2001. Taxele percepute de la magazinele de arme erau si sunt destinate publicarii electronice sau tiparite a Cadastrului cu informatii detaliate despre arme. «Acest document nu a fost publicat niciodata, in varianta legala, publicandu–se doar niste liste simplificate. Altfel spus, s–au incasat si continua sa fie incasate sume maxime pentru un serviciu de cheltuieli minime», observa Cojocari.

Noua Lege a armelor nu «sacrifica» Cadastrul

«Logica, in acest caz, afirma expertul Victor Cojocari, este ca, in continuare, taxa pentru introducerea armelor in Cadastru sa fie exclusa». Cu atat mai mult ca informatia care, de jure, ar trebui sa fie inclusa in Cadastru, se regaseste in mare parte in Registrul de Stat al armelor, gestionat de MAI. Diferenta dintre Cadastru si Registru e ca primul include doar modele noi de arme si este in atributia SSM, iar al doilea contine toate armele importate intr–o anumita perioada de timp, cu datele de identitate ale posesorului, fiind un document necesar organelor de politie. «In acest fel, are loc dublarea serviciilor de certificare, necesare pentru introducerea in Cadastru si Registru si deci a taxelor aplicate».

Victor Cojocari sustine ca a abordat problema in 2007, cand a adresat scrisori la Guvern si Parlament. Atunci i s–a raspuns ca propunerile sale vor fi incluse in noua Lege cu privire la regimul armelor, munitiilor, materiilor si substantelor explozive. Noua Lege, care se discuta acum in Parlament, nu exclude, insa, existenta Cadastrului. Singura schimbare prevazuta este pasarea atributiilor de gestionare a Cadastrului din sarcina SSM in sarcina MAI. Aceasta ar insemna, potrivit lui Macovei, ca plata pentru introducerea in Cadastru nu se va dubla. «MAI va percepe taxa de stat doar pentru introducerea unui model nou in Cadastru», considera el.

In asteptarea «primei ocazii»

Intre timp, oficialii implicati in gestionarea problemei par sa–si paseze atributiile. Intr–o scrisoare de raspuns din partea SSM care, de altfel, a venit timp de 2 luni (!) se arata ca gestionarea Cadastrului este pusa in sarcina Centrului Tehnic pentru Securitate Industriala si Certificare (CTSIC).

Cat priveste vizualizarea reala a unei operatiuni de introducere a unui model de arma sau cartus in Cadastru, «vom fi informati». Asta deoarece, «accesul la informatia din Cadastru era asigurat prin intermediul paginii WEB a IS "Centrul National pentru Omologarea Armelor si Munitiilor" (CNOAM) care a fost lichidat, fiind lichidata si pagina WEB. "In prezent, se finalizeaza crearea paginii WEB a CTSIC in care va fi amplasata si informatia despre Cadastru. Veti fi informati suplimentar», se arata in scrisoare.

CTSIC, pare sa nu cunoasca nimic despre aceste atributii. Contactat telefonic, Anton Victor, expert la Centru, ne–a spus ca «trebuie sa fie imputernicit prin Hotarare de Guvern, ca sa se ocupe de problema». «Cadastrul trebuie sa fie in gestiunea unei institutii autonome, diferita de cea care presteaza servicii de certificare, cum suntem noi. De Cadastru s–a ocupat CNOAM care a fost lichidat si acum nu se stie cine se ocupa de el», a fost raspunsul functionarului.

Irina LIPCANU

Acest articol apare cu sustinerea programului Consolidarea Capacitatii de Monitoring a Societatii Civile in R. Moldova (CCMSCM), finantat de Guvernul SUA prin intermediul Corporatiei Provocarile Mileniului si administrat de Agentia SUA pentru Dezvoltare Internationala (USAID). CCMSCM este implementat de Academia pentru Dezvoltare Educationala (AED), cu suportul tehnic din partea Consiliului pentru Cercetari si Schimburi Internationale (IREX). Opiniile exprimate in material apartin autorului si nu reflecta neaparat punctele de vedere ale USAID, AED sau IREX.


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–44–38
ziaruldegarda@yahoo.com

Ziare