Caderea Guvernului Tarlev, la fel ca si instalarea acestuia, a fost o chestie atat de banala, incat lumea a uitat de ea chiar in aceeasi zi. Saptamana aceasta, ca si cea trecuta, la Chisinau, ca si nicaieri in alta parte, nu s–au varsat lacrimi, nu au fost anuntate inundatii, taranii nu au facut proteste, pedagogii si medicii nu au intrat in greva, drapelele nu au fost coborate in berna, nu s–a anuntat doliu nici pe strada premierului si nici macar la etajul de sus al Casei Guvernului (resedinta premierului), iar cancelariile lumii au trecut «evenimentul» cu vederea, ca pe o intamplare ordinara. Singurul «trist», si acela in aparenta, care l–a jelit «patriotic» si l–a umplut pe Tarlev de sperante a fost presedintele Voronin, care, in loc sa–i dea pantalonii in jos premierului, i–a aninat la piept Ordinul Republicii, dovada si asta ca la comunisti toate sunt pe dos. Da, este adevarat, Tarlev a fost pentru Voronin un premier foarte bun, un fel de «branza moale», insa, el nu a fost la fel si pentru R. Moldova. Tot atat de adevarat este si faptul ca Tarlev a fost cel mai «longeviv premier», de la 1990 incoace, numai ca Ordinul Republicii nu se acorda, ca la sovietici, «za vislugu let». Pentru astfel de «merite», ar fi bine ca PCRM sa–si aiba propriile decoratii.

«Cazul Tarlev», dincolo de toate speculatiile oficiale in jurul acestei demiteri, ramane a fi, totusi, un semnal simptomatic. Sigur ca, prin decorarea lui Tarlev, Voronin a trisat. Nu putea Voronin sa nu inteleaga ca ceea ce face nu e ceea ce trebuie sa faca. Dar il obliga statutul, conditia sa de «monarh neconstitutional», constient de faptul ca esecul pentru actul guvernarii nu este al lui Tralev, ci al presedintelui Voronin. «Onorandu–l» pe Tarlev, Voronin nu a facut, de fapt, decat sa–si salveze propria imagine. Si, totusi. Demiterea Guvernului Tarlev este un simplu truc electoral sau ceva mai mult? Evident, este si un truc electoral. Dar nu numai. Sacrificarea lui Tarlev de catre Voronin este dovada cea mai clara a faptului ca PCRM este intr–o criza generala de imagine. Si pe plan intern, dar, mai ales, pe plan extern. Rata de credibilitate a PCRM este in continua scadere. Ultimul congres al PCRM nu a reusit sa dea, sub acest aspect, nici cel mai mic avans de imagine partidului. Voronin este pus in situatia sa accepte sacrificiile. Desi caderea PCRM nu mai poate fi oprita.

Prima cadere din rampa a comunistilor se produce in 2005. In urma alegerilor parlamentare, cu tot trucajul si resorturile financiare si administrative, PCRM nu aduna decat 46 de mandate din 101, altele 10, revenindu–i din prada agonisita de pe contul partidelor «de paie», participante la scrutin. De fapt, la modul real, comunistii nu au fost investiti de electorat cu drept expres de a guverna in R. Moldova niciodata, inclusiv in 2001, cand au preluat puterea, daca tinem cont ca nici atunci nu au avut un mandat de guvernare destinat, in mod aprioric, lor. Doar 49 din 101, altele 22, dublu fata de «profitul» din 2005, revenindu–le, strict matematic, din «rezerva» de mandate, acumulate din contul acelorasi partide emfatice. Dar sa revenim la 2005. Caderea politica a PCRM in acest 2005 a fost una iminenta. Esecul este cu atat mai mare cu cat comunistii, pe langa tot potentialul lor politic, financiar, administrativ, mediatic etc. au mai beneficiat, in plus, si de «simpatiile», directe sau indirecte, ale Occidentului. Sa ne amintim, in acest context, cel putin de favoarea gratuita de imagine, care i s–a acordat lui Voronin prin cele doua vizite–fulger la Chisinau, in plin ciclu electoral, a presedintilor Romaniei si Georgiei, Basescu si Saakasvili. Parlamentarele–2005 il readuc, in final, pe Voronin la Presedintia R. Moldova, numai ca, spre deosebire de 2001, el nu mai intra in palat doar pe doua picioare, ci si pe trei «proptele». V. Voronin la Presedintia R. Moldova, la fel ca si M. Lupu in Parlament, a fost sa fie si va mai ramane, probabil, pana la noile alegeri, un presedinte de compromis, reinvestit in functie, gratie aliantei post–electorale a PCRM cu PDM, PPCD si PSL. Dincolo de toate gratiile sau dizgratiile, incertitudinile, riscurile, plusurile sau minusurile acestei aliante, una este clar: in 2005 comunistii pierdeau dreptul de a mai guverna R. Moldova de unii singuri, desi «aliatilor» li s–a incriminat in permanenta vina ca ar fi conditionat, exclusiv formal, actul guvernarii 2005—2009.

Cea de–a doua cadere politica a comunistilor vine in 2006, cand PCRM pierde, fara drept la replica, «bascaniada» din zona gagauza. Candidatul comunistilor la functia de administrator al regiunii falimenteaza in chiar primul tur de scrutin. A fost cea mai neasteptata si una din cele mai regretabile, pentru PCRM, lovituri de imagine, desi scrutinul parlamentar–2005 deja indica o diminuare evidenta a rating–ului comunistilor in regiune. Lovitura «de gratie» intervine, insa, peste un an. Alegerile locale–2007 dau un scor catastrofal pentru PCRM: comunistii pierd puterea administrativa in doua treimi din raioanele si municipiile republicii, inclusiv la Chisinau. Asa dar, in doi ani de dupa 2005, regimul de la guvernare se transforma intr–un masiv cadavru politic, de la care mai miroase doar episodic, in rest…

Schimbarea lui Tarlev cu Greceanai nu va fi, in esenta, nimic mai mult decat o schimbare de decor si aceea, pentru «exterior». Si asta nu pentru ca Z. Greceanai nu ar vrea sau nu ar fi capabila sa faca mai mult decat Tarlev, ci pentru ca, la mijloc, ramane acelasi Voronin. Anii 2001—2007 sunt pentru R. Moldova ani pierduti. Pe plan intern — mizerie, saracie, vagabondaj, injustitie, coruptie, hotie, riscuri sociale, criza de speranta. Pe plan extern — duplicitati: standarde duble pe frontul de Vest, «planuri secrete» pe frontul de Est. Asteptarile electoratului, de la 2001 incoace, s–au implinit exact in aceeasi masura in care s–au implinit si sperantele cancelariilor euro–occidentale vizavi de capacitatea de reformare si modernizare a PCRM. In loc sa se «soros»–izeze, regimul politic de la Chisinau, sub Tcacuk si Voronin, se «berstein»–izeaza de la un an la altul tot mai mult. De fapt, nimic nou pentru noi. Poate doar pentru optimistii occidentali, care refuza, deocamdata, sa creada ca comunistii sunt specia politica care nu se supune schimbarii decat prin disparitie. Mai ales in cazul «comunismului moldovenesc» care, in spiritul si traditia sa, este unul identic kgb–ismului sovietic.

Venirea, mai bine–zis, revenirea, in 2001, a comunistilor la guvernare in R. Moldova nu a fost decat o grava eroare politica. Ramanerea comunistilor la guvernare si dupa 2009 ar fi, insa, o greseala fatala pentru destinele europene ale R. Moldova si garantiile de pace si securitate in regiune.

Petru AMARIEI