Sunt oameni obisnuiti, cu probleme cotidiene, care vin la locul lor de munca in fiecare zi. Poate doar ca in oficiile lor e mai multa liniste. Desi deservesc in exclusivitate oameni foarte tristi, acesti muncitori nu renunta la activitatile lor si revin zi de zi. Chiar daca anturajul ii transpune mereu in lumea de apoi, chiar daca pe pereti atarna coroane cu flori de diferite culori, dar reci ca si mesajul funerar pe care il poarta… Locul lor de munca e printre monumente funerare, iar clientii lor sunt oamenii care si–au pierdut copiii, parintii, fratii, apropiatii.

Monumentele funerare — o afacere «fara sentimente»

De obicei, sediile firmelor de monumente funerare sunt amplasate in zona cimitirelor. Igor Cravtov lucreaza de trei ani la firma «Elisma–Com», care produce monumente funerare. Este imbracat in negru, iar acest fapt aprofundeaza atmosfera funerara din aceasta incapere. Fumeaza, privind anturajul printre rotocoale de fum, si spune ca vede totul ca pe o afacere si ca nu s–a gandit vreodata ca ar fi un serviciu mai diferit decat altele. «Unii fac leagane pentru copii, altii — monumente funerare». Nu a studiat la cursuri speciale. «A venit asa, de la sine, m–am gandit ca poti face bani pe chestia asta. Inventam singuri diverse ornamente, forme pentru monumente, ca sa ne deosebim de altii. Stiti, concurenta este foarte mare», spune Cravtov.

Isi aminteste cum cate o femeie vine sa faca o comanda de monument si incepe a plange. Ii da un pahar cu apa, apoi ii prezinta schitele de monumente pentru a alege ce ii place. «Nu prea tin cont de sentimentele oamenilor. Ei platesc, iar noi le dam produsul. E o afacere, nu?» — se intreaba Cravtov, zambind pentru prima oara de la inceputul discutiei.

Apoi continua: «E o afacere ca oricare alta, ne straduim sa fim deosebiti, sa prestam un serviciu de calitate pentru a ne face un nume pe piata».

Pictura funerara — o creatie

Partenerul de afaceri al lui Igor Cravtov, care s–a prezentat ca e «Igor — pictorul», spune ca lucreaza aici de 2 ani. A absolvit Scoala de pictura «A. Sciusev» din Chisinau. Apoi si–a continuat studiile la Universitatea Pedagogica «Ion Creanga», Facultatea Arte Plastice si Design. Nu a avut posibilitatea sa se angajeze in alta parte. «M–am implicat aici. Asa e viata». Nu–l deranjeaza ca lucreaza intr–o atmosfera funerara. «E serviciul meu si vin ca la serviciu.»

Igor picteaza monumentele funerare. «Nu percep acest lucru ca pe unul deosebit. Privesc ca un creator si imi place ceea ce fac». Cand este intrebat despre picturile pe care le face pe monumente, in ochi ii apare o licarire de entuziasm. «Fac peisaje cu diverse motive. Daca persoana decedata este in varsta — pictez stejari puternici si vigurosi, asta pentru ca pomul simbolizeaza viata. Daca sunt copii sau persoane tinere — pictez mladite tinere. Alte motive ar fi apa curgatoare, sugerand trecerea in nefiinta, iarba, care tot viata inseamna, doar ca e viata de dincolo».

Durerea umana si afacerile nu se compara

Veaceslav Onica face monumente funerare de patru ani. «La inceput imi era greu. Acum percep acest lucru ca pe o arta. Initial ai in fata o bucata de piatra de granit, iar tu trebuie sa modelezi ceva din aceasta piatra. Cand cioplesti piatra pentru un monument funerar, trebuie sa depui tot sufletul ca sa iasa un lucru calitativ. Monumentele funerare sunt facute in special din granit de diferite culori: negru, rosu, verde. Mai solicitata e culoarea neagra. Preturile sunt in functie de forme, marime, ornamente, motive incrustate. De la 6000 la 13.000—14.000 mii de lei. »Bineinteles, cele mai scumpe sunt din granit. Sunt si mai rezistente. Dar facem si monumente mai simple, din marmura. Oamenii comanda in functie de cost«, explica Veaceslav.

Tot el zice ca in oficii persista atmosfera funerara, cam apasatoare, deoarece oamenii vin acolo cu o durere si nu poti sa le pui muzica vesela sau sa ornamentezi peretii in culori aprinse. Chiar daca oamenii vin si comanda un monument dupa cateva luni sau chiar ani de la decesul celor apropiati, cand se mai atenueaza durerea pierderii, oricum, in aceasta atmosfera, durerea reinvie, povesteste mesterul. «Mai ales cand oamenii vad produsul final cu poza, cu inscriptii, incep a plange, iar noi, tacuti, ne retragem. Pe de o parte, e o placere ca am realizat ceva frumos, dar pe de alta parte, ne afecteaza si pe noi durerea lor, dar durerea umana si afacerile nu se compara».

Elena Bunescu are 60 de ani si vrea sa comande un monument pentru fiul ei care a murit acum trei ani. «Se apropie sarbatoarea lor, »Pastele Blajinilor«. Doar atat mai pot face pentru el», imi povesteste cu ochii plini de lacrimi femeia. Ea spune ca persoanelor care fac monumente funerare nu le pasa de durerea celui care vine sa comande un monument. «Ei stiu sa faca bani si sa scumpeasca monumentele.»

Veronica Russu