Tudorita a avut si ea vacanta, si, ca si toti copii, a mancat bomboane si s–a uitat la televizor. Privea cu jind la schiorii din Poiana Brasov, caci Tudorita n–a fost inca niciodata la munte. Tare s–a mirat sa gaseasca acolo fete cunoscute. Pe Veaceslav Iordan il tine minte din alegeri, caci un panou cu manusi rosii i–a stat chiar in fata geamului cateva saptamani.

S–a intristat sa–l vada pe Iordan la Brasov. Nu pentru ca e un comunist pierdant, care a cheltuit banii pe o campanie fara de succes, amagind ca «Are ceva in plus». Tudorita s–a intristat de altceva. Nu, nu de faptul ca tocmai cei care critica mai mult Romania, tot aceia au si vize, si bani de calatorie, si timp de vacanta. Dar tare s–a intristat. Nu, nici pentru ca Iordan si alti reprezentanti ai guvernarii comuniste au dus banii castigati pe munca de partid sa ii cheltuie in tara dusmana. Trista era Tudorita, dar nici pentru faptul ca Voronin l–ar fi putut vedea si el la televizor cum Iordan e fericit in Romania, desi e de la sine lesne de inteles — daca esti comunist de la Chisinau si te simti fericit in Romania, apoi asta inseamna ori ca esti un comunist rau, ori ca esti proroman!

De fapt, tristetea Tudoritei a fost alta, una mult mai mare. Pe Iordan l–au aratat la toate televizoarele din Romania nu pe partie, ci infundat intr–un restaurant, cu sticle si carnati si fripturi in fata! «Daca asi ajunge vreo data in viata la Brasov, n–asi sta nici in ruptul capului intr–un restaurant sa ascult Katiusa. Asi schia, patina, m–asi da cu sania, m–asi rostogoli prin zapada, asi face babe de omat, sau pur si simplu asi privi Carpatii si asi respira aerul de munte!,» crede Tudorita dandu–i o sansa lui Iordan, macar in desen.

Tudorita Nene