Nr. 162 (10 ianuarie 2007)


 Investigatii

Ziua financiara 28 decembrie 2007
Monitorul oficial din 28 decembrie 2007 a publicat peste 40 de hotarari de Guvern, adoptate in zilele de 18, 24, 26, 27 decembrie. Majoritatea dintre acestea au titlul «Despre alocarea mijloacelor financiare». Continuare 

Cat a costat Bradul discordiei si concertul
din jurul lui
Sfarsitul lui decembrie 2007 a fost o perioada de soc pentru membrii Cabinetului de Ministri, dar mai ales pentru Bugetul de Stat. Sacul Financiar National a fost golit in doar o saptamana de milioane de leiContinuare 



Ziua financiara 28 decembrie 2007

Monitorul oficial din 28 decembrie 2007 a publicat peste 40 de hotarari de Guvern, adoptate in zilele de 18, 24, 26, 27 decembrie. Majoritatea dintre acestea au titlul «Despre alocarea mijloacelor financiare». Cu trei zile inainte de finele anului au fost alocati bani pentru Ziua Vinului, calatoria lui Tarlev la Sofia, zborul lui Voronin la Bruxelles, petrecerea unor oficiali rusi la Chisinau, precum si pentru datoriile revistei «Moldova».

In topul alocatiilor financiare ale zilei de 28 decembrie figureaza cheltuiala pentru vizita presedintelui Voronin la Bruxelles pe 5 decembrie, pentru care s–au platit aproape 700 000 lei. Aparatul Presedintelui a primit 636 619 lei pentru deservirea avionului special pe ruta Chisinau–Bruxelles–Chisinau si 10800 lei pentru actiuni protocolare. Pentru membrii delegatiei s–au alocat 24 902 lei «pentru acoperirea cheltuielilor suportate (diurna, cazare)».

Pe locul doi se plaseaza Institutia publica nationala a audiovizualului Compania «Teleradio–Moldova» — 382 400 lei pentru acoperirea cheltuielilor ce tin de realizarea filmului documentar «Manastirea Neamului».

Urmeaza cheltuielile pentru avionul care l–a dus pe premierul Tarlev la Summit–ul sefilor de guverne ale statelor–membre ale Initiativei Central Europene (ICE) la Sofia in noiembrie 2007. Aparatul Guvernului a primit 221 130 lei pentru deservirea avionului special pe ruta Chisinau—Sofia—Chisinau si alte peste 6000 lei — pentru actiuni protocolare.

Pentru cei care l–au insotit pe premier au platit institutiile delegatare. Din delegatie au facut parte Vadim Stingaciu de la «Moldova1», Dina Botan de la «Moldpres», Constantin Staris — director al Companiei TV «MIR», dar si Valentin Bodiu de la «Combinatul de Vinuri Cricova», Vasile Kirtoka , «DAAC HERMES», Vladimir Plohotniuc ,«Petrom Moldova», Vladimir Colesnicenco, «Joly Allon».

160 463 lei au fost destinati pentru organizarea si desfasurarea concertului festiv prilejuit de aniversarea a 50 de ani de activitate a maestrului Vladimir Curbet in cadrul Ansamblului National Academic de Dansuri Populare «JOC».

141 441 lei au fost cheltuiti pentru acoperirea cheltuielilor aferente deservirii delegatiei Republicii Estonia in frunte cu dl Andrus Ansip, care ne–a vizitat in noiembrie 2007;

75 000 au fost transferati Agentiei Agroindustriale «Moldova–Vin» pentru cheltuieli aferente Zilei Vinului

39 171 lei au fost sacrificati pentru acoperirea cheltuielilor aferente deservirii delegatiei Comisiei mixte moldo–ruse de colaborare economica, 28—29 octombrie 2007;

37 683 lei — pentru acoperirea cheltuielilor aferente deservirii delegatiei Republicii Populare Chineze in frunte cu Liangyu Hui, viceprim–ministru, 23—24 noiembrie 2007.

Oficialii europeni au fost primiti cel mai modest. S–au alocat 7788 lei pentru acoperirea cheltuielilor aferente deservirii delegatiei Consiliului Europei in frunte cu dl Terry Davis, secretar general al Consiliului Europei, 9—10 noiembrie 2007. Alti 3843 lei au fost alocati pentru acoperirea cheltuielilor aferente deservirii delegatiei europene in Republica Moldova, 24—25 octombrie 2007;

Au fost acordate si doua sume de bani pentru cetatenii de rand ai R.Moldova: 11 000 lei Olgai Savcenco din Balti «pentru compensarea partiala a cheltuielilor suportate la transportarea corpului neinsufletit al sotului, decedat in Federatia Rusa» si 8000 lei Claudiei Groza din Sangerei «pentru compensarea partiala a cheltuielilor suportate la transportarea corpului neinsufletit al sotului, decedat in Cehia».


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–44–38
ziaruldegarda@yahoo.com