Accidentul politic de la sfarsitul anului 2007, provocat de regimul Voronin in relatiile cu Bucurestiul, ridica, prin stupiditatea si anvergura sa, mai multe semne de intrebare vizavi de calitatea actului de guvernare de la Chisinau. Daca nu si pe plan extern, cel putin pe plan intern. Cu atat mai mult cu cat acest accident continua sa produca victime, politice evident, si dupa intrarea lumii in anul calendaristic 2008.

Explicatii pentru acest «fenomen» ar exista mai multe, inclusiv posibilul targ electoral pentru 2009 dintre Chisinau si Moscova, dar si teama comunistilor de previzibilitatea euro–atlantica a R. Moldova, mai ales dupa ultimele evolutii electorale din Ucraina si Georgia. Insa lucrul cel mai vulnerabil, pe care–l face extrem de sensibil conflictul cu Bucurestiul, este lipsa unei strategii nationale in relatiile cu vecinii si in politica externa in general. Ca si in politica interna, strategiile R. Moldova in politica externa se schimba, de fapt, in functie de interesele regimului si nicidecum de cele ale statului. Faptul ca Chisinaul continua sa ramana nedeterminat si imprevizibil, mai ales in politicile sale de vecinatate, face din R. Moldova nu numai un actor vulnerabil, ci si extrem de riscant pentru evolutiile geopolitice din regiune. Si asta nu pentru ca R. Moldova ar fi un operator politic sau militar de temut, ci, mai degraba, pentru ca este o zona controlata militar si politic de o mare putere regionala precum Rusia, care saboteaza noile geopolitici in regiune si careia Chisinaul ii ramane loial. Faptul ca Voronin incearca, din perspectiva alegerilor 2009, sa se astearna cu insistenta si cu orice pret sub cei doi «papi» de la Moscova — «papa Putin» si «papa Alexie al II» — nu face decat sa sporeasca aceste riscuri, inclusiv pentru securitatea si suveranitatea R. Moldova, daca tinem cont ca Rusia, consacrata traditiei orientale, nu prefera pentru «binefacerile» sale politice nimic altceva decat smerenie, ceea ce ar putea insemna, de fapt, definirea unui alt statut pentru R. Moldova — cel de stat amanetat Rusiei. «Noua Moldova», guvernata in spiritul vechilor traditii fanariote, ar trebui sa ajunga, asadar, cel mai feudal stat din istoria contemporana a lumii. Exact ceea ce–si doresc si pentru ce pledeaza comunistii: o Moldova, exclusiv medievala ca oranduire, fara 1859, fara 1918, fara 1940, fara 1944 si chiar fara 1991. Adica, un stat decolorat si dezbracat de orice atributii si semnificatii specifice istoriei lui moderne si contemporane. In plus, absolut izolat de Romania si chiar strain ca spirit Romaniei.

Contrariat de comportamentul Chisinaului, Bucurestiul a reactionat. Pragmatic, in spirit diplomatic european si chiar crestinesc. Era si de asteptat intr–o perioada de post. Oficialii Romaniei au dat de inteles Chisinaului ca nu accepta acuzatiile arbitrare ale oficialilor R. Moldova si nici nu aproba stilul relatiilor pe care incearca Voronin sa li–l impuna. In schimbul spectacolelor politice, Bucurestiul a propus Chisinaului consultari. Punctul forte al duelului diplomatic, provocat de Chisinau, avea sa fie declaratia presedintelui Basescu privind denuntarea oficiala in Parlamentul Romaniei a Pactului Ribbentrop–Molotov — o declaratie destul de dura, o agheasma rece, absolut oportuna unei situatii in care trebuie anesteziate ambiguitatile politice, istorice, lingvistice si de alta natura ale unei guvernari clonate. De ce aceasta reactie si anume acest subiect readus pe tapetul zilei? Presedintele Basescu nu da explicatii, dar deductia logica ar fi una: pentru ca toate deflagratiile comunistilor legate de limba, istorie, identitate, cultura, simbolica national–statala, cetatenie, biserica, ambasada, consulate, spionaj, frontiere, vize etc. sunt consecintele odiosului Pact secret Ribbentrop–Molotov, convenit la 1939 intre doua regimuri criminale: Rusia sovietica si Germania nazista., prin care Moldova de la est de Prut a fost transformata intr–o colonie ruseasca, bolsevizata, despiritualizata, deportata, ienicerizata ca spirit si traditie si devastata moral. Si inca: pentru ca regimul de la Chisinau, si dupa 16 ani de la declararea independentei R. Moldova, insista sa trateze problemele de istorie, cultura si identitate in spiritul regimului sovietic de ocupatie. Nu–i exclus faptul ca, prin declaratia pe care a facut–o, Basescu a vrut sa–i aminteasca lui Voronin ca din momentul denuntarii Pactului presedintele moldovean s–ar putea sa se pomeneasca in situatia regelui cu ….. gol. Si asta, pentru ca Voronin si–a cam pierdut reflexele unui comportament normal si adecvat realitatilor de dupa caderea imperiului sovietic.

Relatiile lui Voronin cu Bucurestiul nu au stralucit niciodata. Si totusi, de ce anume acum aceasta insistenta a lui Voronin de a se razboi cu Romania? Si in special cu Biserica Romana — un domeniu care iese in afara prerogativelor sale, inclusiv constitutionale?. Ramane sa presupunem ca picioarele in aceasta problema, ca si in cea «transnistreana», cresc tot de la Moscova. Cunoastem reactiile Bisericii Ruse vizavi de decizia Bisericii Romane in problema reactivarii celor trei episcopii istorice in cadrul Mitropoliei Basarabiei, cunoastem si relatiile «speciale» ale lui Voronin cu Patriarhul Alexie al II–lea, precum le cunoastem si pe cele ale Patriarhului Rusiei cu presedintele Putin. In plus, mai cunoastem si faptul ca prigoana in adresa clerului Mitropoliei Basarabiei s–a intetit dupa vizita lui Voronin de acum trei saptamani la Moscova, la Patriarhia Rusa si, posibil, nu numai. Nu este exclus ca Rusia isi doreste o sincronizare a «diferendului transnistrean» cu unul nou, mai subtil, unul interbisericesc. Acest lucru s–ar putea intampla din doua motive: unu — «diferendul transnistrean» nu mai rezista pretinsei formule rusesti de «conflict interetnic» si doi: el nu se inscrie si nici nu poate fi ajustat la modelul Kosovo. Iata de ce era nevoie de un nou conflict, de data aceasta unul interbisericesc, prin care sa se creeze o noua stare de instabilitate in regiune. Important e sa nu fie pace. Si tot atat de important e ca vinovata de aceasta instabilitate sa fie aratata Romania. La fel a fost, daca e sa ne amintim, si in cazul razboiului de la Nistru din 1992. Peste ani au fost modificate motivele, dar initial vina a fost pusa tot pe Romania. Asa–i si in cazul cu Biserica. Si spectacolele se dau nu pentru noi si, probabil, nici pentru Rusia. Ele se dau pentru CE, UE, NATO, alte institutii internationale, in speranta de a discredita Romania si statutul ei de partener al comunitatii euro–atlantice. Va reusi Voronin, nu va reusi? Conteaza, pana la urma, ce vor vrea sa creada despre aceasta organismele internationale insesi.

Petru Amariei