Nr. 16 (11 noiembrie 2004)

 Editorial

Otrava
de Alina Radu

"Yasser Arafat poate fi victima unei intoxicatii cu o substanta chimica necunoscuta", au titrat pe parcursul ultimelor doua saptamani cele mai mari ziare ale lumii, in timp ce sufletul liderului palestinian se zbatea intre pompele cu oxigen si libertatea vesnica.

Fasia Gaza si Ierusalimul au fost sfasiate de banuieli in aceste zile si ura dintre iudei si musulmani a luat foc cu o noua putere. Medicii francezi au luptat din rasputeri sa stinga acest foc, cercetand cu disperare maduva, sangele si creierul lui Arafat, dar raspunsurile care au urmat au intarit si mai mult presupunerile palestinienilor indoliati: daca nu are leucemie, daca nu are cancer, daca nu este depistata nici o boala, de ce s–a chinuit de dureri mortale in ultimele doua saptamani? L–au intoxicat adversarii!

Si medicii austrieci au aceeasi bataie de cap in aceasta toamna. Liderul opozitiei de la Kiev, Victor Iuscenko, s–a internat in septembrie in spitalul vienez Rudolfinerhaus cu acuze de dureri acute si nemotivate. Michael Zimpfer, directorul spitalului, a fost nevoit sa recunoasca pentru presa ca simptomele pe care le–a descoperit la Iuscenko nu se inscriu in nici o diagnoza cunoscuta si a solicitat ajutorul medicilor militari, pentru a examina probele din perspectiva unei intoxicari cu componente biologice letale, necunoscute medicilor civili.

Chinina, arseniul si cucuta se pare ca nu au ramas doar substante mortale din piesele lui Shakespeare. Dupa Goering, Goebbels cu sotia si cei 5 copii si Hitler, care in 1945 au luat doze de cianura, urmeaza jertfele politicii de azi.

Se pare ca cei care folosesc substantele toxice moderne pentru a anihila rivalii politici stiu sa ascunda probele si scenariile. Medicii vor mai insista asupra probelor repetate, pana cand tacerea va pune stapanire pe rezultatele investigatiilor medicale, politienesti sau ale serviciilor secrete. Numele celor care si–au otravit adversarii politici nu vor apare decat in piesele unui nou Shakespeare. De aceea, modelul victoriilor politice prin otravirea oponentului poate deveni tot mai popular.

Acum cativa ani, si la Chisinau s–au facut auzite semnale despre moartea lenta prin otravire a unui functionar de stat, remarcat prin onestitate si inteligenta. Noua campanie politica va aduce cu sine noi nebuloase. Ura, furia si discursurile agresive din perioadele electorale de la noi nu sunt mai putin otravitoare decat cianura. Competitia democratica si civilizata se devalorizeaza tot mai mult, ca o regula care aduce doar infrangeri in tari cu traditii politice ca ale noastre. "Daca nu–l otravesc eu, ma otraveste el pe mine, daca–mi inlatur adversarul – raman invingator", acesta este principiul care functioneaza in Moldova. Razboiul biologic isi deschide un nou front la noi. Noi stam de garda.

 
 Social

Gazele promise de Voronin ard in flacari electorale
de Aliona Avram

Locatarii singurului bloc locativ, conectat la conducta centralizata de gaz din Cantemir, stau in frig ca si vecinii lor. Ei nu–si pot incalzi sobele cu gaze, inainte ca presedintele Vladimir Voronin sa aprinda, in mod fastuos, "flacara albastra".

Pentru ziua de 8 noiembrie, de Hramul orasului, administratia publica locala anuntase "deschiderea solemna" a robinetelor cu gaze, instalate in blocul respectiv. Din motive incerte, insa, evenimentul nu a mai avut loc. Reporterul Ziarului de Garda s–a intalnit, in fata casei, cu locatarii blocului dotat cu sistem de incalzire cu gaze (str. Basarabia, nr. 11). Potrivit lor, ei au reusit sa instaleze sistemul de incalzire cu gaze pana a da omatul, deoarece au recurs la un proiect individual de gazificare, neacceptandu–l pe cel al primariei locale. Cu toate acestea, ei nu se pot bucura de investitia facuta, atata timp cat "fochistul sef" al republicii nu a scaparat chibritul sa dea foc gazelor.

Locatarii casei respective au asteptat in zadar vizita promisa a lui Voronin sau, cel putin, a vreunui reprezentant al administratiei publice locale. In acelasi timp, locatarii casei se intrebau: "La ce bun sa vina presedintele, daca gazificarea Cantemirului nu a fost infaptuita?! Probabil ca Voronin a fost pacalit. De venea, patea rusinea..."

Doar o singura scara din blocul respectiv, mai apropiata de bransamentul de la traseu, a fost conectata la conducta. Locatarii acestor locuinte au incheiat un contract cu o firma din Chisinau, care a instalat reteaua de gazificare, platind pentru instalarea tevilor si pentru executarea altor lucrari tehnice cate 2 mii de lei. In total, pentru intreg blocul de 60 de apartamente, au fost achitate 123 mii lei. Locatarii spun ca, pe langa aceste sume, acum un an, de rand cu tot orasul, au mai achitat cate 200 lei pe contul Primariei — "pentru un oarecare proiect de gazificare". Nimeni nu intelege pentru ce au fost platiti acesti bani. Proiectul de gazificare a blocului mentionat a fost propus de specialisti din Cahul. Pentru schita acestuia s–a platit cate 240 de lei. "Teama ne e ca pana va ajunge gazul la noi, ni se vor mai cere inca multe plati", presupune presedintele Asociatiei de locatari, Dumitru Draguta. Potrivit lui, saptamana curenta, inginerul Centrului de distribuire a gazului de la Cahul, Ruslan Ostapciuc, controlase conductele instalate, aprinzand chiar si flacara. "Chiar daca toate lucrarile tehnice au fost finisate si achitate financiar, nu vom avea gaze pana nu va veni Voronin sa aprinda flacara", ni se plange Nicolae Munteanu, locatar al blocului respectiv. Si nu numai el, ci toti locatarii "gazificati" sunt nemultumiti, mai ales pentru ca Primaria le–a perceput taxele de 240 lei pentru acel proiect de gazificare ireal. "Pentru ce sa platim, daca nu stim in ce secol vor ajunge gazele in apartamentele noastre si cat ne va costa, pana la urma, aceasta "placere a presedintelui de a aduce focusorul albastru?!", se revolta oamenii. "Conform promisiunilor facute de conducerea republicii, localitatile trebuiau demult sa fie gazificate. La Cantemir, se preconiza aprinderea festiva a "fakelului" lui Voronin, inca la 15 septembrie. Pentru ce sa vina presedintele? Ca n–o fi venind sa ne spuna cat costa in realitate gazificarea apartamentelor", se indigneaza Maria Sagan.

Continuare


Ziarul de Garda
Redactia nu poarta raspundere pentru continutul si corectitudinea anunturilor publicitare
Tel: 23-79-84, 079523593
ziaruldegarda@yahoo.com