Nr. 158 (6 decembrie 2007)


 Social

O troita pentru corectarea erorilor istorice
O troita adusa din comuna lui Liviu Rebreanu a fost instalata la Ialoveni, la 29 noiembrie 2007, in ajunul aniversarii a 89 de ani de la Marea Unire Continuare 

Nu a ajuns la inmormantarea mamei
Cand discutasem cu mama Rodicai, aceasta nu se mai putea misca si nu mai manca nimic. Sta culcata cu fata in sus. Uneori o mai suna fiica, dar nu–i mai ajungea aer sa vorbeasca. Tot ce isi dorea batrana era sa–si revada fiica pentru ultima oara
Continuare 

O troita pentru corectarea erorilor istorice

O troita adusa din comuna lui Liviu Rebreanu a fost instalata la Ialoveni, la 29 noiembrie 2007, in ajunul aniversarii a 89 de ani de la Marea Unire. Dupa mai multe dialoguri purtate intre consilieri si primarul de Ialoveni, Gheorghe Caracuian, s–a ajuns la o intelegere privind instalarea troitei din Maramures in zona vechiului cimitir al eroilor romani.

Sculptura monumentala, donata de membrii Consiliului Mondial Roman si realizata in Maramures, a fost instalata in centrul or. Ialoveni, acolo unde, in 1941, au fost inmormantati ostasi romani, cazuti pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupatia sovietica.

Vite si porci pe osemintele ostasilor

Grigore Stegarescu avea vreo 14 ani atunci cand a fost inaugurat cimitirul. «La inceput, soldatii au fost inmormantati peste deal, in satul Prisaca», spune batranul de aproape 80 de ani. «Mai intai a fost adus ostasul german, mai tarziu au fost inmormantati si ostasii romani. Tin minte ca erau dusi in coloana», isi aminteste Stegarescu detalii din perioada razboiului.

Ecaterina Cebanu si Olga Secrieru, ambele de 67 de ani, isi amintesc ca, pe locul unde parintii le–au spus ca a existat un cimitir, era amenajata o piata de animale. «Crucile au fost distruse, iar pe acest loc se vindeau porci, vite, pasari de casa», isi amintesc femeile.

In preajma troitei a fost inaugurata si o alee in memoria a 12 deputati din Sfatul Tarii care au votat Unirea in 1918. «Iar la capatul aleii va fi ridicata o biserica romaneasca a Sfintilor Martiri Brancoveni», explica scriitorul Andrei Vartic, bunelul caruia, Andrei Constantinov, fiind primar de Ialoveni, a inaugurat cimitirul ostasilor romani.

In prezent se stie doar despre existenta a 20 de morminte. «Dar nu se stie cati ostasi au fost inmormantati in fiecare mormant», spune Vartic.

Erori ale istoriei

Contactat anterior de Ziarul de Garda, primarul de Ialoveni, Gheorghe Caracuian, se indoia de existenta mormintelor ostasilor romani si ne vorbea despre constructia ulterioara a catorva blocuri de locuit cu cinci etaje. La ceremonia de sfintire a troitei, insa, primarul a declarat ca «ar trebui sa corectam erorile istoriei». «Nu putem ascunde evenimentele din 1942, cand ostasii romani si–au pierdut viata. Prin inaltarea acestei Troite, incercam sa facem lumina asupra acestor tragedii». Gheorghe Caracuian spune, totusi, ca edificarea bisericii este «o alta chestiune». Desi nu era sigur de existenta cimitirului, consilierii din Ialoveni au adunat probe si marturii pentru a–l convinge. «Daca se vor gasi oseminte, vom avea grija sa fie inhumate dupa toate rigorile crestine», a mai spus primarul.

Prezent la ceremonia de sfintire a troitei, jurnalistul Florin Sasarman, membru al Consiliului Mondial Roman, a spus ca, timp de 65 de ani, soldatii romani nu au fost pomeniti. «Nu li s–a pus o lumanare la capatai, nu li s–a facut o slujba, dar am venit si le–am adus o lumanare», a spus Florin Sasarman.

Anastasia NANI


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–44–38
ziaruldegarda@yahoo.com