Satul Copanca, aflat sub jurisdictia R. Moldova, este situat la 300 m de zona transnistreana, controlata de separatisti. Locuitorilor comunei le este teama ca,
«Ma simt
de parca as fi in 1992, cand traiam cu frica
in san ca, de nu azi, atunci maine, separatistii
vor pune mana pe noi», ne spune Veaceslav Florea, presedintele
Uniunii Nationale a Veteranilor Razboiului pentru Independenta
Nationala (UNVRIN) din c. Copanca.
«Daca nu luptam impotriva militiei transnistrene in »92, astazi nici Voronin nu mai avea voie sa treaca prin sat. Atunci, de zeci de ori, am scos flagul separatistilor si
Potrivit presedintelui UNVRIN, in prezent, armata
Voronin, intalnit de tradatori
Consilierul local, Andrian Iosif, sustine ca, in prezent, urmarile conflictului de pe Nistru pot fi vazute prin prisma situatiei din comuna Copanca, singurul sat din raionul Slobozia care, in 1992, a alungat cazacii din comuna si a arborat Tricolorul peste sat.
«Daca R. Moldova sustine ca este un stat independent care isi apara simbolurile, cum poate, pe teritoriul unui sat administrat de Chisinau, sa circule liber valuta transnistreana?
Cum poate un statfantoma
Cum se poate ca Voronin, atunci cand a vizitat Copanca, sa fie intalnit de omul care a fost tras la raspundere pentru faptul ca a dat jos tricolorul in 1992? De ce un politist din R. Moldova nu poate sa circule liber pe teritoriul transnistrean? De ce prin Copanca merg militieni si cazaci inarmati pana in dinti? Ne este teama ca tot ce am obtinut prin lupta in 1992 se va face scrum. Acum, daca separatistii insista sa se faca un referendum, trecem in partea transnistreana cat ai zice peste. Si credeti ca R. Moldova cu toata armata sa va intreprinde ceva? Nu, se va repeta aceeasi poveste ca in 1992, cand Snegur a facut cedari doar ca «sa nu fie varsari de sange», sustine alesul satului.
Se «vand» separatistilor pentru pensie
Consilierul Iosif sustine ca incet, dar sigur separatistii
«Multi copanceni isi gasesc rude prin Cremenciug sau Chitcani, doua sate administrate de Tiraspol, isi fac viza de resedinta acolo si primesc pensie de la separatisti. In plus, spre Chisinau, autobuzul circula o singura data pe zi, spre Tiraspol sau Tighina insa, la fiecare 30 de minute. Consatenilor mei le este mai usor sa plece la Tiraspol decat la Chisinau. Asa se manipuleaza oamenii», ne spune Andrian Iosif.
Consilierul raional din Causeni, Nicolae Andries,
«Organele separatiste au depus si depun in continuare un mare efort pentru a dezmembra satul, care le sta ca un os in gat, deoarece este situat intre Chitcani si Cremenciug, primul administrat de transnistreni, al doilea considerat o suburbie a Tiraspolului, desi se afla la zeci de kilometri de oras. Cei care sustin astazi regimul lui Smirnov sunt incurajati si de partidul de guvernamant. Pe cand locuitorii care au aparat statalitatea in 1992 sunt in prezent urmariti si persecutati», sustine Andries.
Consilierii comunisti, decorati de Smirnov
Din 15 consilieri locali din comuna Copanca, 9 sunt comunisti, printre cei din urma putand fi gasite si persoane care au primit distinctii din partea lui Smirnov pentru devotament.
«Daca un astfel de consilier era depistat in Transnistria, de mult era nimicit», sustine consilierul raional Causeni, Mihail Iliev.
«Sunt niste mafioti care, dupa ce au facut mai multe faradelegi in Transnistria,
«Transnistrenii au o politica foarte fina.
Mistretii smirnovisti ataca locuitorii pasnici
Andrian Iosif sustine ca au fost predate nelegitim si padurile din preajma satului, pe teritoriul localitatii fiind adusi paznici care circula zilnic pe strazi inarmati
Diana RAILEAN