Nr. 136 (28 iunie 2007)


 Politic

Matu impotriva
presei libere
Reprezentantul Parlamentului la CC spune public ca in R. Moldova nu exista presa independenta Continuare 

Legile «comandate» devin constitutionale
La 9 ianuarie 2007, deputatii AMN Ion Plesca, Leonid Bujor si Anatol Onceanu au inaintat o sesizare Curtii Consitutionale (CC), cerand controlul costitutionalitatii articolelor 66, al. 2 si 68, al. 6, din Codul Audiovizualului (CA). Continuare 



Legile «comandate» devin constitutionale

La 9 ianuarie 2007, deputatii AMN Ion Plesca, Leonid Bujor si Anatol Onceanu au inaintat o sesizare Curtii Consitutionale (CC), cerand controlul costitutionalitatii articolelor 66, al. 2, si 68, al. 6, din Codul Audiovizualului (CA).

Articolul 66, al. 2, prevede ca in calitate de fondatori ai radiodifuzorilor privati nu pot fi autoritatile publice de orice nivel, institutiile de drept public, finantate de la bugetul de stat, partidele si formatiunile politice, intreprinderile specializate in domeniul telecomunicatiilor.

Al. 6 al articolului 68 al aceluiasi cod stipuleaza ca autoritatile publice locale, fondatoare de institutii ale audiovizualului, vor emite in termen de 3 luni decizii de reorganizare a acestor institutii in conformitate cu prezentul Cod.

Deputatii care au depus sesizarea considera ca articolele mentionate mai sus «contravin flagrant principiilor constitutionale ale autonomiei locale, ale dreptului la libera informare si exprimare a opiniei si ale egalitatii in fata legii».

Marti, 26 iunie, CC a examinat sesizarea. Pentru ca deputatii care au depus documentul se aflau intr–o deplasare in acea zi, acestia au cerut ca sedinta planificata sa fie amanata, solicitand ca dezbatearea sa aiba loc in prezenta lor. Curtea a respins demersul pe motiv ca acesta «nu este argumentat».

Cine plateste, comanda muzica

In cadrul sedintei, judecatorul–raportor Ion Vasilate a mentionat ca, in prealabil, CC a cerut de la Legislativ punctele de vedere asupra problemei abordate in sesizare. Solicitarea a fost adresata si presedintelui R. Moldova, Guvernului, Ministerului Justitiei, CCA si Primariei mun. Chisinau. In consecinta, toate aceste institutii au declarat prevederile disputate drept constitutionale.

Intrebat de judecatorii Curtii care ar fi motivele din care Administratiei Publice Locale (APL) i se interzice fondarea radiodifuzorilor, Ion Matu a raspuns: «Tocmai pentru ca jurnalistii sa nu fie influentati, deoarece, daca un post de radio va fi finantat de APL, acesta va trebui sa faca doar ce convine finantatorilor. Se stie: »cine plateste, acela comanda muzica.«

Judecatorul–raportor, Ion Vasilate, a cerut reprezentantului Parlamentului sa «talmaceasca» ultimul alineat al CA, care prevede ca «licentele de emisie eliberate radiodifuzorilor inainte de intrarea in vigoare a prezentului cod raman in vigoare pana la expirarea termenelor pentru care au fost acordate». «Aduc un exemplu elocvent cu Antena C si Euro TV, doar erau ale mun. Chisinau, iata ele au fost privatizate in conformitate cu CA si de acuma nu apartin orasului, cu toate ca aveau licenta si totusi au fost…», a conchis Ion Matu.

Viceministrul Justitiei, Nicolae Esanu, a mentionat ca sesizarea deputatilor este nefondata si ca urmeaza a fi respinsa.

In final, CC a hotarat «in numele R. Moldova» recunoasterea constitutionalitatii art. 66, al. 2, si art. 68, al. 6, hotarare pe care viceministrul Esanu a calificat–o «in stricta conformitate cu Constitutia».

Ex–vicedirectorul postului de radio «Antena C», Ecaterina Mitin–Stratan, s–a aratat dezamagita de hotararea Curtii. «E o comanda politica si era de asteptat sa avem o astfel de decizie. Noi asteptam dreptatea doar de la CEDO,» afirma ex–angajatii «Antena C"»

Diana RAILEAN


Ziarul de Garda
ATENTIE! Versiunea electronica a Ziarului de Garda nu contine toate materialele aparute in editia tiparita.
Adresa redactiei: str. Puskin, nr. 22, bir. 449, 451, Chisinau
Tel: (+373 22) 23–21–43
ziaruldegarda@yahoo.com