Filip Florian s–a nascut la Bucuresti, a fost redactor la saptamanalul Cuvantul si corespondent al postului de radio Europa Libera si Deutsche Welle. A publicat proze scurte in revistele culturale Romania Literara, Luceafarul, Euphorion, Cuvantul. Primul sau roman, «Degete mici», a fost recompensat cu premiul pentru debut al Romaniei Literare si al Fundatiei Anonimul, are alte numeroase premii. A mai publicat, impreuna cu fratele sau Matei Florian, romanul «Baiuteii»…

— Filip, cum te simti la Chisinau?

— Am fost aici in calitate de ziarist, in anul 1992, la conflictul armat din Transnistria si, alta data, in 1993–94, pentru a–i solicita un interviu presedintelui de atunci, Mircea Snegur. Era altceva. Aveam alta varsta si faceam alta meserie. Acum mi se pare destul de schimbat Chisinaul. Schimbarea este evidenta, desi pecetea sovietica se mai vede, este evidenta in arhitectura, in spatiile largi. E un tip de gandire a oraselor de marca sovietica, nu numai in R. Moldova, ci in intreg spatiul ex–sovietic. Mi se pare ca s–a iesit intru catva de sub tipul cela de influenta, din 1992–1994. Pe strada lumea vorbeste mai mult romaneste. Credeam, venind incoace, ca lucrurile stau mai rau.

— Ce ne poti spune despre literatura din Basarabia?

— Literatura basarabeana imi place, insa am sentimentul ca exista un soi de vocatie la scriitorii basarabeni a unui tip de ne–sansa, de marginalizare. Lucruri care, sunt sigur, au un temei real, dar, la urma urmei, nu conteaza unde scrii, in ce parte a lumii. Conteaza, cred eu, cu toata taria, cum si ce scrii! Lucrurile mai valoroase, mai devreme sau mai tarziu, razbat. Sigur ca ideal este sa se intample orice tip de recunoastere: si a propriului tau public, din tara ta, si din alte parti ale lumii. Insa, sunt situatii cand anumiti scriitori capata un succes enorm si la 50 de ani dupa moartea lor. De exemplu, cazul lui Mihail Sebastian, ca sa luam un nume romanesc, sau al scriitorului maghiar Sandor Marei care, dupa ce a scris o multime de carti, s–a sinucis undeva, in America, iar acum este unul dintre cei mai de succes scriitori din Europa. Sigur ca o atare situatie e trista, e bine ca orice tip de artist sa se bucure cat traieste. Ce vreau sa spun? Tipul asta de a ne plange, si in Romania este la fel, exista un fel de complex ca si cum Occidentul nu ar vrea sa se uite spre literatura romana. E fals. Occidentul e interesat, dar vrea carti bune! Nu poate sa tipareasca literatura romana de proasta calitate, nicio editura nu este interesata de asta. Ei vor autori foarte buni si, atunci cand apar, sunt publicati imediat. Mircea Dinescu, de exemplu, nu este o exceptie, este, probabil, singurul scriitor roman care a inteles lucrul acesta si isi vede cu o pasiune admirabila de munca sa. Scrie carti si are succesul pe care–l merita!

— Cum vezi tu, un vesnic calator prin lume, granitele europene ale R. Moldova?

— Am fost data trecuta cu trenul. Altadata — cu avionul si nu am avut nicio treaba cu soselele. Marturisesc acum ca sunt destul de uluit. In Chisinau, de exemplu, drumurile arata bine, dar pana ajungi incoace, ai senzatia ca esti pe la mijlocul secolului trecut, dupa cum arata asfaltul. Sate sarace. E o diferenta foarte mare intre sate si orasul acesta, iar acest lucru nu mi se pare normal.

— Si festivalul de literatura, crezi ca astfel de evenimente sunt adecvate sec. 21? Il exprima?

— Cred ca este o modalitate care ofera posibilitatea ca oamenii sa se cunoasca intre ei. Discutiile, stand impreuna, sunt foarte bune. Fiecare povesteste despre pasiunile sale literare, dar si alte povesti. De exemplu, doi dintre prietenii mei maghiari, care au participat la acest festival, cunoscuti in Romania si plecati pe la 14–15 ani, acum vor fi publicati de cea mai mare editura din Romania, «Polirom». In 2008 vom avea cartile lor. E un mare succes si asta–i rostul festivalului — sa faca ca sa circule cartile bune. In fond, literatura nu are granite. Granitele sunt facute pentru economie, geografie, impozite. Literatura e ca o pasare, or, pasarea nu tine cont de granite, daca vrea sa prinda o musca, dincolo de frontiera, o prinde. Daca unul—doi autori de aici, din Basarabia, vor iesi intr–un tip de circuit international, se va schimba situatia si pentru multi alti scriitori basarabeni. Repet, am sentimentul ca se vorbeste prea mult cu prea multa tristete. Pe mine, bunaoara, nu m–a preocupat niciodata ce va fi cu cartile mele. Obsesia mea a fost sa le scriu si sa iasa cum imi plac mie. Daca n–ar fi iesit pe placul meu, nu le–as fi tiparit.

— Cartea care te ajuta sa traiesti si ultima carte, cum se numesc si unde au fost publicate?

— Ambele au fost editate la Editura Polirom. Prima, «Degete mici», va fi publicata si in Germania, SUA, Polonia si Ungaria. Vorbesc despre tarile cu care am semnate deja contracte… A doua se numeste «Baiuteii», am dat titlul dupa numele unei strazi din Bucuresti, unde am copilarit, o carte despre copilarie…

— Multumesc pentru amabilitate. Succes si inspiratie!

Un interviu de Antonina Sarbu