Deranjata de extensiile UE in Est, dar dominata de sindromul ei imperial, Rusia se revanseaza din nou. Descurajata, posibil, de prostul impact politic al secesiunilor teritoriale, rebeliunilor si actelor teroriste la comanda, Moscova cauta sa identifice «noi» solutii de salvare a imperiului rus in trecutul ei istoric. Cel putin, face aceasta incercare.

Stramutarea popoarelor, practicata de mai multe ori in cazul Basarabiei de la ocuparea ei de Rusia tarista in 1812, dar si in cazul altor teritorii anexate, iata ca ajunge sa devina, din nou, una din cele mai serioase preocupari politice la zi ale Moscovei vizavi de «imediata vecinatate». Conform Programului national rusesc «Pereselenie», lansat recent de Kremlin pentru arealul ex–sovietic, R. Moldova este trecuta pe lista tintelor acestui nou proiect rusesc de denaturalizare a popoarelor ne–ruse. Incepand cu 1 aprilie curent, proiectul a si fost pus in aplicare pe teritoriul R. Moldova. La Chisinau, aceasta preocupare politica, oricat de neverosimil ar putea sa para, este pusa in sarcina Congresului comunitatilor ruse din Moldova. Greu de crezut ca acest lucru s–a putut intampla fara acoperirea Ambasadei ruse, daca tinem cont ca proiectul implica angajamente care depasesc competentele societatii civile. Potrivit presedintelui Congresului comunitatilor ruse din Moldova, V. Klimenko, programul «Pereselenie» prevede o serie de facilitati acordate persoanelor care accepta, in scris, stramutarea pe totdeauna cu traiul in Rusia. Acestora «li se ofera transport gratuit, servicii si garantii sociale, locuri de trai, locuri de munca si, intr–o anumita perioada de timp, cetatenie. Cererile pot fi depuse la toate sediile Congresului comunitatilor ruse din Moldova», sustine Klimenko, cu precizarea ca pana la sfarsitul saptamanii trecute existau deja circa 3000 de solicitari.

Proiectul nu e nou. Si nici scopurile lui. De la reforma agrara a lui Stolipin incoace (secolul 19), Rusia a practicat stramutarile si schimbul de populatie, ori de cate ori a avut interesul politic sa se mentina in teritoriile ocupate. Numai ca statutul fostelor colonii sovietice este, dupa 1990, altul. Si ce altceva ar putea sa insemne, in cazul Rusiei, un «program national de stramutare a populatiei (popoarelor)» din afara Rusiei, daca nu un atentat direct la valabilitatea si securitatea nationala a noilor state independente? Intrebarea este, de fapt, nu atat pentru Moscova cat pentru Chisinau. De ce tace Chisinaul, unde e presedintele Voronin, inde e premierul Tarlev, unde s–a pierdut ministrul de Externe si al Integrarii Europene, Andrei Stratan? Unde sunt «tujii politici ai R. Moldova», care de mai multe luni la rand se tot intrec, saptamanal, in declaratii anti–Romania pentru simplul motiv ca Bucurestiul accepta (ca si Rusia, de altfel) sa acorde solicitantilor din R. Moldova si cetatenia unei Romanii europene, in deplina conformitate chiar cu legislatia natioinala a R. Moldova? In cazul Romaniei, care e membru UE, acordarea cetateniei pentru solicitantii din R. Moldova este, potrivit declaratiilor oficiale, «un act de subminare a statalitatii R. Moldova». Dar ceea ce face Rusia? Cum se cheama in limbaj politic si diplomatic ceea ce pune la cale Moscova?

Proiectul «Pereselenie» intervine imediat dupa ce UE a reusit deschiderea la Chisinau a Centrului de acordare a vizelor pentru statele membre UE. Asadar, lupta se anunta a fi in continuare una a intereselor geo–strategice dintre Est si Vest. Confuzia cea mare e ca regimul de la Chisinau asa si nu si–a determinat inca locul sau exact pe linia acestui front politic. Posibil ca Voronin ramane in continuare dominat de vechiul stereotip sovietic «cand Moscova vorbeste, toti trebuie sa taca». In tot cazul, Chisinaul tace. Cum cadreaza aceasta tacere oficiala cu declaratiile oficiale de integrare europeana a R. Moldova, greu de estimat. In schimb e destul de multa agitatie si ne–tacere pe frontul anti–romanesc. Saptamana trecuta, institutiile diplomatice ale R. Moldova acreditate in strainatate au fost avertizate de la Chisinau sa excluda categoric din limbajul lor sintagma «limba romana», in favoarea «limbii moldovenesti». Mai mult decat atat, s–au dat indicatii directe pe linia Ministerului de Externe si, posibil, nu numai, ca ambasadele R. Moldova sa acorde tot sprijinul activitatilor misionare pe care trebuie sa le realizeze, in statele de resedinta a acestora, organizatiile non–guvernamentale din spatiul ex–sovietic ce au ca obiectiv promovarea moldovenismului in lume ca fenomen etno–politc. Proiectul, in esenta lui, nu e nici acesta nou. Daca ne aprofundam in istoria aparitiei miscarilor moldoveniste in spatiul post–sovietic, incepand cu «Pro Moldova» proletcultista a lui V. Stati de la Chisinau (1992), continuand cu Asociatia moldovenilor din Ucraina (1997) si terminand cu «Comunitatea moldovenilor din Romania» (2007), aparuta si tot atat de repede disparuta la Iasi, vom constata ca la fel ca si «Pereselenie», proiectul, apartinand Moscovei, face parte din aceeasi clasa a strategiilor post–sovietice de refacere (in spiritul istoriografiei ruse) a spatiilor etno–comunitare din zonele de interes politic sporit pentru Rusia, in care nu putea sa nu se se inscrie si arealul post–sovietic romanesc.

Asistat de Moscova, Voronin si anturajul lui incearca tot mai insistent in ultima vreme sa forteze nota mesajului anti–romanesc in politica, in speranta ca marile cancelarii europene si euro–atlantice vor inlatura Romania, ca si in cazul negocierilor in problema transnistreana, de pe prima linie a politicilor de vecinatate in regiune. Asta si–ar dori–o in primul rand Rusia, care nu poate ierta Romaniei faptul ca a plecat spre NATO si UE, periclitand interesele geo–strategice ruse in regiune.

Voronin a intrat in slujba la rusi pe rol de «martor» intr–un proces politic, care dureaza in timp de la prima ocupare ruseasca a Basarabiei, in 1812, si care are ca obiect de litigiu romanitatea unui teritoriu nerusesc.

Petru AMARIEI