Prabusirea URSS, urmata de schimbari radicale in sistemul relatiilor internationale, a pus si problema reconsiderarii rolului Aliantei Nord–Atlantice in lume. Falimentul sistemului bipolar al ordinii mondiale si demararea procesului de formare a alteia, a propulsat pe arena internationala mai multe state noi, deideologizate. Intrucat este cu neputinta ca tinerele state sa devina democratice peste noapte, tarilor cu o democratie dezvoltata din cadrul NATO, in frunte cu SUA, le revine obligatia sa le "invete democratia", adica sa promoveze o politica eficienta in vederea formarii viitoarelor elite politice, economice si tehnocrate. Tarile NATO urmeaza sa acorde o atentie deosebita principiului suprematiei legii pe plan mondial, iar acolo unde este necesar, sa nu ezite in echilibrarea puterii absolute a statului. Este prioritara asigurarea libertatii confesionale, egalitatii in fata legii, tolerantei religioase si etnice, inviolabilitatii proprietatii private.
La mijlocul anului 2003, s–a incheiat, de fapt, reorganizarea NATO, iar noua structura de conducere a fortelor armate ale Aliantei a fost elaborata tinandu–se cont atat de sarcinile pe care le are blocul in prezent, cat si de evolutiile militaro–politice si strategice in zona euroatlantica, in masura sa mentina rolul conducator al Aliantei in noua arhitectura a securitatii euroatlantice. NATO s–a adaptat la noile conditii reprezentand o organizatie militaro–politica moderna si eficienta.
Desigur, aceste transformari pe arena internationala nu presupuneau in mod necesar intrarea in NATO a noilor state, pentru a asigura astfel stabilitatea in acest spatiu si, implicit, a minimaliza amenintarile aduse securitatii democratiilor vest–europene. Asadar, era necesar de a concepe mai intai o structura politico–juridica privind cooperarea cu aceste state, structura ce facea posibila coordonarea integrarii acestora in procesul de constituire a noii conceptii de securitate euroatlantica.
Gradul de antrenare a noilor state in acest proces variaza in functie de un intreg complex de factori geopolitici, social–politici si economici, intre care: factori geopolitici; factori social–politici si factori economici.
In conformitate cu linia sa politica, NATO sprijina aceste state in realizarea reformelor social–politice si economice de care depinde stabilitatea si caracterul previzibil al evolutiilor in spatiul politic al Europei de Est si in cel postsovietic.
Adoptarea documentului–cadru "Parteneriat pentru Pace" a avut o importanta exceptionala atat pentru statele ce si–au dobandit libertatea dupa terminarea razboiului rece si dezintegrarea ulterioara a URSS, cat si pentru NATO, or, acest act solutiona concomitent cateva probleme strategice–cheie: programul "Parteneriat pentru Pace" crea o anumita baza politico–juridica de cooperare cu statele din fostul lagar socialist si cu tarile din spatiul politic postsovietic, facand posibila coordonarea procesului de atragere a acestor state in constituirea noii configuratii a securitatii euroatlantice. In prezent, programul "Parteneriat pentru Pace" reuneste peste 40 de tari, dintre care majoritatea sunt state cu economii in tranzitie. Totodata, in acest moment, programul "Parteneriat pentru Pace" este documentul de baza care reglementeaza relatiile dintre R. Moldova si NATO. Formatiunile militare din Transnistria sunt lipsite, fireste, de aceasta baza, insa, in perspectiva, prin participarea impreuna cu Armata Nationala a R. Moldova la aplicatii militare comune si trecerea sub un comandament unit, ele au sansa de a participa la programul "Parteneriat pentru Pace".
Cand este vorba de procesele integrationiste in Europa, statele vestice acorda o atentie deosebita problemei promovarii valorilor democratiilor liberale occidentale in noile tari independente din spatiul european. De regula, statele ce inregistreaza succese in acest domeniu nu au probleme cu integrarea in structurile europene, inclusiv in NATO. Principala problema este legata de statele din continentul european care promoveaza insuficient reformele democratice. Este vorba de realizarea unei concordante depline, pentru realitatea basarabeano–transnistreana, cu modelul occidental de organizare statala. Cu alte cuvinte, partea basarabeano–transnistreana trebuie sa constientizeze ce importanta acorda Occidentul factorului democratizarii, cand e pusa pe tapet chestiunea integrarii in structurile euroatlantice. In context, la ora actuala, abordarea problemei privind includerea regiunii Basarabia–Transnistria in NATO pare a fi intrucatva prematura, iar concentrarea exclusiva a atentiei pe aceasta directie pentru asigurarea securitatii, ignorandu–se totodata alte solutii posibile de aprofundare a cooperarii, este pe deasupra mioapa.
O a doua iluzie strategica, desi nu vizeaza o problema politica globala, ca in primul caz, reprezinta totusi un produs al pozitiei ei social–politice pe care o ocupa in prezent o parte din elita politica a R. Moldova. Este necesar, desigur, sa tinem seama de influenta pe care o are diferendul transnistrean asupra pozitiei clasei politice din R. Moldova fata de canalele unor organizatii internationale, in special ale NATO, dar, in acelasi timp, ar fi nejudicios sa se creada ca, aderand la programul "Parteneriat pentru Pace", R. Moldova ar putea miza pe un sprijin militaro–politic substantial acordat de NATO pentru solutionarea problemei transnistrene. Aceasta iluzie se intemeiaza pe convingerea ca Alianta este in masura sa acorde R. Moldova un ajutor politic si militar decisiv pentru rezolvarea diferendului transnistrean. Convingerea respectiva din mentalitatea social–politica din R. Moldova a fost alimentata de graitorul exemplu al regiunii Kosovo. Actiunile eficiente, dar mai ales hotarate, ale Aliantei, pentru pedepsirea partii agresoare in conflictul din Kosovo au constituit un exemplu atragator pentru Chisinau. Totusi, este necesar sa realizam ca modelul Kosovo este inaplicabil in conditiile relatiilor existente intre R. Moldova si Transnistria. NATO nu va face uz aici de metodele de forta pe care le–a folosit in Iugoslavia.
Pentru o mai buna intelegere, ne putem imagina modelul strategiei militaro–politice a NATO ca avand un mecanism ierarhic de identificare si de infaptuire a prioritatilor strategice:
a) la nivel supraregional;
b) la nivel regional;
c) la nivel subregional.
Astfel, identificarea si materializarea ulterioara a unei prioritati la nivel subregional trebuie sa fie circumscrisa prioritatilor principale, stabilite pe un plan mai larg, regional. In acelasi timp, politicile promovate la nivel regional nu vor contrazice in nici un caz prioritatile strategice supraregionale.
Existenta acestui model transforma scenariul de atragere a NATO in reglementarea disputelor teritoriale intre R. Moldova si Transnistria intr–o iluzie ce perturba planificarea rationala a strategiei fata de Alianta. Eroarea ce deriva din aceasta iluzie consta in concentrarea obiectivelor–tinta ale cooperarii cu Alianta asupra solutionarii problemei teritoriale a R. Moldova si posibila dependenta ulterioara de aceasta a perspectivelor relatiilor dintre R. Moldova si Alianta in general. Un rezultat al acestei situatii ar putea fi, in primul rand, amplificarea in sanul clasei politice din R. Moldova a tendintelor de indepartare de linia euroatlantica spre asa–zisa politica "echilibrata". Ceea ce constituie, la randul sau, o si mai grava greseala strategica. In virtutea situatiei geopolitice specifice a R. Moldova in regiune, alternativa ce s–ar impune acestei politici "echilibrate" este inacceptabila. E cu neputinta sa te mentii pe o pozitie echilibrata sau chiar neutra aflandu–te intr–o incercuire antagonista si, in plus, nedispunand de resurse militare, economice si sociale substantiale, necesare pentru promovarea unei asemenea politici externe.
Totodata, Alianta ar putea contribui la procesul de demilitarizare a regiunii, delegand in zona o misiune de observatori militari pentru monitorizarea procesului de evacuare a armamentului si munitiei, tergiversat in mod artificial de catre Federatia Ruse care incalca astfel acordul semnat la summit–ul din Istanbul din 1999 si cel din Porto, in 2002. Cea mai potrivita ar fi, in acest sens, solutia unei operatii comune a fortelor NATO si ale Uniunii Europene, in cadrul programului existent "Politica Europeana de Securitate si Aparare". Operatia "Concordia", executata cu succes in cadrul acestui program in Macedonia, componenta a fostei Iugoslavii, precum si operatia "Artemis", infaptuita in Republica Democratica Congo, constituie un exemplu de cooperare eficienta dintre fortele NATO si cele ale Uniunii Europene in afara frontierelor UE, model care ar putea fi valabil si in realitatile basarabeano–transnistrene. De asemenea, misiunea de observatori militari in Transnistria si–ar putea asuma atat functiile de inspectare a fabricilor de armament, pentru a institui un control si a nu admite traficul necontrolat de armament, cat si controlul asupra lichidarii depline, in conformitate cu Conventia de la Ottava, a minelor antipersonal stocate in Transnistria.
Problema stabilitatii social–politice in regiunea Basarabia–Transnistria poate fi abordata si ca un aspect deosebit de important in relatiile cu NATO. Chezasia unei atare stabilitati consta, in primul rand, in procesele de democratizare in societate, intrucat aceasta asigura interesele tuturor categoriilor sociale si creeaza un sistem legitim de distribuire si de transfer al puterii politice. In plus, un element important al stabilitatii este prosperitatea economica care, din punctul de vedere al Occidentului, este posibila doar in conditiile economiei de piata. In context, pentru regiunea Basarabia–Transnistria, este imperios necesara accelerarea proceselor de trecere la economia de piata functionala si, ulterior, integrarea deplina in structurile economiei mondiale. Desigur, dezvoltarea economiei de piata in regiunea Basarabia–Transnistria este de neconceput doar pe baza finantelor si resurselor interne. De aceea, valorificand optim potentialul intern, este necesara crearea unor conditii favorabile pentru impulsionarea procesului de atragere a investitiilor straine in economia regiunii, in principal din partea tarilor membre NATO.
(Continuare in numarul urmator)
Boris Asarov. 32 de ani. Studii superioare economice. In prezent isi face studiile la Institutul European de Studii Politice din Moldova. Autor al unor studii despre integrarea euroatlantica, geopolitica si geostrategie. Efectueaza investigatii ziaristice despre actiunile ilicite ale regimului Smirnov–Antiufeev. Presedinte al Asociatiei "Pro Europa". Publica in Eurojournal.org, Moldova Azi.