Uneori este nevoie ca omul sa moara pentru ca viata lui sa devina mai frumoasa. Aceasta o zic fara urma de pesimism si fara a vrea sa aduc un elogiu romantic mortii. Nu sunt romantic. Pur si simplu, de cele mai multe ori viata noastra este coplesita de maruntisuri. Pierzandu–ne in ele, nu reusim sa vedem cum se cuvine pe cel de langa noi. Ne poticnim de anumite cuvinte, deprinderi si chiar greseli ale apropiatilor nostri. Moartea le risipeste pe toate. Atunci omul, care mai inainte era printre noi, apare in toata simplitatea si frumusetea sa, pe care nu intotdeauna avem puterea sa i le recunoastem in timpul vietii. Pentru a nu stirbi aceasta frumusete, aristocratii romani nu sufereau sa auda vorbindu–se rau despre morti. Ei ne–au lasat mostenire dictonul: «Despre morti — numai de bine!»

Dascal al calugarilor si luptator pentru o Biserica intelectuala

Recent a plecat dintre noi Preasfintitul Dorimedont, episcopul de Edinet si Briceni, fostul staret al manastirii Noul Neamt. Vladica a fost parinte a sute de calugari, a sute de preoti si a multor mii de credinciosi. Desigur, faima lui a fost neinsemnata pe langa lucrarea pe care a facut–o pentru aceasta tara. El nu a aparut in reviste si ziare de tiraj. Modestia si simtul masurii l–au caracterizat intotdeauna pe Preasfintitul. Cu toate acestea, el a muncit enorm pentru renasterea invatamantului teologic in Basarabia. Seminarul Teologic de la Noul Neamt, Seminariile liceale si Institutul Teologic din Episcopia de Edinet ,pe care a pastorit–o, sunt opera sa. Vladica a fost omul care s–a luptat pentru o Biserica intelectuala, infiintand biblioteci, edituri si reviste. Prea Sfintia Sa a adunat in jurul sau credinciosii intelectuali, oameni preocupati de scris, de muzica sau pictura pentru a da o alta infatisare Ortodoxiei din Basarabia. Vladica a fost un adevarat monah si calauzitor al monahilor, infiintand si pastorind cea mai mare obste de calugari din Basarabia, cea de la Noul Neamt. Pentru aceasta, fara sa exageram, il putem numi renascator al monahismului basarabean. El a fost si un bun cunoscator al literaturii patristice, luptand pentru revigorarea adevaratului duh al Ortodoxiei. Toate acestea, cum este si firesc, au provocat murmurul de nemultumire al celor care s–au obisnuit cu o ortodoxie calduta, provinciala, limitata la lumanari, prosoape si colaci.

Diplomat fara compromisuri

Preasfintitul Dorimedont a depasit intotdeauna cu multa diplomatie orice conflict care il privea. Aceasta se refera nu doar la scandalurile publice — de care nu e ferit nimeni din cei care sta in frunte, dar pe care el le–a ocolit cu brio. Aceeasi diplomatie vladica a aratat–o si in calitate de duhovnic si staret al manastirii Noul Neamt, pe care a pastorit–o vreme de 8 ani, insufland calugarilor o atitudine demna si echilibrata pe care trebuie sa o aiba unii fata de altii, dar si fata de toti cei care le calca pragul manastirii. Vladica mustra extremele unor preoti, condamna exorcismele transformate in spectacol, "minunile" si "vedeniile" care devin o sursa de imbogatire. A condamnat si orice exces de zel de tipul "Sfanta Rusie", dar si "Sfanta Romanie", incercand sa pastreze un echilibru apostolic. Totusi el nu a scapat de acuzatiile ambelor tabere, unii numindu–l prorus, iar altii vazand in el un "periculos" deschizator de porti spre Romania. Adevarul este ca vladica a iubit Rusia, fiind calugarit si educat in Lavra Sfantului Serghie, dar nu mai putin a iubit Romania. Poate nu in zadar, la inmormantarea vladicai, sutele de preoti au cantat "La moartea lui Stefan Voda…", deoarece el a fost un adevarat voievod si bun stapan al multora. Preasfintitul Dorimedont a fost un diplomat fara compromisuri, combinatie atat de rar intalnita la conducatori.

Scenariul politist tesut in jurul mortii Preasfintitului Dorimedont

Moartea vladicai Dorimedont, care a fost, ca si intreaga lui viata, cumva prea grabita, nu a trecut fara zvonuri si barfe de rigoare. Sigur ca nu in fiecare zi un episcop moare intr–un accident de masina, totusi nu toate accidentele rutiere in care moare un lider trebuie sa fie neaparat inscenate. Imediat dupa inmormantarea Preasfintitului, presa de la Chisinau a publicat cu multa migala toate zvonurile negre iscate in jurul mortii vladicai. Se vorbeste si de o "frica de a vorbi", de care sunt cuprinsi toti cei care l–au cunoscut pe Preasfintitul. Ne pare rau ca si moartea acestui om ajunge sa fie folosita pentru a mai da un ghiont in coasta adversarilor politici. Este penibil sa insinuam ca air–bag–urile Renault–ului nu s–au deschis din cauza lui Voronin si a mitropolitului. La manastirea Noul Neamt, unde sunt cei mai multi ucenici ai Preasfintitului Dorimedont si unde vladica a cerut sa fie inmormantat, n–am auzit pe nimeni vorbind astfel. Cei care cinstesc pomenirea vladicai ar trebui sa refuze gandul ca un om ca el ar fi putut sa plece din aceasta viata fara voia si pronia lui Dumnezeu.

Sapandu–se groapa vladicai Dorimedont, au fost aflate moastele unui calugar din perioada intemeierii Manastirii Noul Neamt

Mai putin s–a vorbit despre faptul minunat care s–a petrecut la moartea vladicai Dorimedont. Se stie ca vladica a cerut sa fie inmormantat la manastirea Noul Neamt, careia i–a fost staret si pe care a iubit–o foarte mult. Initial, mormantul a fost prevazut langa soborul mare. Dar sapandu–se groapa, la adancime de doi metri au fost gasite moastele unui calugar, avand sub cap caramida cu numele si data mortii. Cuviosul descoperit in chip minunat este Ieroschimonahul Isachie, mort la 1880. Cercetand "Pomeanicul" vechi al manastirii, in dreptul acestui nume s–a gasit scris: "Tipograf si legator de carti". Credem ca acesta este Isachie care apare pe cartile tiparite inca la vechiul Neamt. Faptul ca el a fost ingropat langa sobor, si nu in cimitirul fratesc arata ca s–a bucurat de o deosebita cinste. Craniul parintelui Isachie este intact si are culoarea cerii, indici care vorbesc de sfintenia lui. Sfintele moaste se afla temporar in cripta manastirii. Groapa a fost acoperita, iar mormantul vladicai Dorimedont s–a hotarat sa fie in bisericuta mica, pe care el insusi a ridicat–o in timpul staretiei sale. Credem ca prin acest semn minunat Dumnezeu a aratat legatura dintre vechii stareti, intemeietori ai Manastirii Noul Neamt, si primul staret de dupa redeschiderea ei — vladica Dorimedont.

Nu ne ramane decat sa cerem de la Dumnezeu ca ceea ce a inceput cu atata ravna vladica Dorimedont sa poata fi dus mai departe de fiii sai duhovnicesti, oriunde ar fi ei. Avem convingerea ca pomenirea lui se va prelungi multe generatii de acum incolo si ca faima lui de dupa moarte o va depasi cu mult pe cea din timpul vietii. Despre morti — numai de bine! Si despre vii la fel…

Ieromonah Savatie Bastovoi
7 ianuarie 2007, manastirea Noul Neamt, Chitcani