Salariile de peste 20 de mii de lei şi tranzacţiile procurorilor-şefi în 2017
Conducătorii Procuraturii Generale şi cei ai procuraturilor de profil au primit, în 2017, salarii de peste 20 de mii de lei pe lună. Procurorul general, de exemplu, a beneficiat de un salariu de puţin peste 30 de mii de lei. Deşi, în 2017, majoritatea procurorilor-şefi nu au făcut achiziţii, unii acuzatori de stat au intrat, totuşi, în posesia unor apartamente sau maşini de lux.
Eduard Harunjen, procuror general, nu a făcut achiziţii în 2017. Şeful Procuraturii Generale (PG) a beneficiat însă de un salariu de invidiat: 30,2 mii de lei pe lună. Conform declaraţiei de avere şi interese, acesta a acumulat, din salariu, 363,58 mii de lei în 2017, iar alţi 4,5 mii de la Universitatea de Stat din Moldova. Soţia acestuia, Adela, a avut un salariu anual de 160 de mii de lei, activând la Curtea de Arbitraj Internaţional Comercial.
Adjuncţii procurorului general, fără achiziţii, dar cu salarii de peste 20 de mii de lei
Şi adjuncţii procurorului general au avut salarii mari în 2017, după reformarea Procuraturii. Igor Popa a ridicat un salariu lunar de 26,5 mii de lei (318,75 mii anual). Şi acesta nu a făcut cumpărături în 2017. În declaraţia sa, Popa nu a mai indicat-o pe avocata Ala Popa. Potrivit unei hotărâri judecătoreşti, cei doi au divorţat în octombrie 2016.
Iurii Garaba, alt adjunct al procurorului general, a avut un salariu lunar de aproximativ 20,2 mii de lei în 2017 (242,89 mii de lei). Procurorul a vândut un BMW 520 cu 5 mii de euro, iar din darea în locaţiune a unui apartament a obţinut 3720 de euro. Locuinţa oferită în chirie de soţii Garaba, cu o suprafaţă de 51 m.p., a fost cumpărată în 2013. Adjunctul procurorului general a beneficiat şi de o pensie lunară de 18,5 mii de lei. El deţine un depozit de 10 mii de euro, dar din 2013 şi până în 2033 urmează să ramburseze trei credite în valoare de 15,5 mii de euro şi 5,6 mii de USD. Soţia lui Garaba, Irina, a acumulat venituri din trei surse. De la Fabrica Avicolă „Tochile”, condusă de Victor Garaba, fratele procurorului, şi fondată de Lifaza Limited, un off-shore cipriot, aceasta a avut un salariu de 14,4 mii de lei. 17,4 mii de lei şi, respectiv, 6,4 mii de lei, Irina Garaba i-a primit de la reprezentanţele companiilor „Wecker Limited” şi „Belsis Limited”.
Mircea Roşioru, al treilea adjunct al procurorului general, a avut cel mai mare salariu dintre toţi conducătorii PG. Potrivit declaraţiei de avere şi interese depuse de acesta pentru 2017, Roşioru a ridicat lunar 30,8 mii de lei (370,33 mii de lei anual). Alţi 16 mii de lei, adjunctul procurorului general i-a primit din activitatea didactică pe care a desfăşurat-o la Institutul Naţional al Justiţiei, Universitatea de Studii Europene şi Universitatea de Stat din Moldova. Nici Roşioru nu a făcut cumpărături în 2017, dar a investit, începând cu 2011, 47 mii de euro într-un apartament edificat de Basconslux special pentru procurori. Soţia lui Mircea Roşioru este angajată la „Dendrobium” SRL, companie gestionară a unei afaceri cu flori.
Morari şi Beţişor, salarii de peste 25 de mii de lei pe lună
Viorel Morari, şeful Procuraturii Anticorupţie, a avut un salariu lunar de 27,5 mii de lei în 2017 (330,44 mii de lei pe an), iar de la INJ, alţi 5,2 mii de lei. Suma de 1382 de euro, Viorel Morari a încasat-o dintr-o diurnă plătită de Consiliul Europei. La fel ca şi colegii săi de la PG, Morari nu a făcut achiziţii în 2017. Noutatea din declaraţia lui Morari este faptul că acesta a indicat-o pe soția (sau concubina), angajată și ea în domeniu, la PG. Aceasta a obţinut, din salariu, 18,8 mii de lei, iar din indemnizaţia oferită de Casa Naţională de Asigurări Sociale, 45,5 mii de lei.
Adriana Beţişor, adjuncta lui Viorel Morari, a avut un salariu mediu de 26,1 mii de lei în 2017 (313,73 mii de lei pe an). În anul de referinţă, acuzatoarea de stat nu a făcut cumpărături, indicând în declaraţia de avere şi interese acelaşi apartament şi aceleaşi maşini, de model Skoda, despre care ZdG a scris anterior. Soţul Adrinei Beţişor, angajat la Serviciul Fiscal de Stat, a avut un salariu mediu de 17 mii de lei pe lună. Alţi 1900 de lei i-a primit pentru perioada în care a fost în concediu medical.
Citiți și: (foto, doc) Casa de milioane a familiei Beţişor
(doc, foto, video) Cariera, averea și dosarele Adrianei Bețișor
316 mii de lei, compensaţie pentru neexecutarea unei hotărâri
Eduard Varzar, care deţine funcţia de adjunct al Procuraturii Anticorupţie din august 2017, a obţinut, în 2017, din salariul de procuror, 257,22 mii de lei (21,4 mii de lei lunar). Cei mai mulţi bani, 316,76 de mii de lei, au intrat în conturile procurorului în urma unui titlu executoriu din februrie 2017. Originea acestui titlu executoriu se trage încă din 2006, când acesta s-a adresat, iniţial, la Consiliul Municipal Chişinău (CMC), iar ulterior, în judecată, cerând, în conformitate cu Legea cu privire la procuratură, valabilă în acel moment, acordarea unui spaţiu locativ. Legea, abrogată ulterior, dar valabilă în acea perioadă, stabilea că, în cazul în care procurorul nu are locuinţă sau are nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor de trai, autoritatea administraţiei publice locale este obligată, în termen de cel mult un an de la numirea acestuia în funcţie, să îl asigure cu locuinţă (apartament sau casă) de serviciu pe perioada de activitate în localitatea respectivă. În 2008, Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a menţinut în vigoare deciziile instanţelor inferioare şi a dispus obligarea autorităţilor publice locale să-i acorde o locuinţă. Titlul executoriu nu a fost însă executat. Ulterior, Varzar s-a adresat în judecată împotriva Ministerului Justiţiei, pentru neexecutarea în termen rezonabil a hotărârii judiciare, cerând repararea prejudiciului moral şi material suportat în legătură cu neexecutarea hotărârii judecătoreşti şi încasarea cheltuielilor de judecată. În iulie 2016, instanţa i-a admis, parţial, solicitarea, iar în februarie 2017, după ce cazul a ajuns la CA Chişinău, solicitarea a devenit executorie. Și CSJ a menținut, prin încheiere, decizia instanțelor inferioare. La scurt timp, Ministerul Finanţelor i-a transferat suma de 316,76 mii de lei. Totuşi, procurorul spune că hotărârea judiciară prin care CMC este obligat să-i ofere o locuinţă încă nu a fost executată. Acesta nu exclude că se va adresa, repetat, în judecată.
„Hotărârea privind acordarea spaţiului locativ se află în curs de executare. N-am avut eu norocul ca executarea dosarului meu să aibă loc în termene reduse, ca la alţi colegi procurori, judecători, poliţişti. De vreo zece ani cunosc că Primăria nu dispune de spaţiu locativ. Dacă scriu, fix aşa răspuns primesc. Dacă aş fi beneficiat de o compensare, cum au beneficiat alţi colegi, nu mai ajungea să fie acest litigiu. Eforturile repetate, încercările de a scoate problema de pe ordinea de zi au fost fără succes”, susţine Varzar. Această sumă este pentru compensarea neexecutării hotărârii judecătoreşti până în 2016. „Perioada din 2016 până la data când va fi executată, este pasibilă de a solicita, din nou, recuperarea prejudiciului”, constată procurorul.
Procurorul Vitalie Busuioc, achiziţie de 150 m.p.
Nicolae Chitoroagă, şeful Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), a ridicat, lunar, un salariu mediu de 22,6 mii de lei, dar şi o pensie de 7,4 mii de lei pe lună. Acesta nu a achiziţionat niciun bun mobil sau imobil în 2017. Vasile Stoinov, unul din adjuncţii săi, a avut în 2017 un salariu mediu lunar de 28,4 mii de lei. Acuzatorul de stat şi soţia sa păstrează, într-un depozit, 20 de mii de USD. Nici Lucreţia Zaharia, un alt adjunct de la PCCOCS, nu a făcut cumpărături în 2017. Ea a avut anul trecut un salariu lunar mediu de aproximativ 26 de mii de lei. Valeriu Bodean, alt adjunct al şefului PCCOCS, a avut un salariu mediu lunar de 22,7 mii de lei. În decembrie 2016, Bodean a devenit proprietarul unui apartament cu o suprafaţă de 120 m.p., în care investea începând cu anul 2011.
Şi Vitalie Busuioc, şi el adjunct al şefului PCCOCS, s-a ales, în 2017, cu un apartament nou. Conform declaraţiei de avere şi interese, Busuioc a ridicat, lunar, 20,4 mii de lei. Acesta a vândut, cu 53,5 mii de euro, echivalentul a aproximativ 1,1 milioane de lei, un apartament de 71 m.p., despre care menţiona în declaraţia de avere din 2016 că ar valora 28,4 mii de euro. La cumetria copilului, procurorul a obţinut 5,8 mii de euro. Cu banii obţinuţi în 2017, Vitalie Busuioc şi-a achiziţionat un apartament cu o suprafaţă de 150 m.p., locuinţă care ar valora, conform informaţiilor publicate de procuror, 1,05 milioane de lei. Preţul de piaţă al unui asemenea imobil costă însă aproape dublu. Soţia lui Busuioc a acumulat venituri în valoare totală de 106 mii de lei de la firmele „City Arena” SRL şi „New Tone”. „City Arena” este gestionată de Sergiu Busuioc, fratele procurorului. Acesta este implicat în mai multe afaceri, inclusiv în firma care gestionează restaurantul „Cactus” de pe str. Armenească din Chişinău, acolo unde îl are partener pe impresarul sportiv, Leonid Istrati.
Tranzacţia lui Cimbir: A vândut un apartament de 119 m.p. cu 34 de mii de euro
Ştefan Şaptefraţ, şeful Procuraturii Chişinău, a avut în 2017 un salariu lunar de aproximativ 18,3 mii de lei (219,8 mii de lei anual). La fel ca şi majoritatea colegilor cu funcţii de conducere din cadrul Procuraturii, şi Şaptefraţ nu a făcut achiziţii în anul 2017.
Corneliu Bratunov, adjunctul procurorului mun. Chişinău şi şeful Oficiului Râşcani al instituţiei, a avut un salariu lunar de 25 mii de lei. La un eveniment de familie (zi de naştere) familia Bratunov a obţinut 1150 de euro. Soţia procurorului a obţinut 7,6 mii de lei de la SRL „Nisa-T”, cu activităţi în comerţ, şi 25,3 mii de lei, procent din vânzări de la un magazin online din Belarus. La început de 2018, familia Bratunov a cumpărat un autoturism Hyundai, cu o valoare de 10 mii de lei.
Marcel Cimbir, alt adjunct al procurorului de Chişinău, tot el, şeful Oficiului Botanica al instituţiei, a primit, lunar, 19,3 mii de lei. Procurorul a vândut cu 120 mii de lei un automobil Skoda Superb. Alţi 690 mii de lei (aproximativ 34 mii de euro) i-a obţinut de la cesionarea drepturilor asupra unui apartament de 119 m.p., construit de „Basconslux” special pentru angajaţii procuraturii. Informaţiile din declaraţia de avere şi interese a procurorului Cimbir mai arată că acesta a vândut un metru patrat de apartament cu doar 285 de euro, în condiţiile în care preţul de piaţă este cel puţin dublu, iar procurorii au achitat pentru un metru pătrat, conform informaţiilor publicate anterior de ZdG, 340 de euro. În noiembrie 2016, Mariana Cimbir, soţia acuzatorului de stat, tot ea, fiica lui Veaceslav Untilă, preşedintele Curţii de Conturi, a intrat în gestionarea „Retraco Grup” SRL, cu activităţi imobiliare.
Maşnic – cu o Skoda nouă, Popov – cu două maşini Toyota
Eduard Maşnic, alt adjunct, şeful Oficiului Buiucani al Procuraturii Chişinău, a avut un salariu mediu de 27,7 mii de lei în 2017. Acesta şi-a achiziţionat, la început de 2018, un automobil Skoda Superb, fabricat în 2017, plătind 315 mii de lei. Partenera lui Maşnic este angajată la Compania de construcţii „Exfactor Grup”, de unde a avut un salariu de 10 mii de lei pe lună.
Ruslan Popov, şeful Oficiului Ciocana al Procuraturii mun. Chişinău, care deţine şi funcţia de adjunct al procurorului mun. Chişinău, a avut un an 2017 plin de tranzacţii. Acesta a beneficiat de un salariu mediu lunar de aproximativ 26,4 mii de lei, iar alţi 29 de mii de lei au intrat în conturile procurorului din activitatea didactică pe care o desfăşoară la mai multe instituţii din ţară.
Dacă în 2016, Popov cumpăra un BMW X5, în 2017 automobilul a fost vândut cu 998 de mii de lei. Un alt automobil, tot BMW X5, procurorul l-a vândut unui SRL, doar că pentru suma de 150 de mii de lei. Popov a vândut şi un Hyundai Tucson cu 14 mii de euro. A cumpărat, în schimb, un Hyundai Santa Fe, cu 506 mii de lei, şi un Hyundai Grand Santa Fe, pentru care a plătit 739,5 mii de lei.
Roman Eremciuc, şeful Oficiului Centru al Procuraturii Chişinău şi adjunctul procurorului Chişinău, a ridicat lunar 17,3 mii de lei. Sumele de 540 de euro şi 744 de USD constituie diurnele procurorului primite pentru deplasări în străinătate. Alţi 75 de mii de lei au intrat în conturile familiei ca şi daruri la zile de naştere. Soţia procurorului, angajată la Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, a avut un venit din salariu de 379,8 mii de lei în 2017.