(foto, doc) Casa de milioane a familiei Beţişor
În decembrie 2015, părinţii procurorei Adriana Beţişor, care locuiesc în comuna Cuhneşti, r. Glodeni, au cumpărat o casă cu două niveluri, finalizată în proporţie de 84%, la marginea Chişinăului. Serghei Beţişor, tatăl celei mai mediatizate procurore, este pădurar la Rezervaţia Naturală „Pădurea Domnească” şi primeşte un salariu oficial de la stat de doar câteva mii de lei pe lună, iar mama ei, Silvia, este casnică. „E o casă a membrilor familiei”, susţine Adriana Beţişor.
Citiți și articolul din numărul anterior — „(doc, foto, video) Cariera, averea și dosarele Adrianei Bețișor” (7 iulie 2016)
Serghei Beţişor (53 de ani) este pădurar în Cantonul nr. 5 al Rezervaţiei Naturale „Pădurea Domnească” din anul 1997. Silvia Beţişor (55 de ani) este casnică, anterior activând şi ea, de rând cu soţul, în comuna Cuhneşti, acolo unde s-a născut şi Adriana Beţişor, care este singurul lor copil. Cei doi soţi locuiesc în s. Clococeni, comuna Cuhneşti, r. Glodeni, iar oamenii din localitate afirmă că aceştia nu ar avea nicio intenţie de a pleca din localitatea în care au trăit şi şi-au făcut avere. „Trăiesc foarte bine aici, de ce să se ducă în altă parte?”, spune un funcţionar din Cuhneşti.
Imobilul, cumpărat în decembrie 2015. Muncitorii pun pavaj în curte
Joi, 3 decembrie 2015, Serghei şi Silvia Beţişor, în timp ce fiica lor investiga cele mai răsunătoare dosare din ultimii ani, semnau un contract de vânzare-cumpărare a unei case de locuit, cu gradul de finalizare de 84%, în Dumbrava, comuna Truşeni, mun. Chişinău. Imobilul cumpărat de părinţii Adrianei Beţişor se află la ieşirea din Chişinău (în apropierea casei de lux a viceprimarului de Chişinău, Vlad Coteţ, reţinut într-un dosar de corupţie, n.r.) şi are două niveluri.
Astăzi, acesta este deja ridicat şi îngrădit. La poarta casei pot fi zărite câteva zeci de bucăţi de pavaj, nisip, iar în interiorul ogrăzii, saci cu ciment şi materiale pentru finisare.
În curte se aud câţiva muncitori care lucrează la finisarea casei, care, deşi conform datelor cadastrale ar avea o suprafaţă de doar 121 m.p., în realitate, are o suprafaţă de cel puţin două ori mai mare.
Imobilul nefinisat costă, la preţ de piaţă, cel puţin 100 mii de euro, echivalentul a peste 2,2 milioane de lei. Preţul real de vânzare poate fi însă mult mai mare. De exemplu, pentru o casă din apropiere, la fel nefinisată, care nu are nici măcar uşi sau ferestre, proprietarii cer 185 mii de euro.
Salariul unui pădurar: 40—42 mii de lei pe an
Serghei Beţişor, proprietarul din acte al imobilului, ridică, lunar, un salariu de câteva mii de lei. „Întreprinderile silvice sunt persoane juridice individuale. Noi, în 2015, le-am permis, în funcţie de activitatea lor economică, să ofere pădurarilor salarii de 3500-3800 de lei”, ne-a declarat un oficial din cadrul Moldsilva, întrebat despre salariul pe care, astăzi, îl ridică un pădurar. Valeriu Ţarigradschi, directorul Rezervaţiei Naturale „Pădurea Domnească”, spune că un pădurar de la Rezervaţie ridică un salariu de cel puţin 2800-2900 de lei. „Salariul de funcţie e de 2800—2900 de lei. Dar, trimestrial, la jumătate de an, se mai adaugă vechimea în muncă, premii, alte facilităţi, cum ar fi norma de foc… Media salariului unui pădurar pentru 2015 a fost de 40-42 de mii”, calculează Ţarigradschi.
„Sunt şi facilităţi care nu se măsoară în bani. Mă refer aici la faptul că pădurarului i se permite să crească 3 capete de vite cornute mari. I se dă, conform Codului Silvic, o anumită suprafaţă pentru păşunat. I se dă, în dependenţă de numărul de capete, suprafaţă de fânaţ, pentru colectarea fânului. În plus, se dă norma de foc. Sunt lucruri care nu pot fi măsurate în bani”, explică directorul Rezervaţiei. „Dl Beţişor îşi construieşte casă în Chişinău? Nu cunosc. Ce, chiar el construieşte? Interesant. Eu ştiu că el locuieşte aici”, spune Valeriu Ţarigradschi.
Beţişor: „Este o casă a membrilor familiei”
L-am întrebat pe Serghei Beţişor dacă îşi construieşte casă în Chişinău. „Nu cunosc… Casa e de fapt a soţiei. Ea nu lucrează, dar a fost anterior în Italia… Ne-om muta acolo la bătrâneţe. Acum n-avem bani s-o terminăm”, ne-a zis tatăl procurorei, chiar dacă, în aceste zile, mai mulţi muncitori lucrează în curtea imobilului.
Adriana Beţişor precizează că imobilul în construcţie nu-i aparţine nici ei, nici soţului, ci familiei sale, în care a investit inclusiv ea o parte din banii obţinuţi la nuntă. „Casa nu-mi aparţine. Este într-adevăr a părinţilor mei, în care ei au investit, dar în care nu ştim când ne vom muta. Ea a fost cumpărată mai mult la dorinţa mamei, care are probleme de sănătate şi care stă mai mult prin Chişinău, cu noi. Ea şi-ar dori să se mute cu traiul aici. Este o casă a membrilor familiei. Nu aparţine nici mie, nici soţului, dar a fost procurată cu gândul că, într-o zi, în ea ne vom muta împreună cu părinţii. Asta era tendinţa de viitor. Părinţii mei sunt foarte muncitori. Puteţi întreba asta la oamenii din sat. Acolo ei cresc şi animale, au grijă de terenuri agricole. E ceea ce ştiu eu, pentru că nu le verific veniturile. Oamenii de la ţară, credeţi-mă, se descurcă. Mama a fost şi în Italia. Au avut grijă de mine şi au investit toată viaţa doar în mine, fiind singurul lor copil. Da, şi noi am investit în această casă o mică parte din banii pe care i-am obţinut în urma ceremoniei căsătoriei, pe care am avut-o anul trecut. A fost însă doar o parte din investiţie”, a menţionat Adriana Beţişor.
Nuntă de 1 milion şi maşină nouă prin „mandat”
În ediţia trecută, ZdG a scris că procurora Adriana Beţişor care, la 30 de ani neîmpliniţi, a reuşit cea mai răsunătoare condamnare din istoria R. Moldova, cea a unui ex-premier, s-a căsătorit cu Dumitru Şubin, şef de direcţie în cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS). La nuntă, cei doi soţi funcţionari au adunat nu mai puţin de un milion de lei (!), sau, mai exact, 31 mii de euro, 11,5 mii USD şi 170 mii de lei. Tot în 2015, acuzatoarea de stat a intrat, prin „mandat”, în posesia unui automobil nou, Skoda Octavia, fabricat în acelaşi an. „Maşina aparţine unei persoane plecate peste hotare, care mi-a dat dreptul să o folosesc”, declara Beţişor. Soţul procurorei conduce, tot din 2015 şi tot prin mandat, o Skoda Octavia, ceva mai veche, fabricată în 2013.
În ultimii patru ani, Adriana Beţişor şi Dumitru Şubin au declarat venituri salariale modeste. Adriana Beţişor a declarat, în această perioadă, venituri din salariu în sumă totală de aproximativ 340 mii de lei, iar Dumitru Şubin, puţin peste 285 mii de lei. Adriana Beţişor activează în Procurarură din 2011, iar Dumitru Şubin în cadrul IFPS din 2012. În declaraţia cu privire la venituri şi proprietate pentru 2015, cei doi au indicat că deţin „în folosinţă” un apartament din anul 2014, obţinut în urma unui contract de investiţii.
În ediţia trecută, în articolul „Cariera, averea şi dosarele Adrianei Beţişor”, scriam că procurora s-a ocupat de dosarul fostului ministru al Culturii, Boris Focşa, care ulterior a fost clasat. După apariţia articolului, aceasta a menţionat că ea a făcut parte din grupul de procurori care s-a ocupat doar la etapa iniţială de acel dosar şi că nu ea a fost cea care, într-un final, a dispus clasarea acelei cauze penale.
Vedeți aici declarația cu privire la venituri și proprietate a Adrianei Bețișor pentru anul 2015.