Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Protestul s-a încheiat. Susținătorii…

VIDEO Protestul s-a încheiat. Susținătorii revin mâine în fața Primăriei

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) decide astăzi, 25 iunie, soarta mandatului lui Andrei Năstase, după ce primele instanțe au luat hotărârea de invalidare a alegerilor. Mai multe persoane s-au adunat în fața CSJ și protestează, cerând validarea mandatului lui Andrei Năstase.

21.50: Protestele s-au încheiat, iar Maia Sandu și Andrei Năstase fac apel către chișinăuieni să vină mâine dimineața, la ora 7.30, în fața Primăriei.

21.10: Curtea Supremă de Justiției a declarat inadmisibile recursurile lui Andrei Năstase.

19.33: Protestatarii intonează imnul Republicii Moldova.

18.35: „Nu putem pe această categorie de dosare să mergem la CEDO. Iată pe ce mizează acești criminali. Dacă ar ști că ajungem la CEDO, toate eforturile lor ar fi fost concentrate în campania electorală”, a declarat Andrei Năstase.

18.04: Unii protestatari au început să cânte și să danseze în fața Curții Supreme de Justiție.

17.33:  După aproape două ore de examinare, CSJ a respins cererea lui Năstase de recuzare a magistraților Ion Druță, Luiza Gafton și Victor Burduh. Magistrații au respins și cererea de examinare în ședință publică.

„Instanța de judecată subliniază că Andrei Năstase nu a demonstrat că judecătorii vizați au dat dovadă de motive serioase, din care să rezulte interesul acestora în cauza civilă supusă judecății. Totodată, dacă pentru orice bănuială de imparțialitate magistratul ar putea fi recuzat, s-ar ajunge la o situație la fel de nelegală, în special, orice parte ar avea posibilitatea de a-şi alege după bunul ei plac judecătorii”, se menționează în constatarea Curții Supreme de Justiție.

16.10: Mulțimea adunată în fața CSJ scandează „Năstase e primar!”.

16.04: Maia Sandu îndeamnă o parte din protestatari să se deplaseze în mod pașnic pe bd. Grigore Vieru și să protesteze. O altă parte a manifestanților urmând să rămână să protesteze în fața CSJ.

15.55: CSJ urmează să se pronunțe pe marginea cererii de recuzare depuse de Năstase.

15.46: Jurnaliștii au intrat în clădirea CSJ la invitație lui Năstase, unde îi așteptau mai mulți reprezentanți ai forțelor de ordine.

15.33: Năstase susține că a așteptat ca președintele Ion Druță să publice un anunț de abținere, acuzându-l de corupție în mai multe dosare. Liderul PPDA a cerut recuzarea magistratului.

15.31: „Ieri ați avut un comportament exemplar și vă felicit pentru asta. Vă mulțumesc că în pofida faptului că sunteți obosiți, ați venit aici. Plahotniuc ne-a declarat război și nu se oprește, dar noi suntem oameni conștienți și trebuie să fim pașnici și corecți”, a menționat Maia Sandu.

15.30: Andrei Năstase face apel către protestatari să nu se lase provocați.

15.23: În curtea CSJ sunt prezenți mai mulți polițiști și carabinieri echipați cu scuturi și bastoane.

Foto: Andrei Năstase