Năstase a pierdut prima luptă la CSJ. Cum explică instanța
Cu câteva clipe în urmă, după aproape două ore de examinare, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins cererea lui Andrei Năstase de a examina în ședință publică demersul privind recuzarea celor trei judecători pe masa cărora se află dosarul alegerilor locale noi: Ion Druță, Luiza Gafton și Victor Burduh. Prin aceeași încheiere, CSJ a respins și cererea privind recuzarea magistraților. Respectiv, președintele CSJ, Ion Druță, și magistrații Luiza Gafton și Victor Burduh urmează să adopte hotărârea care va pune pune punct în dosarul validării mandatului de primar al liderului PPDA.
„Argumentele lui Andrei Năstase referitor la judecătorul Ion Druță precum că în privința acestuia a formulat mai multe plângeri penale, deconspirându-l în careva acțiuni ilegale, Colegiul le apreciază ca fiind neîntemeiate, ori aceste plângeri au fost examinate de către organele competente, primind aprecierea corespunzătoare”, scriu Tatiana Vieru, Iuliana Oprea și Maria Ghervas în încheierea cu privire la cererea liderului PPDA privind recuzarea președintelui CSJ, Ion Druță.
Andrei Năstase a adus acuzații de corupție la adresa lui Ion Druță în trei dosare: Aroma Floris, Vinis NLG SA și Norma SRL. În dosarul Norma SRL, afirmă liderul PPDA, s-ar fi încercat fraudarea bugetului de stat cu circa 200 de milioane de lei.
Citiți și: CSM a respins investigarea penală a trei judecători în cazul „Aroma Floris”
În 2015, ZdG a descris cum Ion Druță scăpat basma curată după ce Colegiul Disciplinar l-a sancţionat cu „mustrare” pentru examinarea, cu încălcări, a aceluiaşi dosar, Aroma Floris, la Judecătoria Botanica şi la Curtea Supremă de Justiţie, obligând statul să plătească unui avocat peste patru milioane de lei. În ultima instanţă, fiind într-un complet format din cinci judecători, votul acestuia a fost decisiv după ce doi colegi au avut opinie separată. Decizia suspectă a membrilor CSM de a-l absolvi de responsabilitate pe Ion Druţă a venit la o lună după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat pe marginea dosarului examinat de două ori de acesta şi a decis ca cele patru milioane de lei să rămână în bugetul de stat. Astfel, prin aceste hotărâri, s-a pus punct uneia dintre cele mai dubioase scheme din justiţie, care, însă, a rămas fără vinovaţi.
„Nu constituie temei de admitere a cererii de recuzare nici argumentul cu privire la modul de numire a judecătorilor Luiza Gafton și Victor Burduh la Curtea Supremă de Justiție, ori acești judecători au fost promovați în urma unui concurs public și transparent, conform procedurii stabilite”, se pronunță CSJ.
„În acest sens, instanța de judecată subliniază că Andrei Năstase nu a demonstrat că judecătorii vizați au dat dovadă de motive serioase, din care să rezulte interesul acestora în cauza civilă supusă judecății. Totodată, dacă pentru orice bănuială de imparțialitate magistratul ar putea fi recuzat, s-ar ajunge la o situație la fel de nelegală, în special, orice parte ar avea posibilitatea de a-şi alege după bunul ei plac judecătorii”, punctează instanța în încheierea prin care demersurile liderului PPDA sunt respinse.